CSJ. Decizia nr. 1248/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1248/2003
Dosar nr. 3979/2001
Şedinţa publică din 27 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC O.SA Oneşti a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău şi Administraţia Financiară Oneşti, anularea deciziei nr. 1547 din 21 noiembrie 2000, a dispoziţiei nr. 293 din 11 septembrie 2000 şi a pct. 3 din procesul-verbal de control nr. 21731 din 15 iunie 2000 şi, pe cale de consecinţă, exonerarea de plata sumei de 146.033.232 lei, penalităţi calculate pentru nedeclararea impozitului pe profit aferent trimestrului I/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în timpul controlului fiscal, efectuat la cererea sa, inspectorii din cadrul Administraţiei Financiare Oneşti au reţinut că în declaraţia privind obligaţia de plată la bugetul de stat, înregistrată sub nr. 17326 din 26 aprilie 2000, societatea nu a trecut obligaţia de plată la impozitul pe profit datorat, cumulat la sfârşitul perioadei de raportare, în cuantum de 486.777.444 lei.
Dar, susţine reclamanta, pe exemplarul declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, înregistrată la organul fiscal, din eroare, nu s-a completat rubrica „impozit pe profit datorat", însă această menţiune a fost inserată pe exemplarul 2, păstrat de societate, fiind reflectată în evidenţa contabilă a acesteia, astfel că penalităţile calculate de Administraţia Financiară, în cuantum de 146.033.232 lei, nu le datorează.
Curtea de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 88 din 10 iunie 2001, a respins acţiunea, cu următoarea motivare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 67/1997, republicată în 1999, toţi plătitorii, persoane juridice, trebuie să întocmească şi să depună declaraţii sau deconturi de impunere, respectiv declaraţii de impozite şi taxe care sunt documente prin care se declară impozitele şi taxele în cazul în care, potrivit legii, obligaţia calculării impozitelor şi taxelor revine plătitorului.
În situaţia nedepunerii în termen a declaraţiilor de impozite şi taxe, pentru o perioadă de întârziere de până la 60 de zile, ordonanţa, prin art. 13, prevede sancţiunea penalităţii, de 30% din impozitul sau taxa datorată ori stabilită din oficiu, fără să existe vreo excepţie în aplicarea sancţiunii.
În sensul art. 5 din Legea nr. 87/1994, contribuabilii sunt obligaţi să declare cu sinceritate veniturile realizate, bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate sau obţinute cu orice titlu legal, precum şi alte venituri, care generează titluri de creanţă fiscală.
Susţinerea reclamantei, în sensul că organele fiscale nu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 6 şi 7 din OG nr. 68/1997, republicată şi respectiv, de cap. C pct. 2 din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 2690/1998, potrivit cărora, „în cazul în care în declaraţia depusă de plătitor se poate identifica tipul erorii, respectiv eroarea de calcul de completare sau eroarea de aplicare a cotelor de impozitare, stabilirea obligaţiei de plată se va face prin înscrierea sumelor corectate, a fost înlăturată, întrucât organele fiscale nu au putut verifica numai pe baza declaraţiei de impozitare dacă agentul economic a declarat toate creanţele bugetare, nici dacă la sfârşitul perioadei de raportare, acesta are profit sau pierderi, respectiv dacă datorează sau nu impozit pe profit".
S-a conchis că potrivit expertizei contabile efectuată în cauză, din completarea rubricilor 1 - 4 din formularul înaintat Administraţiei Financiare, aceasta nu putea deduce impozitul pe profit ce trebuia menţionat la pct. 5.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta, reiterând, în esenţă, aspectele invocate în primă instanţă: întâi, că s-a ignorat faptul că declaraţia de impozite şi taxe a fost depusă în termen legal şi, totodată, că organul fiscal nu a sesizat din oficiu eroarea în completarea declaraţiei, ci în urma verificării; în al doilea rând, că omisiunea completării declaraţiei nu s-a făcut cu intenţie; în al treilea rând că, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la mijloacele de probă administrate, iar în hotărâre nu se face referire şi la dispoziţiile Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 68/1997; în al patrulea rând, că au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 13 din OG nr. 68/1997.
Recursul este nefondat.
În adevăr, potrivit actelor normative, la care prima instanţă a făcut referire, respectiv OG nr. 68/1997, modificată prin OG nr. 78/1998 şi Legea nr. 87/1998, contribuabilii sunt obligaţi să declare cu sinceritate veniturile realizate, bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate sau obţinute cu orice titlu legal, precum şi alte valori care generează titluri de creanţă fiscală.
Or, în cauză, declaraţia reclamantei nu a fost sinceră, întrucât exemplarul privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, înregistrat la organul fiscal, nu a fost completat în rândul 5, referitor la impozitul pe profit datorat, iar în absenţa acestor date, potrivit expertizei contabile efectuate, organul fiscal nu putea deduce impozitul pe profit ce trebuia menţionat la pct. 5.
În raport cu aceste date, nu are relevanţă juridică împrejurarea invocată de recurentă, în sensul că a depus declaraţia în termen legal şi nici faptul că verificarea fiscală a fost efectuată la solicitarea sa.
Aşadar, sancţiunea penalităţii de 30% (146.033.232 lei) din impozitul datorat de reclamantă, a fost stabilită şi aplicată cu respectarea dispoziţiilor art. 13 din OG nr. 67/1997, care nu prevăd excepţii de la obligaţia declarării cu sinceritate a veniturilor realizate.
Deci, în hotărâre sunt arătate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile reclamantei, astfel că aceasta cuprinde toate datele prevăzute de art. 261 C. proc. civ.
De asemenea, instanţa a interpretat şi aplicat corect actele normative incidente în cauză şi s-a pronunţat asupra mijloacelor de apărare formulate de reclamantă, iar faptul că nu se face referire la Normele metodologice de aplicare a OG nr. 68/1997, nu este de natură să determine casarea hotărârii.
În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar recursul, nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O. SA Oneşti, împotriva sentinţei civile nr. 88 din 10 iulie 2001 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1246/2003. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 125/2003. Contencios. Anulare partiala a... → |
|---|
