CSJ. Decizia nr. 1196/2003. Contencios. Refuz plata despagubiri daune cominatorii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1196/2003
Dosar nr. 1785/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 ianuarie 2002, aşa cum a fost precizată, reclamantele F.N. şi R.M., au cerut, pe cale de contencios administrativ, obligarea la plata despăgubirilor, daune cominatorii a pârâţilor, după cum urmează: Ministerul Justiţiei – 1200 milioane lei, M.R. – 400 milioane lei; B.P. – 100 milioane lei; M.A. – 50 milioane şi P.S. – 50 milioane lei, sume ce urmează a fi reactualizate la data plăţii.
În motivarea cererii lor, reclamantele au arătat că au solicitat acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă post mortem, soţului, respectiv tatălui lor, Lt. Col. F.C.
Prin Decizia nr. 182/2000 şi ulterior, prin Decizia nr. 197/2000, Comisia instituită potrivit OUG nr. 214/1999, în mod nelegal şi abuziv a refuzat acordarea calităţii la care era îndreptăţit sus-numitul, deşi, prin sentinţa civilă nr. 419/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2843/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, acest lucru se dispusese în mod expres.
Pentru refuzul aplicării dispoziţiilor legale incidente şi al executării hotărârilor judecătoreşti menţionate, pârâţii sunt culpabili - din diferite considerente – ceea ce atrage răspunderea acestora.
Astfel, R.M. era la acea dată. preşedinte şi membru al Comisiei care a respins cererea reclamantelor, B.P. era Secretar General la Ministerul Justiţiei şi a semnat recursul Ministerului de Justiţie, prin care erau susţinute nelegalităţile Comisiei; A.M., în calitate de consilier juridic la Ministerul Justiţiei a susţinut, de asemenea, în instanţă, nelegalităţile comisiei pe parcursul procesului, în cele două grade de jurisdicţie finalizate prin hotărârile judecătoreşti de mai sus.
P.S., fiind actuala preşedintă a comisiei, nu a pus în executare sentinţa şi în fine, Ministerul Justiţiei, ca persoană juridică, a fost acţionat în justiţie, cerându-i-se daune, potrivit Legii nr. 29/1990.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 472 din 29 aprilie 2002, a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, a unit cu fondul, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.M. şi pe fond, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa hotărârea, prima instanţă a reţinut că acţiunea întruneşte condiţiile de admisibilitate, prevăzute de Legea nr. 29/1990 şi de legea specială, respectiv OUG nr. 214/1999.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 29/1990, privind acordarea daunelor, deoarece, în speţă, hotărârea judecătorească s-a executat prin emiterea deciziei nr. 197 din 22 ianuarie 2002 şi nu cuprindea o obligaţie de a face, pentru neexecutarea căreia în termen să fie atrasă răspunderea persoanelor culpabile.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, în termen legal, reclamantele F.N.a şi R.M., reluând susţinerile din acţiune şi detaliind amănunţit, considerentele răspunderii civile delictuale a intimaţilor-pârâţi.
În esenţă, criticile formulate în recurs au vizat nelegalitatea sentinţei, prin interpretarea eronată a dispoziţiilor din legile speciale incidente speţei, faţă de cele ale Legii generale nr. 29/1990.
S-a subliniat şi că instanţa fondului a reţinut eronat faptul că Decizia nr. 197 din 22 ianuarie 2002/2000, a soluţionat situaţia, deoarece a fost emisă de o comisie nouă, cu o altă componenţă şi nu a anulat potrivit „titlului executoriu", prima decizie cu nr. 197/2000.
Recursul este nefondat, în sensul celor ce vor fi expuse în continuare.
Este de principiu că daunele cominatorii reprezintă numai un mijloc de constrângere a debitorului, la îndeplinirea obligaţiei, suma având un caracter provizoriu, instanţa fiind datoare, însă, ca după executarea obligaţiei respective, dat fiind caracterul incert şi nelichid al unei creanţe, având la bază daunele cominatorii încuviinţate, în vederea constrângerii debitorului, să transforme acele daune, în daune compensatorii, stabilind – după regulile dreptului comun sau ale legilor speciale - sume care reprezintă prejudiciul efectiv cauzat persoanei vătămate, prin întârzierea executării.
Potrivit precizărilor făcute constant în toată economia susţinerilor recurentelor-reclamante (acţiune, precizări, recurs, concluzii scrise etc), obiectul acţiunii îl constituie obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii, potrivit Legii nr. 29/1990, care stabileşte procesul în sfera contenciosului administrativ şi conform regulilor generale ale art. 998 şi 999 C. civ.
Dat fiind cadrul procesual fixat de reclamante şi în considerarea prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., prima instanţă a procedat în mod corect la verificarea incidenţei dispoziţiilor art. 16 din Legea contenciosului administrativ, referitoare la daunele solicitate, ca fiind prevederi speciale, derogatorii de la dispoziţiile generale ale Codului civil.
Într-adevăr, potrivit alin. (1) din articolul menţionat, acordarea daunelor pentru întârziere, este condiţionată expres de obligarea autorităţii administrative, în urma admiterii acţiunii, „să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris".
Or, aşa după cum corect a reţinut instanţa fondului, sentinţa civilă nr. 419/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, nu dispune nici o astfel de obligaţie, limitându-se să anuleze prima hotărâre a Comisiei, să admită cererea şi să acorde calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Neprevăzându-se nici o obligaţie în sarcina pârăţilor, aceştia nu puteau fi ţinuţi de vreun termen, pentru a executa ceva în beneficiul recurentelor-reclamante şi evident, nici nu puteau fi legal obligaţi la vreo taxă, în temeiul textului invocat.
Mai mult, prin Decizia emisă la data de 22 ianuarie 2002, s-a acordat şi pe cale administrativă, calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, autorului recurentelor.
Nu mai era necesar, contrar susţinerilor recurentelor, să fie menţionată în această din urmă decizie, anularea primei, întrucât această anulare se dispusese irevocabil pe cale judecătorească.
Trebuie subliniat, cu tot respectul şi compasiunea pentru suferinţele autorului recurentelor, în a cărui memorie acestea acţionează, ca şi cu înţelegerea pentru efortul pe care recurentele-reclamante l-au depus în anevoioasele demersuri pentru obţinerea recunoaşterii unei meritate calităţi post mortem, că efectuarea apărărilor în cadrul primului proces şi exercitarea căilor legale de atac, prin semnarea actelor de procedură şi procesuale , precum şi susţinerea unei anumite poziţii în instanţă- nu pot constitui temeiuri de atragere a răspunderii civile delictuale, neefectuându-se nici un fel de dovadă că exercitarea acestor drepturi s-ar fi făcut în chip abuziv, potrivit dispoziţiilor art. 723 alin. (2) C. proc. civ..
Prin urmare, neexistând – faţă de modul în care a fost precizată acţiunea, temeiuri de fapt sau de drept pentru obligarea pârâţilor la acordarea despăgubirilor pentru daune cominatorii sau compensatorii, în mod corect instanţa de fond a respins cererea, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În considerarea celor expuse, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele F.N. şi R.M., împotriva sentinţei civile nr. 472 din 29 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1195/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1197/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
