CSJ. Decizia nr. 1245/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1245/2003
Dosar nr. 3218/2001
Şedinţa publică din 26 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 februarie 2001 şi precizată cu cererea depusă la 28 mai 2001, reclamantul S.T. a solicitat anularea măsurii de desfacere a contractului de muncă, dispusă de Administraţia Prezidenţială şi comunicată la data de 23 ianuarie 2001.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că până la data de 24 ianuarie 2001, a îndeplinit funcţia de expert categoria A, clasa II, gradul 3 în cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi contractul său de muncă a fost nelegal desfăcut în baza art. 41 alin. (2) din OUG nr. 1/2001 şi art. 92 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, constatându-se că retragerea încrederii acordate de Preşedintele României, reprezintă un caz de incompatibilitate cu funcţia publică.
Reclamantul a susţinut că dispoziţiile OUG nr. 1/2001, privind încadrarea numai pe baza încrederii acordate, au fost greşit aplicate şi în cazul său, de funcţionar public atestat pe post, iar retragerea încrederii acordate a fost confundată cu motivele de incompatibilitate, deşi acestea au fost prevăzute expres şi limitativ în art. 56-58 din Legea nr. 188/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 979 din 28 iunie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că neacordarea încrederii Preşedintelui României este un caz special de incompatibilitate pentru funcţionarii publici din Administraţia Prezidenţială, reglementat printr-o lege, ulterioară Statutului funcţionarilor publici. Totodată, instanţa de fond a avut în vedere că prin neacordarea încrederii Preşedintelui, raportul de muncă al reclamantului a fost lipsit de unul din elementele sale esenţiale, ceea ce a justificat măsura eliberării din funcţie în baza art. 92 lit. a) din Legea nr. 188/1999.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., şi pe fond, admiterea acţiunii, anularea dispoziţiei de eliberare din funcţie şi reintegrarea în funcţia deţinută anterior sau într-o altă funcţie compatibilă sub aspect profesional.
În primele două motive de casare, recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a examinat apărările sale privind nulitatea absolută a măsurii de desfacere a contractului de muncă, pentru care nu a fost emisă şi comunicată o decizie motivată în drept, precum şi nerespectarea dispoziţiilor art. 2 din OUG nr. 1/2001, referitoare la organizarea reală a unui examen de atestare pe post.
Prin cel de-al treilea motiv de casare, a fost criticată hotărârea instanţei de fond, pentru interpretarea dată prevederilor OUG nr. 1/2001, care au fost aplicate retroactiv unor raporturi de muncă existente, ceea ce a reprezentat o încălcare a principiului drepturilor câştigate. Sub acelaşi aspect, recurentul a susţinut că este eronată concluzia instanţei de fond privind reglementarea unui caz special de incompatibilitate pentru funcţionarii publici din Administraţia Prezidenţială, fără a se avea în vedere că singurele incompatibilităţi sunt cele prevăzute în art. 56 din Legea nr. 188/1999 şi că această lege nu poate fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă.
În ultimul motiv de recurs, s-a invocat omisiunea instanţei de fond, de a analiza incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora, şi în cazul existenţei unei incompatibilităţi din cauze neimputabile funcţionarului public, administraţia intimată avea obligaţia legală de a-i asigura măsuri de protecţie socială.
Cu cererea depusă în recurs la 12 iunie 2002, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 47/1994 şi ale art. 2 din OUG nr. 1/2001, motivând că dispoziţiile criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii prevăzut în art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Prin încheierea de la aceiaşi dată, a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi s-a dispus suspendarea judecării cauzei, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurent.
Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 46 din 4 februarie 2003, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 47/1994, republicată şi ale art. 2 din OUG nr. 1/2001.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul a îndeplinit funcţia publică de expert categoria A, clasa II, gradul 3 la Departamentul Comunicare Publică din cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi raporturile sale de serviciu au încetat la data de 24 ianuarie 2001, în temeiul art. 41 din OUG nr. 1/2001 şi art. 92 lit. a) din Legea nr. 188/1999.
Pentru eliberarea din funcţie a fost emisă dispoziţia nr. 15/F/398 din 23 ianuarie 2001, comunicată la aceiaşi dată, recurentului cu adresa nr. 361/2001.
Recurentul nu a contestat primirea acestei adrese, în care au fost indicate atât temeiurile de fapt şi de drept ale dispoziţiei de eliberare a sa din funcţie, cât şi data şi condiţiile în care măsura dispusă urma să-şi producă efectele juridice.
Faţă de conţinutul dispoziţiei nr. 15/F/398 din 23 ianuarie 2001 şi al comunicării efectuate de administraţia intimată, recurentul a invocat neîntemeiat nulitatea actului administrativ individual pentru nerespectarea condiţiilor de formă şi apărarea astfel formulată a fost corect respinsă de instanţa de fond.
De asemenea, în hotărârea atacată s-a constatat judicios că recurentul a contestat fără temei realitatea examenului de atestare pe post, organizat de administraţia intimată, în aplicarea dispoziţiilor art. 2 din OUG nr. 1/2001. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurentul a susţinut examenul de atestare, însă, în urma rezultatelor obţinute, s-a propus neatestarea pe post şi neacordarea încrederii Preşedintelui.
Critica recurentului privind aplicarea retroactivă a dispoziţiilor OUG nr. 1/2001 şi pentru personalul aflat în funcţie la Administraţia Prezidenţială este nefondată în raport cu Decizia nr. 46/2002, în care Curtea Constituţională, respingând excepţia de neconstituţionalitate invocată, a statuat că legea nu retroactivează „atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice, constituite sub imperiul legii vechi".
Acelaşi motiv de recurs se dovedeşte a fi nefondat şi faţă de aplicarea dată de instanţa de fond, prevederilor Statutului funcţionarilor publici.
Conform art. 92 lit. a) din Legea nr.188/1999, eliberarea din funcţie a funcţionarului public se dispune în cazul ivirii unui motiv legal de incompatibilitate, iar în art. 56-58 din aceiaşi lege, sunt reglementate cu caracter general, cauzele de incompatibilitate cu funcţia publică.
Pentru corpul funcţionarilor publici din Administraţia Prezidenţială, instanţa de fond a constatat corect că neacordarea încrederii Preşedintelui reprezintă o cauză de incompatibilitate, prevăzută în reglementarea proprie acestei administraţii şi cuprinsă în Legea nr. 47/1994, privind serviciile din subordinea Preşedintelui României, republicată.
În consecinţă, incompatibilităţile cu funcţia publică prevăzute în Legea nr. 188/1999, ca Statut general al funcţionarilor publici, se completează cu incompatibilităţile specifice fiecărei administraţii şi aprobate prin legi speciale. De altfel, chiar în art. 101 din Legea nr. 188/1999 se prevede expres că pentru funcţionarii publici din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, numirea şi sistemul de carieră sunt supuse regimului juridic din legea specială.
Ultima critică formulată în recurs, cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 188/1999, este nefondată, constatându-se că instanţa de fond nu a fost sesizată cu cereri sau apărări în baza acestui temei juridic. În limitele învestirii sale, prin acţiunea precizată, cu cererea depusă la 28 mai 2001, instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la drepturile cuvenite recurentului, potrivit art. 93 din Legea nr. 188/1999 şi a reţinut corect că aceste drepturi au fost respectate prin sesizarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi prin acordarea unei indemnizaţii egale cu salariul de bază cuvenit pentru 15 zile calendaristice.
În consecinţă şi acest motiv de casare este nefondat, cu atât mai mult, cu cât recurentul nu a precizat măsurile de protecţie socială la care susţine a fi fost îndreptăţit şi care nu i-au fost acordate de către administraţia intimată.
Pentru considerentele expuse şi constatând că nu există motive de casare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.T., împotriva sentinţei civile nr. 979 din 28 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1243/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 1246/2003. Contencios → |
|---|
