CSJ. Decizia nr. 1452/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1452/2003

Dosar nr. 3129/2002

Şedinţa publică din 8 aprilie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe data de 11 iunie 2002, reclamanta P.R. a solicitat anularea deciziei nr. R/15 din 30 aprilie 2002 a Casei Judeţene de Pensii Suceava cu care i s-a respins cererea de recunoaştere a calităţii de beneficiară a Decretului-lege nr. 118/1990, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa sesizată, Curtea de Apel Suceava, prin sentinţa nr. 122 din 9 octombrie, a admis contestaţia şi a anulat Decizia atacată, constatând că reclamanta beneficiază de Decretul-lege nr. 118/1990, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada martie 1944 - martie 1945.

În motivarea soluţiei date, prima instanţă a reţinut că reclamanta şi familia sa s-au refugiat în martie 1944 din comuna Banila, actualmente aflată în Ucraina, zona Gura Humorului.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta susţinând că o parte din martorii audiaţi în cauză aveau la data refugiului mai puţin de 7 ani, fiind lipsiţi de discernământ.

Recursul este nefondat.

La dosarul cauzei au fost depuse declaraţiile date de Z.W. şi L.A. care confirmă faptul că, în perioada martie 1944, reclamanta împreună cu familia sa, la fel ca şi alte persoane din zona respectivă, s-au refugiat de la domiciliile lor sub ameninţarea iminenţei ocupării teritoriului de către trupele sovietice şi a persecuţiilor ce aveau să fie declanşate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 195 C. proc. civ. copilul mai mic de 14 ani şi persoanele care, din pricina debilităţii mintale sau în mod vremelnic sunt lipsite de discernământ, pot fi ascultate, însă la aprecierea depoziţiei instanţa va ţine seama de situaţia specială a martorului.

Prin urmare nu există nici o interdicţie legală ca o persoană să dea declaraţie de martor pentru că faptele pe care le relatează s-ar fi petrecut atunci când era de o vârstă fragedă, o asemenea interdicţie neexistând nici în situaţia în care se audiază un debil mintal sau un copil mai mic de 14 ani. Acesta, cu atât mai mult cu cât un martor poate relata fapte de care are cunoştinţă în mod indirect, dar în atmosfera cărora a trăit mulţi ani după ce s-au petrecut.

De altfel, una dintre cele două martore la care s-a făcut mai sus referire este o persoană care în 1944 avea 30 de ani.

Declaraţiile acestor două martore se coroborează cu cea dată după judecarea cauzei în fond în faţa notarului , depusă ca act nou în recurs, precum şi cu alte acte care confirmă situaţia precară a reclamantei şi familiei sale în acea perioadă istorică.

Faţă de considerentele mai sus expuse recursul declarat în cauză se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se soluţia pronunţată de prima instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Suceava, împotriva sentinţei civile nr. 122 din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1452/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs