CSJ. Decizia nr. 1340/2003. Contencios. Anulare adresa a Presedintelui C.N.A.S. si fisei de evaluare. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1340/2003

Dosar nr. 3075/2002

Şedinţa publică din 1 aprilie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 7450/2002, precizată, reclamantul B.I., în contradictoriu cu C.N.A.S. Bucureşti, a solicitat anularea adresei nr. 2317 din 20 mai 2002, prin care Preşedintele C.N.A.S. i-a respins contestaţia formulată împotriva evaluării pregătirii profesionale a acestuia, cuprinsă în fişa de evaluare, corespunzător dispoziţiilor Ordinului nr. 20 din 29 ianuarie 2002 al C.N.A.S.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ocupă funcţia publică de şef de serviciu în cadrul Serviciului audit Intern a C.J.A.S. Buzău şi conform art. 60 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, s-au întocmit fişele de evaluare a performanţelor profesionale individuale pentru funcţionarii publici.

A mai învederat că potrivit HG nr. 1084/2001, pentru anul 2001, funcţionarilor publici din instituţiile publice, numiţi în condiţiile Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, le-au fost aplicate prevederile Metodologiei pentru stabilirea normelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limite, aprobate prin HG nr. 749/1998, iar în aplicarea acestor prevederi, preşedintele C.N.A.S. a emis Ordinul nr. 20 din 29 ianuarie 2002 şi precizările la adresa nr. 277 din 28 ianuarie 2002, necesare în activitatea de evaluare.

Notarea şi calificativul primit de reclamant nu s-a făcut potrivit ordinului sus–menţionat, ceea ce este de natură a-i vătăma drepturile legitime.

Prin sentinţa nr. 144 din 15 octombrie 2002, s-a admis acţiunea precizată şi s-a anulat adresa nr. 2317 din 29 aprilie 2002 a Preşedintelui C.N.A.S. şi fişa de evaluare a petiţionarului, cu obligarea pârâtei de a întocmi această fişă conform Ordinului nr. 20/2002 al C.N.A.S.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a a vut în vedere:

Din fişa de evaluare a reclamantului rezultă că la evaluarea anterioară, a fost „excepţional", iar la sfârşitul anului 2001 a obţinut punctajul maxim – 5, astfel că nu s-a justificat notarea Şefului ierarhic al conducătorului de compartiment care i-a acordat petentului 3 şi respectiv, 4 puncte, corespunzătoare calificativului „bun".

Contestaţiile, conform art. 3 din Ordinul nr. 20/2001 al C.N.A.S., privind evaluarea şi punctajul total, se soluţionează de preşedintele C.N.A.S., „în prezenţa părţilor", ceea ce în speţă nu s-a realizat, reclamantului fiindu-i comunicată soluţia de respingere a contestaţiei, cu adresa nr. 2317 din 20 mai 2002 a C.N.A.S.

Susţinerea pârâtului, în sensul că rezultatul obţinut cu calificativul de „bun" nu-l vatămă pe reclamant, a fost infirmată, întrucât potrivit prevederilor art. 15 din HG nr. 1084/2001, rezultatele obţinute la evaluarea anuală a performanţilor profesionale individuale conferă funcţionarilor publici dreptul să avanseze în grad şi clasă şi să primească reompense morale şi materiale pentru rezultatele deosebite ale activităţii lor.

Calificativul de evaluare a reclamantului, s-a stabilit prin încălcarea dispoziţiilor art. 12 din HG nr. 1084/2001 şi ale art. 3 din Ordinul nr. 20/2001.

Împotriva sentinţei a formulat recurs C.N.A.S., criticând-o astfel:

Instanţa de fond în mod eronat a reţinut că s-au încălcat prevederile HG nr. 1084/2001, deşi conform art. 5 alin. (1) din actul normativ citat pentru anul 2001, au fost aplicabile prevederile Metodologiei pentru stabilirea normelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limite, aprobată prin HG nr. 749/1998.

Notarea s-a făcut conform art. 5 alin. (2) din HG nr. 1084/2001, pe baza criteriilor prevăzute de HG nr. 749/1998.

Contestatorul nu a suferit nici o vătămare a drepturilor sale legitime, întrucât în anul 2002 nu i s-au modificat drepturile salariale.

Punctajul pe care l-a obţinut, îi dă dreptul la recompense morale şi materiale.

Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Chiar dacă instanţa de fond a avut în vedere prevederile HG nr. 1084/2001, se constată că şi HG nr. 749/1998, prevede acelaşi punctaj pentru performanţele profesionale individuale – art. 18, ca şi obligaţia că în cazul formulării contestaţiei privind evaluarea, cererea se rezolvă de către conducătorul imediat superior persoanei care a decis asupra evaluării finale contestate, în termen de 10 zile, în prezenţa părţilor, ceea ce nu s-a făcut, reclamantul nefiind convocat.

Prin procedeul aplicat s-a încălcat pct. 3 din Ordinul nr. 20/2001 al C.N.A.S., astfel încât respingerea contestaţiei este nelegală.

Aşa cum rezultă din adresa nr. ET/2317 din 20 mai 2002, prin care i s-a comunicat intimatului că punctajul total la evaluarea profesională a fost de 3,40, echivalat cu calificativul „bun", s-au avut în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) HG nr. 1084/2001, art. 18 alin. (5) din HG nr. 749/1998, ca şi art.2 alin. (2) din Ordinul Preşedintelui C.N.A.S., constatându-se, aşa cum s-a menţionat mai sus, că nu s-a respectat procedura de soluţionare a contestaţiei, conform metodologiei.

Afirmaţia că intimatul nu ar suferi nici o vătămare ca urmare a calificativului „bun", nu este reală, întrucât, aşa cum rezultă din prevederile art. 13 din HG nr. 749/1998, procedura de măsurare şi evaluare a performanţelor profesionale individuale se realizează pe baza unor norme de evaluare, care reprezintă un cumul de tehnici de măsurare a performanţelor profesionale individuale, pe baza cărora să poată fi stabilit ori de câte ori este necesar, nivelul salariilor de bază individuale, între limite, potrivit legii.

Este indiscutabil că în afara salarizării, calificativul obţinut influenţează avansarea în grad şi clasă; de asemenea, recompensele morale şi materiale pentru rezultate deosebite în activitatea profesională, conform art. 18 din HG nr. 1084/2001.

Aşa fiind şi pentru considerentele expuse, se va respinge recursul, ca nefondat.

Conform art. 274 C. proc. civ., va obliga C.N.A.S. Bucureşti, la 5.000.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, onorariu de avocat şi taxele de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.N.A.S., împotriva sentinţei nr. 144 din 15 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă pe recurenta-pârâtă C.N.A.S., la plata sumei de 5.000.000 lei, cheltuieli de judecată, către intimatul–reclamant B.I.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1340/2003. Contencios. Anulare adresa a Presedintelui C.N.A.S. si fisei de evaluare. Recurs