CSJ. Decizia nr. 1317/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1317/2003

Dosar nr. 2882/2002

Şedinţa publică din 1 aprilie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul T.C. a solicitat, pe calea acţiunii în contencios administrativ, anularea hotărârii nr. 3330 din 15 iulie 2002, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare şi recunoaşterea calitatăţii de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că s-a născut în refugiu şi a suferit aceleaşi persecuţii etnice, ca şi părinţii săi.

Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 521/CA/2002 - P din 7 octombrie 2002, a admis acţiunea şi în consecinţă, a anulat hotărârea nr. 3330 din 15 iulie 2002, emisă de pârâtă şi a obligat-o să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că şi copiii născuţi în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, au acelaşi statut cu părinţii lor, respectiv au suferit persecuţii din motive etnice pe toată perioada srămutării, care este sinonimă cu refugiul şi care este cuprinsă între data naşterii lor şi data retrocedării pământului românesc, când a încetat motivul strămutării, respectiv al persecuţiei din motive etnice.

Ca urmare, reclamantul, fiind născut în perioada de refugiu al părinţilor săi, a suferit împreună cu ei efectele strămutării din localitatea de domiciliu, astfel că beneficiază de drepturile acordate prin OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale în materie.

Recursul este nefondat.

Din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul T.C. s-a născut la data de 27 aprilie 1943, în localitatea Berhamet Siret, unde părinţii săi se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor etnice.

Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr .189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate la lite. a) – f).

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este de necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999, şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.

Prin urmare, faţă de considerentele arătate, se constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinţei nr. 521/CA/2002 - P din 7 octombrie 2002, a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.

Obligă recurenta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare să-i plătească intimatului T.C., suma de 510.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1317/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs