CSJ. Decizia nr. 1533/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1533/2003
Dosar nr. 3264/2002
Şedinţa publică din 15 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 62 din 28 mai 2002, pronunţată în dosarul nr. 124/2001, Colegiul jurisdicţional Botoşani a admis contestaţia formulată de contestatorul R.I., împotriva deciziei de imputare nr. 13 din 14 februarie 2001, emisă de S.N.P. PETROM SA, sucursala PECO Botoşani, anulând-o pentru suma de 17.655.008 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în perioada 1984 – iunie 2000, contestatorul R.I., a îndeplinit funcţia de responsabil resurse umane în cadrul sucursalei PECO Botoşani, calitate în care, pe lângă alte atribuţii de serviciu specifice, o avea şi pe aceea privind aplicarea dispoziţiilor OUG nr. 35/1997, referitoare la măsuri de stimulare a persoanelor fizice şi juridice pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ.
În perioada 23-25 ianuarie 2001, sucursala PECO Botoşani a fost verificată de Corpul de Control al Agenţiei Judeţene pentru Ocupare şi Formare Profesională Botoşani, verificare ce a vizat modul de constituire şi virare a contribuţiei de 5% şi a contribuţiei de 1% la fondul pentru plata ajutorului de şomaj, precum şi asupra modului de aplicare şi respectare a prevederilor OUG nr. 35/1997.
Perioada de activitate verificată a fost aprilie 1998 – decembrie 2000.
Cu această ocazie, s-a constatat că unitatea a beneficiat de prevederile OUG nr. 35/1997, având încadraţi în baza acestei ordonanţe un număr de 5 absolvenţi.
În urma verificării respectării condiţiei de aplicare a ordonanţei, s-a constatat că pentru G.S., a fost dedusă eronat cota de 70% din salariul net avut la data încadrării, deoarece până la data încadrării în unitate (22 iunie 1998), această persoană a mai fost încadrată la SC U. SRL Botoşani (începând cu data de 10 noiembrie 1997), unitate la care nu a beneficiat de prevederile OUG nr. 35/1997.
Ca atare, s-a considerat că la data încadrării la Sucursala PECO Botoşani, G.S. nu mai avea calitatea de absolvent şi, în consecinţă, unitatea nu mai putea deduce cota de 70% din salariul net al acesteia din contribuţia de 5%, la fondul pentru plata ajutorului de şomaj.
De asemenea, organul de control a mai constatat că şi privitor la ceilalţi patru absolvenţi încadraţi la unitate în condiţiile ordonanţei, s-au aplicat greşit prevederile acestora, deşi aplicarea acestei cote viza salariul net avut la data încadrării.
În acest mod, s-a considerat că unitatea a dedus în mod nelegal din contribuţia la fondul pentru plata ajutorului de şomaj, suma de 8.627.638 lei, motiv pentru care s-au calculat majorări de întârziere, în sumă de 17.655.008 lei.
Sumele considerate ca datorate au fost achitate cu O.P. nr. 143 din 5 februarie 2001.
În baza actului de control şi ca urmare a achitării celor două debite stabilite, directorul economic al sucursalei PECO Botoşani a întocmit referatul înregistrat la unitate sub nr. 754 din 6 februarie 2001, prin care s-a adus la cunoştinţa conducerii unităţii, existenţa pagubei şi că aceasta s-a datorat transmiterii unor date eronate de către compartimentul recurse umane, către compartimentul contabilitate.
Luând la cunoştinţă de existenţa prejudiciului, directorul sucursalei PECO Botoşani a emis Decizia de imputare nr. 13 din 14 februarie 2001, prin care s-a imputat suma de 17.655.008 lei, lui R.I.
Împotriva deciziei de imputare, R.I. a formulat contestaţie adresată Judecătoriei Botoşani, unde cauza a fost înregistrată la 15 martie 2001, sub nr. 4051/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 8573 din 12 septembrie 2001, această instanţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Colegiului jurisdicţional Botoşani, unde cauza a fost înregistrată la 8 octombrie 2001, sub nr. 124/2001.
În cauză s-au administrat probatorii cu înscrisuri din analiza cărora prima instanţă a reţinut că unitatea intimată a calculat corect şi legal bonificaţia de 70% şi a virat contribuţia de 5% la fondul pentru plata ajutorului de şomaj pentru cei cinci absolvenţi, respectând dispoziţiile OUG nr. 35/1997.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs jurisdicţional sucursala PECO Botoşani.
Prin Decizia nr. 564/2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, a fost admis recursul jurisdicţional şi sentinţa a fost modificată, în sensul că s-a respins contestaţia formulată de R.I. împotriva deciziei de imputare nr. 13/2001 emisă de sucursala PECO Botoşani a S.N.P. Petrom SA, pentru suma de 17.655.008 lei. S-a reţinut că au fost aplicate greşit OUG nr. 35/1997, modificată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este fondat pentru motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. C. proc. civ., pus în discuţie în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Instanţele Curţii de Conturi sunt competente material să soluţioneze numai contestaţiile la deciziile de imputare emise în urma unui control efectuat de organele specializate ale Curţii de Conturi. În acest sens sunt dispoziţiile art. 41, 18, 19 şi 1 din Legea nr. 92/1994, modificată.
Cum în speţă nu a fost efectuat un control de către Curtea de Conturi, contestarea deciziei de imputare emisă de angajator are natura juridică a unui litigiu de muncă.
Pe cale de consecinţă, recursul va fi admis, hotărârile pronunţate de instanţele Curţii de Conturi se vor casa şi cauza va fi trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Botoşani, secţia conflicte de muncă, în baza art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.I. împotriva deciziei nr. 564 din 18 octombrie 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 62 din 28 mai 2002 a Colegiului jurisdicţional Botoşani şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Botoşani, secţia conflicte de muncă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1530/2003. Contencios. Anulare decizie M.F.si... | CSJ. Decizia nr. 1536/2003. Contencios → |
---|