CSJ. Decizia nr. 1458/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1458/2003
Dosar nr. 2559/2001
Şedinţa publică din 8 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 28 iunie 2000 reclamanta SC P. SA Constanţa a chemat în judecată Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Constanţa, solicitând anularea parţială a procesului verbal nr. 8568 din 26 mai 2000 şi suspendarea executării acestuia.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că din totalul majorărilor de întârziere, calculate la contribuţia de asigurări sociale de stat reţinută de organul de control, datorează doar suma de 2.485.577.651 lei.
A susţinut că organul de control prin adăugarea majorărilor de întârziere la baza de calcul a lunii anterioare a mărit artificial cuantumul majorărilor de întârziere datorate, modalitate care contravine OG nr. 11/1006, respectiv art. 15.
Cu privire la contribuţia privind pensia suplimentară pe luna decembrie 1998 a precizat că a fost achitată la 15 ianuarie 1999, iar nu la 19 ianuarie 1999 cum eronat s-a consemnat în raportul de control.
În vederea unei juste soluţionări a cauzei s-a dispus efectuarea unei expertize contabile de specialitate.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 32 C. proc. civ., reclamanta şi-a modificat petitul acţiunii solicitând anularea parţială a procesului verbal din data de 26 mai 2000 şi reţinerea în sarcina societăţii a sumei 572.340.210 lei, reprezentând contribuţia la asigurări sociale în perioada decembrie 1998 – martie 2000 şi 533.620.892 lei majorări de întârziere;
- 5.872.200 lei majorări de întârziere la plata contribuţiei de 3% (5%) pensie suplimentară.
A fost introdusă în cauză, Casa Judeţeană de Pensii Constanţa care în temeiul Legii nr. 19/2000 începând cu 1 martie 2001 a preluat atribuţiile în executarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 103/CA din 27 aprilie 2001 a respins acţiunea reclamantei SC P. SA Constanţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
- majorările de întârziere sunt datorate conform art. 1 pct. 2 alin. (2) din OUG nr. 2/1999, începând cu data expirării termenului de plată şi nu de la data întocmirii actului de control.
OG nr. 11/1996 nu este aplicabilă în speţă, deoarece aşa cum rezultă din denumirea actului normativ, dispoziţiile acestuia au în vedere executarea creanţelor bugetare.
- obligaţiile bugetare neachitate sau cele achitate cu întârziere produc majorări de întârziere;
- reclamanta nu beneficiază de reducere cu 7% a datoriilor bugetare întrucât perioada de graţie de 3 zile nu poate fi avută în vedere.
A înlăturat concluziile raportului de expertiză considerând că nu se coroborează cu celelalte probe.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut că a contestat modalitatea de calcul a majorărilor de întârziere aşa cum a fost aplicată de organul de control, care a determinat calcularea de majorări de întârziere la majorări de întârziere, aspect interzis de art. 15 din OG nr. 11/1996 şi ignorat de instanţa de fond.
A arătat că prin aplicarea incorectă a dispoziţiilor OMF nr. 620/1997 punctele 2.2, 2.3 şi 2.4 prin adăugarea la debitul restant din luna curentă a majorărilor aferente debitului lunii anterioare, s-a ajuns să se calculeze majorări de întârziere pentru sume artificial de mari.
Astfel că, organul de constatare a lărgit în mod nejustificat sfera de aplicare a ordinului ministrului finanţelor nr. 620/1997 emis în aplicarea art. 8 din OG nr. 11/1996 de la a stabili modalitatea de imputaţie a plăţilor efectuate de societate, la a stabili pe baza aceluiaşi act normativ cum anume va calcula majorările de întârziere la debitele restante.
A mai arătat că a fost interpretat eronat art. I pct. 2 din OG nr. 2/1999 întrucât aplicarea majorărilor de întârziere se face în termen de 3 zile de la scadenţă, iar nu de la scadenţa obligaţiei.
Curtea analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile legale aplicabile şi criticile formulate constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Organele de control ale Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Constanţa prin procesul-verbal încheiat la 26 mai 2000 au stabilit în sarcina SC P. SA C.A.S. datorat şi neachitat de 6.868.505.229 lei şi majorări de întârziere de 6.940.763.365 lei şi contribuţia la pensie suplimentară în cuantum de 39.628.877 lei precum şi majorări de întârziere la această sumă de 36.418.875 lei.
Au folosit în determinarea sumelor datorate bugetului de stat modul de stingere a creanţelor bugetare prevăzut de pct. 2.3 din Ordinul ministrului finanţelor nr. 620/1997.
Potrivit acestui text normativ „în cazul în care debitorul pentru fiecare fel de impozit, taxă sau alt venit bugetar, efectuează plăţi parţiale în contul obligaţiilor de plată restante succesive şi al majorărilor de întârziere, organul fiscal va efectua stingerea creanţelor bugetare şi înregistrarea în contabilitatea fiscală, astfel:
a)se stinge debitul aferent celui mai vechi termen scadent în cadrul fiecărui fel de impozit datorat;
b)se sting majorările de întârziere aferente debitului prevăzut la lit. a).
„Dacă prin plata efectuată potrivit alin. (1) nu se acoperă integral majorările de întârziere aferente debitului achitat, următoarea plată efectuată de debitor va îndestula mai întâi diferenţa de la majorările de întârziere neachitate, după care se aplică regula prevăzut la alin. (1)".
Utilizând această modalitate de imputaţie a plăţii, prin adăugarea la suma reprezentând C.A.S. datorată pe luna în curs a majorărilor de întârziere aferente lunii precedente, organul de control a calculat majorări de întârziere la majorări de întârziere.
Astfel au fost încălcare dispoziţiile art. 15 din OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare în conformitate cu care la sumele reprezentând majorări de întârziere stabilite potrivit legii, la amenzile de orice fel, nu se datorează majorări.
De altfel imputaţia plăţii utilizată de organul de control şi stabilită prin Ordinul lnr. 620/1997 încalcă şi dispoziţiile generale în această materie prevăzute de art. 1110-1113 C. civ., motiv pentru care ordinul nr. 620/1997, în acest caz, nu se aplică.
Curtea verificând raportul de expertiză efectuat în cauză constată că expertul pentru determinarea sumelor datorate bugetului asigurărilor sociale de stat de către SC P. SA a calculat majorări de întârziere potrivit art. 3 din OUG nr. 2/1999, iar ca modalitate de stingere a obligaţiilor, a respectat dispoziţiile prevăzute de art. 1110-1113 C. civ.
Totodată expertul a constatat corect şi aplicarea eronată de către organul de control a OUG nr. 2/1999 în sensul că s-au calculat majorări de întârziere de 15 % din suma datorată deoarece nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 3 din această ordonanţă.
Conform OUG nr. 2/1999 art. 3 termenul de plată a contribuţiei pentru asigurările sociale de stat este „o dată cu lichidarea drepturilor de salarii pe luna expirată, de către persoanele juridice dar nu mai târziu de date de 20 a lunii în curs."
Faţă de această scadenţă, majorările de întârziere (pentru neplata contribuţiilor datorate în termen de 3 zile lucrătoare de la scadenţa obligaţiilor), sunt de 10 % din suma datorată, dacă achitarea ei se face în termen de 30 de zile de la acest termen.
În speţă în mod eronat organul de control nu a ţinut cont de cele 3 zile lucrătoare pe care le acordă legea ca perioadă de graţie şi s-a ajuns astfel în situaţia aplicării procentului de majorare de 15 % în loc de 10 %.
În acelaşi timp expertul, în mod justificat a procedat la aplicarea reducerii de 7 % a C.A.S. datorat pentru luna februarie 1999, întrucât a efectuat plata în termenul prevăzut de art. 3 din OUG nr. 2/1999 la data scadenţei sau în cel mult trei zile lucrătoare de la această dată şi ca atare era îndreptăţit să beneficieze de această facilitate.
În concluzie prin raportul de expertiză s-au calculat corect sumele datorate bugetului de asigurări sociale de către SC P. SA reprezentând C.A.S. şi majorări de întârziere, precum şi contribuţia la pensia suplimentară şi majorări de întârziere.
Instanţa de fond a făcut o apreciere eronată a materialului probator şi a ajuns la o concluzie greşită privind soluţionarea cauzei.
Într-adevăr majorările de întârziere sunt datorate conform OUG nr. 2/1999 începând cu data expirării termenului de plată numai că imputaţia plăţii, avută în vedere de organul de control, încalcă dispoziţiile C. civ. art. 1110-1113, precum şi dispoziţiile art. 15 din OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare.
Dispoziţiile OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare sunt aplicabile, întrucât creanţa în discuţie reprezintă contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Faţă de aceste considerente sentinţa Curţii de Apel Constanţa este vădit netemeinică şi nelegală, motiv pentru care se va admite recursul declarat în cauză de SC P. SA.
Cât priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate la fond de către Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Constanţa, iar în recurs de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, urmează a fi respinse.
Ambele intimate, au calitate procesuală pasivă în cauză.
Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială a Judeţului Constanţa avea atribuţii de control atât la data efectuării controlului la societatea reclamantă, cât şi în prezent în baza OUG nr. 189/2001.
Casa Judeţeană de Pensii Constanţa are atribuţii de executare potrivit dispoziţiilor Legii nr. 19/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC R.R. SA Constanţa (fostă SC R.R. – Complexul Petromidia Constanţa) împotriva sentinţei nr. 103 /CA din 27 aprilie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond admite acţiunea reclamantei astfel cum a fost precizată.
Anulează în parte procesul-verbal încheiat de Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Constanţa la 26 mai 2000.
Reţine în sarcina societăţii ca obligaţie de plată suma de 572.340.210 lei reprezentând contribuţia la asigurări sociale în perioada decembrie 1998 – martie 2000 suma de 533.620.892 lei reprezentând majorări aferente, precum şi suma de 5.872.200 lei reprezentând majorări de întârziere la pensia suplimentară.
Exonerează pe reclamantă de plata celorlalte sume la care a fost obligată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1457/2003. Contencios.. Contestaţie în anulare | ICCJ. Decizia nr. 146/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
