CSJ. Decizia nr. 1/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1/2003
Dosar nr. 1402/2001
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 aprilie 2000, SC T. SA Măcin a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Tulcea, să se dispună anularea deciziei nr. 426 din16 martie 2000, emisă de primul pârât, ca nelegală.
Prin aceste acte administrativ-jurisdicţionale au fost respinse contestaţiile formulate de reclamantă pentru sumele de 557.128.274 lei, reprezentând T.V.A. şi majorări de întârziere aferente şi respectiv, de 525.954.229 lei, reprezentând impozit pe profit şi majorări de întârziere, stabilite prin procesele-verbale de control ale Circumscripţiei fiscale Măcin.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că sumele de bani mai sus menţionate nu sunt datorate la bugetul statului, deoarece sumele încasate de la SC B.B. SRL, în baza contractului de închiriere, au fost depuse într-un cont bancar, cu scopul de asigurare a recuperării daunelor, interese ce vor fi stabilite de instanţa judecătorească şi înregistrate în contabilitate în contul 473 „Decontări din operaţiuni în curs de clarificare".
A precizat că în opinia sa nu avea obligaţia de a emite facturi, întrucât prin aceasta ar fi recunoscut calitatea de chiriaş a acelei societăţi comerciale, pe care, însă, o contestă.
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 10 din 25 ianuarie 2001, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, deoarece reclamanta nu a putut emite facturi datorită expirării perioadei de închiriere prevăzută în contract şi a imposibilităţii de negociere a cuantumului chiriei, în condiţiile divergenţelor ivite între părţile contractante.
Pe de altă parte, înregistrarea sumelor de bani achitate de locatar în aceeaşi perioadă, în contul 473 „Decontări din operaţiuni în curs de clarificare" este legală faţă de caracterul litigios al sumelor datorate.
S-a apreciat, de asemenea, că reclamanta nu datorează impozitul pe profit, iar prin înregistrarea T.V.A. în contul 4428 „T.V.A. neexigibil", bugetul de stat nu a fost păgubit. Că oricum, litigiul având ca obiect executarea contractului de închiriere încheiat cu SC B.B. SRL Bucureşti, „va rezolva problema folosirii spaţiului în condiţiile contractuale sau în afara acestora".
Împotriva sentinţei au declarat recurs ambii pârâţi.
Recurenţii au susţinut că prima instanţă a stabilit în mod eronat aspectele principale ale litigiului, întrucât potrivit normelor legale în vigoare, reclamanta avea obligaţia să emită facturi pentru sumele de bani achitate de chiriaş, cu titlu de chirie. Pe cale de consecinţă, ea avea obligaţia evidenţierii T.V.A. aferentă sumelor de bani încasate în intervalul supus controlului financiar.
O concluzie similară se impune în privinţa înregistrării veniturilor din chirii, care intră în componenţa profitului impozabil.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Hotărârea curţii de apel face referire îndeosebi la constatările expertului contabil I.F., conform cărora, reglementarea şi regularizarea creanţelor reciproce ale SC T. SA Măcin şi ale bugetului de stat, se vor face în funcţie de hotărârile judecătoreşti ce se vor pronunţa în litigiul având ca obiect cererea reclamantei, de reziliere a contractului de închiriere şi stabilirea cuantumului chiriei datorate de locatar, anume SC B.B. SRL Bucureşti.
Aşadar, la data judecării prezentei cauze, litigiul comercial dintre reclamantă şi chiriaş era pendinte.
Ţinând seama de legătura strânsă care există între cele două procese, soluţionarea contenciosului fiscal trebuia făcută după soluţionarea litigiului comercial care punea în discuţie nu numai raporturile contractuale, ci şi cuantumul obligaţiei locatarului referitoare la chirie, inclusiv valabilitatea plăţilor făcute cu acest titlu în perioada verificată.
Neprocedând în modul arătat, curtea de apel a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică, care nu se sprijină pe un material probatoriu suficient şi convingător.
Concluzia se impune şi în ceea ce priveşte durata contractului de închiriere, despre care s-a consemnat în sentinţă faptul că ar fi expirat şi pentru acest motiv, părţile contractante s-ar fi aflat în imposibilitatea de renegociere a chiriei.
Argumentul instanţei este contrazis de însăşi conţinutul contractului de închiriere depus ca act nou în recurs, din care rezultă fără echivoc că durata închirierii este de 9 ani şi ea expiră abia la 8 mai 2005, cu posibilitatea prelungirii sale cu acordul ambelor părţi.
Cu ocazia judecării recursului, intimata-reclamantă a mai depus la dosar copia sentinţei civile nr. 1197 din 10 iulie 2002, pronunţată de Tribunalul Tulcea, prin care a fost obligată SC B.B. SRL la plata unor penalităţi de întârziere în achitarea chiriei, în sumă de 896.328.948 lei şi s-au menţinut raporturile contractuale dintre părţi, precum şi certificatul eliberat de Curtea de Apel Constanţa, care atestă că sentinţa a rămas irevocabilă, ca efect al respingerii recursurilor declarate.
În sfârşit, intimata a anexat în dosar, nota de constatare încheiată de consilieri ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a municipiul Bucureşti, la data de 23 mai 2002, care, la rândul său, face trimitere la necesitatea clarificării tuturor aspectelor financiare după soluţionarea litigiului dedus, Curţii de Apel Constanţa şi mai multe ordine de plată privind chiria achitată de către SC B.B. SRL Bucureşti.
Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, reglementările instituite în materie prin OG nr. 3/1992 şi OG nr. 70/1994, ambele republicate, urmează a se admite recursul.
Pe cale de consecinţă va fi casată sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceiaşi instanţă de fond.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere va analiza apărările formulate de părţi în funcţie şi de înscrisurile noi depuse. De asemenea, va cere expertului contabil să efectueze un supliment de expertiză, pentru a concluziona asupra cuantumului exact al sumelor de bani achitate de chiriaş în contul reclamantei, cu titlu de chirie şi a obligaţiilor legale care revin reclamantei în ceea ce priveşte T.V.A. şi impozitul pe profit.
Văzând şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Tulcea, împotriva sentinţei civile nr. 10 din 25 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, la aceiaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr.711/2003.Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1/2003. Contencios. Anulare Hotărâre Guvern... → |
---|