CSJ. Decizia nr. 1105/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1105/2003
Dosar nr. 2731/2002
Şedinţa publică din 19 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 iunie 2002, reclamanta G.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 513 din 25 martie 2002 prin care pârâta – Casa Judeţeană de Pensii Bihor - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, a refuzat să-i recunoască acesteia calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de acest act normativ, reclamanta motivând că, fiind născută la data de 2 februarie 1943, a suferit persecuţii din motive etnice, urmând statutul de refugiaţi al părinţilor săi care, în luna septembrie 1940, au fost expulzaţi din localitatea de domiciliu de către armata maghiară de ocupaţie, fiind nevoiţi să se refugieze în afara zonei de ocupaţie.
Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de tardivitate a acţiunii, susţinând că actul administrativ atacat a fost comunicat reclamantei la data de 30 martie 2002, iar acţiunea în justiţie a fost formulată după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut expres la art. 7 alin. (4) din OG nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 367/2001.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 427/CA/2002 – P din 9 septembrie 2002, a respins acţiunea reclamantei, ca tardiv introdusă, motivând că reclamanta nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru formularea acţiunii în justiţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca netemeinică şi nelegală.
Prin motivele de recurs, recurenta a susţinut că instanţa de fond ar fi apreciat greşit ca nefiind justificată cererea sa privind repunerea în termenul prevăzut de lege pentru formularea acţiunii în justiţie.
Pentru dovedirea motivelor care au împiedicat-o să se adreseze justiţiei în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii emisă de pârâtă, recurenta a depus actul medical întocmit de Spitalul Clinic Judeţean Oradea.
Pe fondul cauzei, recurenta a solicitat anularea actului administrativ atacat şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivând că de la data naşterii sale, respectiv, 2 februarie 1943 şi până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, urmând statutul părinţilor săi.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Hotărârea nr. 513 din 25 martie 2002 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor –Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000 a fost comunicată reclamantei la data de 30 martie 2002, aşa cum însăşi reclamanta recunoaşte prin acţiunea introductivă.
Aprecierea instanţei de fond, cum că reclamanta a formulat acţiunea cu depăşirea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ atacat, este corectă.
Cu actul medical întocmit de Spitalul Clinic Judeţean Oradea la data de 19 aprilie 2002, depus ca act nou în recurs, recurenta a făcut dovada că suferit de afecţiuni grave ale inimii şi ficatului care au necesitat spitalizare şi au împiedicat-o să-şi exercite dreptul la acţiune în justiţie.
Faţă de conţinutul actului medical depus în recurs, Curtea constată că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 103 C. proc. civ., pentru repunerea recurentei în termenul legal de contestare a hotărârii emisă de pârâtă.
Recurenta a făcut dovada că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, să formuleze acţiunea în justiţie în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ emis de pârâtă.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că cele susţinute de recurentă referitor la nelegalitatea actului administrativ emis de pârâtă, sunt întemeiate.
Pârâta şi-a motivat refuzul său de a recunoaşte reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe faptul că la data la care părinţii acesteia au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu în afara zonei de ocupaţie, reclamanta nu era născută şi că Precizările nr. 1026 din 29 martie 2002 ale Casei Naţionale de Pensii prevăd că nu beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor.
Hotărârea emisă de pârâta este nelegală, întrucât actul administrativ invocat ca temei juridic, respectiv, precizările sus-menţionate, nu poate să completeze dispoziţiile Legii nr. 189/2000 şi nici nu poate să modifice prevederile legale referitoare la statutul juridic al minorului.
Reclamanta , fiind născută după data la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a fost lipsită de dreptul său la domiciliu legal, ca drept personal nepatrimonial din categoria atributelor de identificare a persoanei.
Expulzarea din localitatea de domiciliu, din motive etnice, într-o perioadă caracterizată de anumite evenimente istorice şi refugierea într-o localitate din afara zonei de ocupaţie, a afectat stabilitatea domiciliului pentru toţi membrii familiei recurentei, în sensul că aceştia nu au mai avut o locuinţă statornică sau principală.
Prin urmare, de la data naşterii sale, respectiv 2 februarie 1943, reclamanta a avut, asemenea părinţilor săi, statutul juridic de refugiat, fiind îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000.
Întrucât reclamanta a solicitat recunoaşterea calităţii de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe baza statutului juridic avut la data naşterii sale, cele susţinute de pârâtă prin întâmpinare, privind recunoaşterea capacităţii de folosinţă anticipată a copilului numai pentru dreptul de moştenire, sunt lipsite de relevanţă.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs, va casa sentinţa atacată şi, pe fond, va admite acţiunea formulată de reclamanta G.V.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi art. 11 din Legea nr. 29/1990, Curtea va anula hotărârea nr. 513 din 25 martie 2002 emisă de pârâta – Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi o va obliga pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 2 februarie 1943 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 aprilie 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.V. împotriva sentinţei civile nr. 427/CA/2002 - P din 9 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Casează hotărârea atacată şi pe fond admite acţiunea formulată de G.V.
Anulează hotărârea nr. 513 din 25 martie 2002 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi obligă pârâta să elibereze o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 2 februarie 1943 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 aprilie 2001.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1101/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1106/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|