CSJ. Decizia nr. 1223/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1223/2003

Dosar nr. 2847/2002

Şedinţa publică din 26 martie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 12 iulie 2002, reclamantul A.C. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 1721 din 9 iulie 2002 şi obligarea pârâtei la recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 septembrie 1941 – 6 martie 1945.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că prin hotărârea sus-menţionată i s-au recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 ,doar pentru intervalul 1 noiembrie 1940 - 1 septembrie 1941, refuzându-se beneficiul legii pentru perioada ulterioară, cu motivarea că nu ar putea beneficia de cumulul indemnizaţiilor de veteran de război şi refugiat.

Pe parcursul judecăţii, s-a depus la dosar hotărârea nr. 1721 din 6 august 2002, de revizuire a drepturilor acordate conform Legii nr. 189/2000, prin care pârâta a recunoscut reclamantului, calitatea de beneficiar al actului normativ sus-menţionat, pentru perioadele 1 noiembrie 1940 – 31 august 1943 şi 2 decembrie 1944 - 6 martie 1945.

Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 460 din 23 septembrie 2002, a admis acţiunea, a anulat în parte hotărârea atacată şi a dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantului că s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, şi în perioada 1 septembrie 1941 – 6 martie 1945, sens în care va emite o nouă decizie (hotărâre).

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că refugiul reclamantului a durat pe toată perioada 2 noiembrie 1940 – 6 martie 1945, întrucât indiferent de ocupaţia avută în acest interval, a avut aceiaşi calitate de strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, pârâta a învederat că perioadele neluate în calculul intervalului de refugiu, sunt cele în care reclamantul a participat la război, pentru care beneficiază de indemnizaţia de veteran, în conformitate cu prevederile Legii nr. 44/1994 .

Conform art. 2 din Legea nr. 44/1994, în cazurile în care o persoană se încadrează atât în categoria de veteran de război, cât şi în cea de fost deţinut politic sau deportat, ori prizonier de război, beneficiază cumulativ de drepturi băneşti, cu condiţia ca perioadele corespunzătoare să fie distincte. Cât priveşte celelalte drepturi, altele decât cele băneşti, acestea nu pot fi cumulate, persoana respectivă putând opta pentru cele mai avantajoase.

Pârâta a mai invocat şi dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 44/1994, potrivit cărora pot fi cumulate indemnizaţiile acordate conform unor acte normative distincte, cu condiţia ca acele perioade să nu se suprapună, în caz contrar persoana având posibilitatea să opteze pentru cea mai avantajoasă situaţie.

Or, în cauză, reclamantul a optat pentru a beneficia de indemnizaţia de veteran pentru perioada cât a participat la război, interval care, potrivit susţinerii pârâtei, nu poate fi luat în calculul perioadei acordate conform Legii nr. 189/2000.

Examinând cauza, în raport cu motivele invocate şi având în vedere prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, art. 2 din Legea nr. 44/1994 (M. Of. nr. 783/28.10.2002), a fost invocat în mod eronat, aceste prevederi enumerând persoanele care sunt considerate veterani de război.

Cât priveşte art. 12 din acelaşi act normativ, acesta a fost şi el greşit reprodus în recursul declarat de pârâtă.

Astfel, conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 44/1994, republicată, „în cazurile în care una şi aceiaşi persoană se încadrează atât în categoria de veteran de război, cât şi în aceea, de fost deţinut politic sau deportat, inclusiv prizonier de război în fosta U.R.S.S., luat după data de 23 august 1944 sau, deşi declarat înainte de această dată, a fost reţinut după data armistiţiului, beneficiază cumulativ de drepturile băneşti pe perioadele corespunzătoare calităţii avute, cu condiţia că perioadele să fie distincte".

Potrivit art. 12 alin. (4) din aceeaşi lege, „persoana prevăzută la alineatul precedent nu poate cumula celelalte drepturi, altele decât cele băneşti, dar va avea dreptul să opteze pentru cele mai avantajoase sau după caz, să le obţină pe cele care nu sunt prevăzute în prezenta lege, dar sunt recunoscute prin lege pentru cealaltă categorie sau celelalte categorii în care se încadrează".

Aşadar, Legea nr. 44/1994 interzice cumulul indemnizaţiilor acordate veteranilor de război care au suferit, şi persecuţii pe motive politice, ca foşti deţinuţi politici sau deportaţi, ori au fost prizonieri de război în fosta U.R.S.S.

Dispoziţiile sus-menţionate nu se referă, însă, şi la persoanele care au fost strămutate ori s-au refugiat, suferind persecuţii pe motive etnice, în lipsa unor prevederi legale exprese, neputându-se extinde sfera cazurilor prevăzute de art. 12 din Legea nr. 44/1994, republicată.

Nu prezintă relevanţă în acest sens, împrejurarea că, iniţial, drepturile acordate persoanelor persecutate din motive etnice au fost prevăzute prin OG nr. 105/1999, care modifica şi completa Decretul-lege nr. 118/1990, care reglementa situaţia persoanelor care suferiseră persecuţii din motive politice.

Ulterior, o dată cu aprobarea ei prin lege (Legea nr. 189/2000), OG nr. 105/1999 a devenit un act normativ de sine stătător, cu o nouă titulatură, respectiv ordonanţa privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice.

În raport cu cele expuse, soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, din probele administrate în cauză rezultând că reclamantul se încadrează în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, text astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 849/2002 (M. Of. nr. 808/07.11.2002), pentru toată perioada 1 noiembrie 1940 – 6 martie 1945.

Pentru considerentele arătate, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 460/CA-P din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1223/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs