CSJ. Decizia nr. 1255/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1255

Dosar nr. 2895/200.

Şedinţa publică din 27 martie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei nr.467/CA/2002-P din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.

La apelul nominal s-a prezentat recurenta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare reprezentată de consilierul juridic A.D., lipsind intimatul reclamant O.N.H.

Procedura completă.

Consilierul juridic A.D. a solicitat admiterea recursului, potrivit motivelor dezvoltate în scris, casarea hotărârii atacate şi pe fond, respingerea acţiunii.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.467/CA/2002-P pronunţată la data de 23 septembrie 2002 în dosarul nr.3065/CA/2002, Curtea de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantul O.N.H. împotriva Casei Judeţene de Pensii Satu Mare, dispunând anularea hotărârii nr.2248 din 19 iunie 2000 emisă de autoritatea pârâtă care a fost obligată să recunoască reclamantului calitatea debeneficiar al prevederilor OG nr.105/1999.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că familia reclamantului a fost nevoită să se refugieze din Ardealul de Nord după6 septembrie 1940, ca urmare a persecuţiilor exercitate din motive etnice, reclamantul fiind născut în localitatea de refugiu a părinţilor săi şi că, astfel, acesta are statutul conferit de prevederile art.1 lit.c) din OG nr.105/1999.

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile legale în materie, din moment ce acestea se referă la persoanele care au fost nevoite să se refugieze ori au fost strămutate, or reclamantul s-a născut ulterior refugierii părinţilor săi din localitatea de domiciliu.

A mai susţinut recurenta că, emiţând hotărârea nr.2248 din 19 iunie 2000 prin care arespins cererea reclamantului, nu a făcut decât să se conformeze precizărilor nr.1026/2002 ale Casei Naţionale de Pensii, care prevăd la pct.1.5 că nu beneficiază de prevederile OG nr.105/1999 copiii care s-au născut înperioada de strămutare a părinţilor lor.

În întâmpinarea depusă, intimatul reclamant acerut respingerea recursului susţinând că soluţia atacată este legală şi temeinică.

Recursul este neîntemeiat.

Este necontestat, că reclamantul s-a născut la data de 10 aprilie 1993 în localitatea Alba Iulia, unde familia părinţilor săi fusese nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu: localitatea Ianculeşti, judeţul Satu Mare, caurmare a persecuţiilor exercitate din motive etnice în Ardealul de Nord după 6 septembrie 1940.

Potrivit prevederilor art.1 din OG nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 asuferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonaţei, rezultă că obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atâtpersoana care asuferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi dinîmprejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art.3 din OGnr.105/1999 şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice,a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii copilul care fiind născut în perioadarefugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a persecuţiilor etnice.

Cât priveşte precizările nr.1026 din 29 martie 2002 emise de CasaNaţională de Pensii pentru Casele Judeţene de pensii, acestea au caracter de dispoziţie pentru aceste structuri subordonate ierarhic autorităţii publice emitente, iar nu pentru instanţele judecătoreşti care, potrivit prevederilor art.123 şi 125 din Constituţieînfăptuiesc justiţia în numele legii.

Având în vedere considerentele de mai sus, care justifică pe deplin soluţia de admitere a acţiunii, motivele de recurs sunt neîntemeiate, acesta urmând să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei nr.467/CA/2002-P din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1255/2003. Contencios