CSJ. Decizia nr. 984/2002. Contencios. Anulare decizie a Consiliului Concurentei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.984
Dosar nr.2587/2002
Şedinţa publică din 12 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de SC „D." SA Târgovişte împotriva sentinţei civile nr.724 din 8 iulie 2002a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă SC „D." SA Târgovişte reprezentată de avocatul E.M. şi intimatul-pârât Consiliul Concurenţei prin consilierul juridic I.P.
Procedura completă.
Avocatul E.M. a solicitat admiterea recursului, cu referire la motivele şi notele scrise depuse la dosar.
Reprezentanta Consiliului Concurenţei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 21 decembrie 2001 reclamanta SC „D." SA Târgovişte a chemat în judecată Consiliul Concurenţei solicitând anularea Deciziei nr.500/ 12.11.2001 emisă de pârâtă şi exonerarea reclamantei de plata sumei de 784.383.961 lei reprezentând taxă de autorizare a concentrării economice stabilită prin Decizia menţionată, solicitând şi suspendarea executării acelei decizii până la soluţionarea cauzei.
În subsidiar, reclamanta a solicitat modificarea deciziei nr.500/2001 în sensul diminuării taxei de autorizare a concentrării economice la suma de 69.587.540 lei calculată de reclamantă în conformitate cu prevederile art.67 alin.1 şi 2 şi art.69 din Legea nr.21/1996.
La termenul din 4.02.2002 reclamanta a depus o cerere privind completarea acţiunii introductive, solicitând şi anularea Deciziei nr.47/ 7.02.2002 emisă de pârâtă în urma soluţionării cererii de reexaminare a Deciziei nr.500/2001.
În motivarea acţiunii introductive ca şi a completării, se susţine că pârâta nu a determinat corect cifra de afaceri a membrilor grupului, după cum apreciază că trebuia emisă o decizie de neobiecţiune şi nu de autorizare.
Subsidiarul se referă la calculul taxei în procent de 0,1% din valoarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu F.P.S. care a fost de 69.587.540.000 lei şi nu în baza cifrei de afaceri comunicată pârâtei. În motivarea cererii completatoare se critică soluţia adoptată de pârâta care a inclus şi SC „T.I.E." SRL, fiind luate în calcul cifre de afaceri pentru o zonă care excede pieţei produsului afectată de concentrarea economică.
Ulterior, în urma administrării probelor şi în principal urmare depunerii expertizei, reclamanta a renunţat la judecarea capătului de acţiune privind anularea Deciziei nr.500/2001 şi modificată prin Decizia nr.47/2002, menţinându-şi doar cererea formulată în subsidiar, respectiv modificarea parţială a deciziei nr.47/2002, în sensul diminuării taxei de autorizare a concentraţiei economice de la suma de 789.175.425 lei la suma de 125.832.315 lei.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ prin sentinţa nr.724 din 8 iulie 2002 a respins ca nefondată acţiunea.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că în mod corect a fost stabilită taxa de autorizare prin Decizia nr.47/2002, fiind motivată în considerente şi menţinerea în mod legal de către pârâtă, în grupul de societăţi şi a SC „Transilvania Import-Export" SRL, în concordanţă cu prevederile Instrucţiunilor privind calculul cifrei de afaceri.
Împotriva acestei sentinţe, cu nr.724/2002 pronunţată de Secţia contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, a declarat recurs reclamanta solicitând casarea acesteia ca nelegală, motivând că prin încălcarea sau aplicarea greşită a legii, instanţa a considerat ca făcând parte din grupul de societăţi şi pe SC „T.I.E." SRL, opţiune fără suport legal conform Legii nr.21/1996 şi cu Instrucţiunile privind calculul cifrei de afaceri, fiind prezentat motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Un al doilea motiv este cel de la art.3041, în sensul că instanţa de recurs poate examina cauza sub toate aspectele, referindu-se la modalitatea de calcul a taxei de autorizare a concentrării economice în raport de cifra de afaceri a agenţilor economici implicaţi în operaţiunea de concentrare pe piaţa economică, mai exact stabilirea pieţei afectate, că în acest mod se putea constata că cifra de afaceri pentru SC „T.G.I.-E." SRL nu este reprezentată numai de piaţa municipiului Bucureşti ci şi de o altă piaţă, anume Giurgiu, Ilfov şi Alexandria.
În conformitate cu acest al doilea motiv şi susţinerile făcute, s-a precizat de recurenta-reclamantă, că taxa de autorizare ar trebui să fie de 374.011.425 lei.
Analizând recursul, sub aspectul motivelor de casare invocate şi ale art.304 – 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se expun.
Reclamanta a achiziţionat de la F.P.S. conform contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni cu nr.B-139 din 21.10.2000 un pachet de acţiuni care reprezintă 72,20% din capitalul social al SC „Legume-Fructe Militari" SA Bucureşti.
În conformitate cu prevederile art.51 alin.1 lit.b din Legea nr.21/1996, Legea concurenţei, Consiliul Concurenţei a emis o decizie de autorizare a concentrării economice, decizie de neobiecţiuni, în sensul că autoritatea abilitată în materie de concurenţă nu a avut obiecţiuni la realizarea acestei concentrări economice, în acest sens fiind Decizia nr.500/2001, fiind decisă şi taxa de autorizare, taxă ce se stabileşte pe baza documentelor întocmite şi emise de reclamantă.
Având în vedere datele emise de reclamantă, cuantumul taxei a fost stabilit prin Decizia nr.500/2001 la suma de 784.383.961 lei, modificată în urma cererii de reexaminare formulată de reclamantă, prin Decizia nr.47/2002 la suma de 789.175.425 lei, taxă calculată la nivelul cifrei de afaceri totale de 789.175.425 mii lei.
Această taxă a fosthotărâtă în conformitate cu criteriile stabilite în „Instrucţiunile privind calculul cifrei de afaceri" date în aplicarea art.33(2) din Legea concurenţei, prin Ordinul nr.34 din 4.05.1998 al Preşedintelui Consiliului Concurenţei, iar Curtea constată că această taxă a fost legal stabilită prin Decizia nr.47/2002 şi menţinută prin sentinţa Curţii de Apel Bucureşti.
Trebuie recunoscut că potrivit acestor instrucţiuni la calculultaxei se au în vedere şi cifrele de afaceri ale membrilor grupului din care face parte agentul economic implicat în operaţiunea de concentrare economică, şi că se impune a fi stabiliţi corect membrii grupului din care fac parte cei implicaţi în operaţiunea de concentrare economică, iar la această cifră de afaceri se stabileşte taxa conform art.33(2) din Legea nr.21/1996.
Critica recurentei în sensul că SC „T.G.I.-E." SRL nu face parte din grup este neconformă cu prevederile pct.3.4 lit."c" din Instrucţiunile citate, această societate fiind controlată direct de persoanele fizice care deţin controlul şi la SC „E.D." SA, societate care controlează la rândul ei şi SC „D." SA, criteriul determinant prevăzut de Instrucţiuni fiind deci deţinerea controlului, cine are dreptul să conducă afacerile din cadrul grupului, şi un anumit procent (fila 77 dosar fond).
În raport de această constatare, Curtea constată că primul motiv de recurs este nefondat, instanţa de fond făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materie, anume Legea nr.21/1996 şi Instrucţiunile date în aplicarea art.33(2) din Legea concurenţei.
Susţinerea recurentei că nu toţi agenţii economici avuţi în vedere de Consiliul Concurenţei acţionează pe piaţa relevantă afectată de concentrarea economică, nu este conformă cu Nota privind concentrarea economică, notă în care, pe baza verificărilor de acte şi în baza informaţiilor furnizare de recurentă, a fost stabilită piaţa relevantă a concentrării economice, iar piaţa geografică este teritoriul municipiului Bucureşti (fila 29-38 dosar fond).
În mod judicios şi în conformitate cu actele formulate de reclamantă dar şi conform Instrucţiunilor citate, instanţa nu a primit şi nu a omologat raportul de expertiză, fiind demonstrat că acesta nu a ţinut seama în lucrarea sa de criteriile prevăzute la pct. 3.4.
Referitor la acest motiv ultim de recurs, trebuie menţionat căs-a examinat cauza sub toate criticile şi apărările reclamantei-recurente, respecând principiul înscris în art.3041 Cod procedură civilă dar se constată, cum de altfel este minuţios precizat în pct.5 al Deciziei nr.47/2002 al intimatei-pârâte, că taxa de autorizare este legal stabilită, cu respectarea strictă a Normelor ce reglementează această materie, astfel că şi acest motiv se va respinge ca nefondat.
Faţă de aceste considerente, recursul fiind nefondat, Curtea urmează, pe cale de consecinţă, să-l respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Societatea comercială „D." SA Târgovişte împotriva sentinţei civile nr.724 din8 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 983/2002. Contencios. Anularea vizei de iesire... | CSJ. Decizia nr. 985/2002. Contencios. Anulare ordin M.F. Recurs → |
|---|
