CSJ. Decizia nr. 1246/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1246/2003

Dosar nr. 897/2000

Şedinţa publică de 27 martie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 21 iunie 1999, S.C. W.D.I. SRL Craiova a solicitat anularea dispoziţiei nr. 82 din 3 octombrie 1997 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Dolj prin care a fost menţinută ca datorată suma de 2.041.616.700 lei, reprezentând accize, stabilită ca obligaţie de plată prin procesul verbal întocmit de reprezentanţii Direcţiei Controlului Financiar de Stat a judeţului Dolj la 8 august 1999, precum şi a deciziei nr. 1192 din 4 iunie 1999 a Ministerului Finanţelor prin care acesta a hotărât că nu se poate învesti cu soluţionarea pe fond a plângerii formulate împotriva dispoziţiei respective, întrucât cauza constituie obiectul unui dosar penal.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în mod greşit organul de control a reţinut că datorează accize, pentru că nu ea avea calitatea de producător de băuturi alcoolice, ci SC T.D. SRL Craiova, potrivit contractului nr. 1/1997, căreia îi revenea obligaţia de plată a accizelor.

Curtea de Apel Craiova. secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 437 din 8 octombrie 1999 a admis acţiunea reclamantei şi a anulat actele atacate, exonerând-o pe aceasta de răspundere.

Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în raport cu faptul că prin Decizia penală nr. 1418 din 26 august 1999 a Curţii de Apel Craiova administratorii societăţii reclamante au fost obligaţi la plata accizelor şi T.V.A. către Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Dolj printre care se regăsesc şi sumele stabilite prin actul de control atacat, societatea reclamantă nu mai datorează şi ea aceleaşi sume la bugetul de stat, fiind stabilit cu autoritate de lucru judecat că prejudiciul cauzat statului se datorează administratorilor condamnaţi, iar nu societăţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Dolj în nume propriu, în numele Direcţiei Controlului Financiar de Stat Dolj şi în numele Ministerului Finanţelor, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând în principal că faptul că cei doi asociaţi ai societăţii reclamante au fost condamnaţi penal pentru cauzarea debitelor reţinute în procesul verbal de control financiar nu justifică anularea actului de control. Aceasta întrucât, susţine recurenta, cei doi au fost condamnaţi la plata unor sume cu titlu de despăgubiri către recurenta-pârâtă pentru săvârşirea infracţiunilor de fals şi evaziune fiscală şi nu cu titlu de accize şi T.V.A. către bugetul de stat pentru societatea intimată-reclamantă.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv atât a art. 1 alin. (2) din Legea nr. 42/1993 privind regimul accizelor, cât şi a art. 11 din Legea nr. 29/1990.

Astfel, arată recurenta, instanţa de fond nu a avut în vedere că numai societatea poate avea calitatea de contribuabil şi că instanţa penală a reţinut acest aspect.

În fine, se susţine şi că nu s-a reţinut în sentinţa atacată nici faptul că prin acţiunea sa societatea reclamantă a invocat motive de fond, iar nu pe cele menţionate de instanţa de fond.

Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu toate dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul nu este fondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Este necontestat că prin Decizia penală nr. 1418 din 26 august 1999 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, au fost menţinute măsurile asiguratorii luate împotriva inculpaţilor S.I.G., B.E.I. şi S.T. care au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 7.115.373.970 lei prejudiciu datorat bugetului de stat, reprezentând accize şi T.V.A., datorat de societatea comercială, dar neachitat din vina celor care nu au ţinut evidenţa contabilă în mod legal.

De altfel, chiar Ministerul Finanţelor a reţinut că, deoarece la data sesizării sale, cauza penală (referitoare la debitul care face obiectul plângerii împotriva dispoziţiei nr. 82/1997 şi în care Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Dolj s-a constituit parte civilă), era pe rolul instanţei şi având în vedere principiul de drept potrivit căreia penalul ţine în loc civilul, nu se poate învesti cu soluţionarea cauzei în faza respectivă, statul putându-şi recupera prejudiciul în cadrul acţiunii penale care include şi latura civilă.

În aceste condiţii se constată că în mod corect a apreciat instanţa de fond că fiind stabilită răspunderea delictuală a administratorilor pentru aceeaşi sumă nu se mai poate reţine şi răspunderea societăţii.

De altfel, dacă nu s-ar proceda la anularea actului de control, s-ar ajunge la existenţa a două tipuri de răspundere vizând aceeaşi sumă, acelaşi prejudiciu.

Prin urmare, se constată că nu au fost greşit aplicate dispoziţiile legale în materie de accize, ci instanţa de fond a reţinut corect că sumele respective nu se mai datorează de contribuabil, întrucât cei condamnaţi de instanţa penală pentru producerea prejudiciului (care cuprinde şi aceste sume) sunt obligaţi la achitarea lui către Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Dolj care s-a constituit parte civilă ca reprezentant al Ministerului Finanţelor în numele statului, iar denumirea dată prejudiciului în penal, aceea de despăgubiri, nu este de natură a da altă destinaţie sumelor respective, acestea urmând să fie achitate tot către stat.

Faptul că motivele invocate în vederea anulării actelor atacate nu coincid în întregime cu motivele instanţei nu este de natură a schimba soluţia, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde atât obiectul cererii şi susţinerile părţilor (pct. 3), cât şi motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei (pct. 5), nefiind obligatoriu ca motivele respective să coincidă în totul. În plus, în baza dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, având şi dreptul de a examina, în condiţiile legii, şi motive ce nu sunt menţionate în cereri sau întâmpinare.

În ceea ce priveşte greşita aplicarea art. 11 din Legea nr. 29/1990 invocată de recurentă se constată că nici aceasta nu poate fi apreciată ca atare în raport cu faptul că instanţa de fond, în mod legal, în baza unor considerente de fapt şi de drept corect reţinute, a dispus anularea actelor de control atacate.

Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, urmează a se respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C ID E

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a judeţului Dolj în nume propriu, în numele Direcţiei Controlului Financiar de Stat Dolj şi în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 437 din 8 octombrie 1999 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1246/2003. Contencios