CSJ. Decizia nr. 12/2003. Contencios. Anulare decizie M.F.si adresa D.G.F.P. Timis. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 12/2003
Dosar nr. 1672/2002
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 ianuarie 2002, reclamanta SC S.G. SA a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi Direcţia Generală a Vămilor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze Decizia nr. 345620 din 20 decembrie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor, adresa nr. 26602 din 6 decembrie 2001, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, iar pe fond, să se anuleze datoria vamală de 1.201.444.673 lei, reprezentând accize şi T.V.A., stabilită de Biroul Vamal nr. 431 Valea lui Mihai – punctul Halmeu 1.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că, la data de 23 noiembrie 2001 a achiziţionat de la partenerul extern S.G. Ungaria, o cantitate de 133.200 kg propan lichefia .
Produsul importat a intrat în ţară prin Biroul Vamal Valea lui Mihai – punctul Halmeu 1, fiind supusă formalităţilor de vămuire; comisionarul în vamă a completat iniţial o declaraţie de impunere vamală care nu conţine codul 020 pentru accize, întrucât la importurile anterioare, produsul importat nu a fost accizat. Organul vamal a refuzat primirea declaraţiei vamale şi a impus completarea unei noi declaraţii care să cuprindă codul de accize. Având în vedere că depozitarea transportului în vamă avea drept consecinţă costuri deosebit de mari, comisionarul în vamă a fost nevoit să completeze declaraţia vamală conform celor impuse de organul vamal şi să achite sumele stabilite cu titlu de accize.
În consecinţă, societatea reclamantă a plătit o sumă pe care nu o datora, în cuantum de 1.201.444.673 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 225 din 5 martie 2002, a admis acţiunea reclamantei, a anulat adresa nr. 345620 din 20 decembrie 2001 şi adresa nr. 26602 din 6 decembrie 2001 şi a obligat Ministerul Finanţelor Publice să soluţioneze pe fond, contestaţia formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, susţinând c, acţiunea reclamantei trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât adresele deduse judecăţii nu reprezintă o decizie, în sensul OUG nr. 13/2001, în speţă nefiind aplicabilă procedura prevăzută de acest act normativ.
Recursul este nefondat.
Reclamanta-intimată a formulat contestaţie, în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 13/2001, împotriva datoriilor vamale stabilite de Birolul Vamal nr. 431 Valea lui Mihai – punctul Halmeu 1.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din OUG nr. 13/2001, în varianta în vigoare la acea dată, competenţa de soluţionare a acestei contestaţi aparţine Ministerului Finanţelor, întrucât avea ca obiect sume, al căror cuantum depăşea 500.000.000 lei. Dispoziţiile HG nr. 1296/2001 nu sunt aplicabile în speţă, întrucât această hotărâre a fost adoptată la 20 decembrie 2001, ori contestaţia a fost formulată şi soluţionată anterior adoptării acestei hotărâri. Această contestaţie a fost soluţionată de Ministerul Finanţelor, prin actele administrative a căror anulare s-a solicitat. Ministerul Finanţelor a respins contestaţia formulată. motivând că această autoritate administrativă nu are competenţa materială de soluţionare, întrucât nu sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr. 13/2001.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, actele administrative emise de Ministerul Finanţelor, cu privire la contestaţia formulată, au valoarea unei decizii, în sensul dispoziţiilor OUG nr. 13/2001, întrucât exprimă voinţa organului administrativ. În consecinţă, împotriva soluţiei dispuse de Ministerul Finanţelor, societatea are deschisă calea acţiunii, în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 13/2001.
Ca urmare, excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de recurentă, este neîntemeiată.
Este nefondat şi motivul de recurs, potrivit căruia soluţia instanţei de fond ar fi lipsită de temei legal, în speţă nefiind aplicabile dispoziţiile OUG nr. 13/2001, întrucât, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, izvorul datoriei vamale îl reprezintă actul administrativ al acceptării şi înregistrării declaraţiei vamale de către Biroul vamal.
Nu poate fi reţinut nici motivul de recurs prin care se susine că instanţa se contrazice prin afirmaţii că soluţia organului fiscal de respingere a contestaţie, constituie un refuz nejustificat, fără a lua în considerare adresa, a cărei anulare se solicită.
Prin acţiunea sa, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 345620 din 20 decembrie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea dresei nr. 26602 din 6 februarie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, iar pe fond, anularea datoriei vamale, în sumă de 1.201.444.673 lei, reprezentând accize şi T.V.A., stabilite de Biroul vamal nr. 431 Valea lui Mihai – punctul Halmeu 1 şi restituirea acestei sume, constatând că pentru propan nu se datorează accize.
În raport cu capătul doi al cererii, reclamanta a formulat şi un capăt de cerere subsidiar, prin care a solicitat obligarea Ministerul Finanţelor la emiterea decizii privind soluţionarea contestaţiei.
Reclamanta a arătat în faţa instanţei de fond, că instanţa Curţii de Apel Bucureşti este competentă să se pronunţe asupa fondului cauzei, respectiv asupra capătului de cerere privind anularea datoriei vamale şi restituirea sumelor încasate cu titlu de accize, fără a mai fi necesar ca Ministerul Finanţelor să fie obligat să se pronunţe pe fond, în legătură cu contestaţiile formulate.
În capătul de cerere subsidiar, reclamanta a solicitat instanţei ca în ipoteza în care va aprecia că este vorba de un refuz nejustificat al organelor Ministerului Finanţelor, de soluţionare a contestaţiilor, să fie obligat acesta la emiterea deciziei.
Aşa fiind, instanţa de fond în mod corect a considerat că nu se poate pronunţa direct asupra fondului cauzei şi ca urmare, a obligat Ministerul Finanţelor să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de SC S.G. SA.
În consecinţă, nu există nici o contradicţie în ce priveşte soluţia instanţei de fond.
Având în vedere cele mai sus arătate, se va respinge ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 225 din 5 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1197/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 1202/2003. Contencios → |
|---|
