CSJ. Decizia nr. 985/2002. Contencios. Anulare ordin M.F. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.985

Dosar nr.2591/2002

Şedinţa publică din 12 martie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de D.V. împotriva sentinţei civilenr.95 din 19 iunie 2002 a Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal s-a prezentat intimatul pârât Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de consilierul juridic V.C.S., lipsind recurentul reclamant D.V. şi intimatul intervenient M.Gh..

Procedura completă.

Consilierul juridic V.C.S. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ sub nr.3636/2001, reclamantul D.V. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice anularea Ordinului nr.658 din 10 aprilie 2001 prin care M.Gh. a fost numit director general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Botoşani.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat căordinul atacat este nelegal şi netemeinic,întrucât prin procedura deorganizare, desfăşurare şi comunicare a rezultatelorconcursului din data de 2 aprilie 2001 s-au încălcat prevederileOrdinului Ministrului Finanţelor nr.275/1999.

Totodată, reclamantul asolicitat suspendarea dispoziţiilor ordinului atacat şi numirea unei terţe persoane în vederea îndeplinirii interimatului funcţiei de director general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Botoşani.

În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu M.Gh..

Prin încheierea de şedinţă din 25 iulie 2001, instanţa a respins ca nefondată cererea reclamantului de suspendare a Ordinului nr.658 din 10 aprilie 2001 emis de Ministerul Finanţelor Publice şi de numire a unei terţe persoane în vederea îndeplinirii interimatului funcţiei de director general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Botoşani.

Prin Decizia nr.1513 din 18 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ a constatat nul recursul declarat de D.V. împotriva încheierii susmenţionate.

Prin sentinţa civilă nr.95 din 19 iunie 2002, Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis cererea de intervenţie formulată de M.Gh. şi arespins ca nefondată acţiunea formulată de D.V.,reţinând că ordinulatacat a fost emis legal, cu respectarea strictă a dispoziţiilor imperative ale Ordinului Ministerului Finanţelor nr.275/1999.

Împotriva sentinţei susmenţionate a declarat recurs D.V..

Recurentul a criticat Decizia nr.1513/2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi asolicitat să se constate că a formulat şi cerere de strămutare a judecării cauzei.

A mai susţinut, înesenţă, că hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Recursul este nefondat.

Motivele de recurs invocate de D.V. sunt în mare parte reiterări ale susţinerilor acestuia din faţa instanţei de fond,avute în vedere de aceasta în soluţionarea litigiului.

Este criticată DeciziaCurţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ nr.1515/2002 deşi respectiva decizie este dată în recurs şi împotriva ei nu mai poate fi utilizată calea de atac arecursului, care este inadmisibil în situaţia dată.

Nici afirmaţia recurentului că a formulat cerere de strămutare nu are relevanţă în cauză, acest aspect neavând nici o legătură cu sentinţa recurată.

Nu se justifică nici susţinerea recurentului că hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii.

Acelaşi magistrat care aluat parte la dezbaterea fondului cauzei,respectiv D.D., a pronunţat şi sentinţa recurată, respectiv sentinţa nr.95/2002.

Motivele de recurs invocate de D.V. nu reprezintă critici concrete ale considerentelor avute în vedere deinstanţa de fond pentru a pronunţa sentinţa nr.95 din 19 iunie 2002.

Astfel, se reţine că anunţul privind organizarea concursului pentru ocuparea postului dedirector general al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Botoşani din data de 2 aprilie 2001 a fost afişat atât la sediul Ministerului Finanţelor Publice precum şi la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Botoşani, la data de2 martie 2001, fiind numit ca preşedinte al comisiei deexaminareMinistrul Finanţelor Publice, M.T.

Conform procesului verbal aflat la fila 65 din dosar, rezultatele concursului au fost consemnate în documentul respectiv, iar candidaţii care au participat la concurs au fost înscrişi în procesul verbal în ordinea descrescătoare a mediilor.

Din probele administrate în cauză rezultă şi faptul că rezultatele concursului au fost afişate la sediul Ministerului Finanţelor Publice la data de10 aprilie 2001 şi comunicate în vederea afişării şi la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Botoşani.

De asemenea, astfel cum rezultă din adresa nr.212613 din 29 mai 2001 aflată la dosar la fila 12, Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Politicilor şi Resurselor Umane a răspuns tuturor solicitărilor reclamantului, contrar afirmaţiilor acestuia că nuar fi primit răspuns la cererile sale.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie formulată deM.Gh., în modîntemeiat a fost admisă de instanţa de fond, câtăvreme respectiva cerere a fost făcută în termen legal iar intervenientul justifica un interes legitim.

Având în vedere considerentele prezentate,faptul că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică iar motivelede recurs invocate nu sunt de natură să ducă la casarea acesteia, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de D.V. împotriva sentinţei civilenr.95 din 19 iunie 2002 a Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 985/2002. Contencios. Anulare ordin M.F. Recurs