CSJ. Decizia nr. 1536/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1536
Dosar nr. 3130/200.
Şedinţa publică din 15 aprilie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 13 din 2 aprilie 2001, Colegiul jurisdicţional Sibiu al Curţii de Conturi a admis actul de sesizare al procurorului financiar şi a dispus obligarea pârâţilor la despăgubiri civile constând în T.V.A. neachitat, cu majorările de întârziere aferente.
S-a reţinut că, întrucât Administraţia Pieţelor Sibiu a închiriat în anul 2000, 46 de chioşcuri, 26 boxe şi 250 mese, pentru care a încheiat contracte, a emis facturi şi a încasat chirii, devenind plătitoare de T.V.A.
Secţia Jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 351 din 29 iunie 2001 a respins recursurile jurisdicţionale declarate de Direcţia Administraţia Pieţelor Sibiu şi de A.S. şi G.D.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs pârâţii Direcţia Administraţia Pieţelor Sibiu, A.S., directorul acestei unităţi şi G.D., contabil şef, susţinând în esenţă că, prevederile art. 3 lit. d) din OUG nr. 17/2000 nu le sunt aplicabile, întrucât textul prevede expres că nu se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A. „instituţiile publice" pentru activităţile lor administrative, că unitatea nu are personalitate juridică, funcţionând ca serviciu în cadrul primăriei.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. d) din OUG nr. 17/2000: „nu sunt cuprinse în sfera de aplicare a T.V.A., operaţiunile privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate de instituţiile publice pentru activităţile lor administrative, educative, de apărare, de ordine publică, siguranţa statului, culturale şi sportive".
Din actele dosarului rezultă că Administraţia Pieţelor Sibiu are autonomie economică şi financiară, având cont fiscal, cont deschis la trezorerie şi întocmeşte buget propriu de venituri şi cheltuieli. De asemenea, unitatea calculează, înregistrează şi achită în nume propriu celelalte obligaţii fiscale datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor speciale.
Rezultă deci că activitatea de închiriere a respectivelor bunuri este o operaţiune economică ce intră în sfera de aplicare a T.V.A., astfel că în mod corect instanţele Curţii de Conturi au apreciat că unitatea datorează T.V.A. pentru sumele încasate cu titlu de chirii în anul 2000, din închirierea spaţiilor proprii.
Aşa fiind, recursurile declarate de părţi se vor respinge ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Direcţia Administraţia Pieţelor Sibiu şi A.S. şi G.D., împotriva deciziei nr. 351 din 29 iunie 2001 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1533/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1536/2003. Contencios → |
---|