ICCJ. Decizia nr. 1131/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1131

Dosar nr.3797/2003

Şedinţa publică din 18 martie 200.

Asuprarecursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.1164 din 20 august 2003, a admis acţiunea formulată de D.G.; a anulat hotărârea nr. 746/776 din 14 decembrie 2002 emisă de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să încadreze în prevederile Legii nr. 309/2002, perioada 26 iunie 1954 – 25 noiembrie 1956, în care reclamantul a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului de Muncă.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Casa de Pensii Municipiului Bucureşti, susţinând că în privinţa reclamantului nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Recursul este nefondat.

În adevăr, prima instanţă a reţinut corect că, potrivit livretului militar, precum şi Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.309/2002, aprobate prin HG nr. 1114/2002, în perioada 26 iunie 1954 – 25 noiembrie 1956, reclamantul a efectuat stagiul militar la detaşamente de muncă dinDirecţia Generală a Serviciului Muncii.

De altfel, este de observat că, după promovarea acţiunii, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, prin Decizia nr. 54/776 din 22 ianuarie 2004, a revizuit hotărârea nr. 746/776 din 14 decembrie 2002, în sensul că a încadrat în prevederile art. 1 din Legea nr.309/2002, perioada 26 iunie 1954 – 25 noiembrie 1956, recunoscând că reclamantul a efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Aşadar, soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casade Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1164 din 20 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 18 martie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1131/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs