CSJ. Decizia nr. 1250/2003. Contencios. Anulare partiala act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1250/2003
Dosar nr. 1011/2002
Şedinţa publică din 27 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 octombrie 2001 reclamanta P.A. a solicitat, în contradictoriu cu Banca Naţională a României, sucursala municipiului Bucureşti, anularea în parte a actului prin care s-a dispus virarea către reclamantă a sumei de 54.281.089 lei în ce priveşte suma de 2.525 lei, obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.525 lei reactualizată de la data valorificării obiectelor de aur confiscate de la P.N. şi până în prezent, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii sale reclamanta a arătat că prin Ordonanţa nr. 35/VIII/1/2000 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a admis plângerea ei împotriva ordonanţei de încetare a urmăririi penale din 26 august 1959 faţă de învinuitul defunct P.N. şi, în consecinţă s-a dispus restituirea cantităţii de 500 gr. bijuterii din aur de 18 karate sau contravaloarea lor de Banca Naţională a României, către reclamantă. S-a mai arătat că:
- la 6 august 2001, Banca Naţională a României, sucursala Cluj, fără a-i prezenta vreun act justificativ, a procedat la plata sumei de 54.281.089 lei;
- la 8 august 2001 prin cererea înregistrată sub nr. 8139 a cerut Băncii Naţionale a României, sucursala Cluj, să-i comunice modalitatea de calcul a sumei achitate, iar la 13 august 2001 aceasta i-a răspuns că suma a fost calculată în conformitate cu normele tehnice legale, fără alte detalii tehnice, menţionându-se că pentru eventuale detalii urmează ca petenta să se adreseze Băncii Naţionale a României Bucureşti, motiv pentru care s-a şi adresat autorităţii indicate la data de 4 septembrie 2001 care i-a răspuns prin adresa nr. 36548 din 24 septembrie 2001. Reclamanta a solicitat anularea acestui din urmă răspuns întrucât în opinia sa, reprezintă singurul act administrativ pe care îl poate ataca în baza Legii nr. 29/1990 pe motiv că prin acesta nu i s-a soluţionat cererea de a i se trimite copia proceselor verbale de valorificare a bijuteriilor, iar suma de 2.525 lei nu poate fi restituită la valoarea din momentul când bunurile confiscate au fost valorificate, ci la valoarea actualizată.
La data de 16 ianuarie 2002, reclamanta a formulat note de şedinţă precizând că actul administrativ care i-a vătămat drepturile îl reprezintă răspunsul Băncii Naţionale a României, sucursala Cluj, din data de 13 august 2001, prin care aceasta a refuzat nejustificat să-i comunice cele solicitate.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 22 din 17 ianuarie 2002 a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă, reţinând, în esenţă, că actul atacat de reclamantă nu se încadrează în cele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, în speţă, fiind în discuţie acte prin care s-a pus în executare un titlu prin efectuarea de plăţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta P.A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 105 alin. (2) C. proc. civ., art. 304 pct. 9 şi 10 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs se susţine că sentinţa atacată este nelegală întrucât a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de lege, instanţa de fond trecând la judecarea cauzei fără a cita chematul în garanţie în baza art. 60-63 C. proc. civ.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susţine că sentinţa este netemeinică, respingându-se în mod greşit acţiunea pe excepţie şi nemenţionându-se considerentele pe care s-a bazat instanţa de fond când a ajuns la concluzia admiterii acesteia.
Totodată, se invocă şi faptul că prin notele de şedinţă depuse la 16 ianuarie 2002 reclamanta a precizat în ce constă obiectul litigiului, respectiv răspunsul nejustificat al pârâtei.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul nu este fondat.
Într-adevăr, la data de 3 decembrie 2001 a fost înregistrată la dosar, împreună cu întâmpinarea pârâtei şi o cerere în garanţie a Ministerului Finanţelor, formulată tot de pârâtă, iar nu de recurenta-reclamantă.
Totodată, se constată că la termenul de 6 decembrie 2001, instanţa de fond, din oficiu, a invocat excepţia prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990 referitoare la neîndeplinirea procedurii prealabile de către reclamantă şi a dispus amânarea judecării cauzei la cererea acesteia pentru a preciza în scris poziţia sa cu privire la excepţia invocată. De asemenea, se constată că tot la acelaşi termen reprezentantul pârâtei nu a solicitat a se lua act de cererea sa de chemare în garanţie, nu a solicitat citarea chematului în garanţie, arătând însă că excepţia invocată este fondată.
Prin notele de şedinţă înregistrate la 16 ianuarie 2002, recurenta-reclamantă a precizat că actul care i-a vătămat dreptul este răspunsul din 13 august 2001, iar în şedinţa publică din 17 ianuarie 2002 instanţa de fond, faţă de precizările acţiunii, a pus în discuţie admisibilitatea cererii pe calea contenciosului administrativ în raport cu natura juridică a actelor atacate, rămânând în pronunţare pe această excepţie ce are caracter dirimant şi care face de prisos cercetarea în fond a cauzei.
În aceste condiţii, pârâta nu a mai solicitat a se luat act de cererea sa de chemare în garanţie şi cum în procesul civil, în baza principiului disponibilităţii, doar aceasta ar fi putut solicita măsura respectivă tot ea este cea care ar fi putut invoca necitarea în cauză a Ministerului Finanţelor, iar nu recurenta-reclamantă care nu poate invoca vătămarea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. De altfel, în întâmpinarea sa, intimata-pârâtă a şi arătat că a considerat că, în raport cu excepţia ridicată din oficiu, nu mai era necesară luarea în discuţie a cererii de chemare în garanţie.
Referitor la celelalte motive de recurs se constată, pe de o parte, că instanţa de fond a avut în vedere precizările formulate prin notele de şedinţă, iar pe de altă parte, că aceasta, în mod corect a reţinut că actele atacate nu se încadrează în categoria actelor administrative, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, acestea neproducând prin ele însele efecte juridice, fiind doar simple adrese de răspuns la cererile reclamantei referitoare la modalitatea de punere în executare a unui titlu.
În consecinţă, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.A. împotriva sentinţei civile nr. 22 din 17 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 125/2003. Contencios. Anulare partiala a... | CSJ. Decizia nr. 1251/2003. Contencios → |
|---|
