CSJ. Decizia nr. 1530/2003. Contencios. Anulare decizie M.F.si nota de constatare D.G.F.P. Bucuresti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1530/2003
Dosar nr. 3295/2002
Şedinţa publică din 11 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 decembrie 2001, reclamanta B.R.C.R. – C.B. SA Bucureşti, a solicitat anularea deciziei nr. 1848 din 19 noiembrie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a notei de constatare nr. 2652 din 5 octombrie 2001, întocmită de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, prin care au fost obligate să achite la bugetul statului, suma de 687.690.012 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că fiind o societate bancară în lichidare judiciară, prin sentinţa civilă nr. 7211 din 9 noiembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială, a dispsus sistarea calculului dobânzilor la creanţele negarantate, conform art. 87 din Legea nr. 64/1995.
Reclamanta a susţinut că, deşi potrivit dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, majorările nu se pot calcula după data deschiderii procedurii de faliment, organul de control financiar, prin nota de constatare nr. 2652/2001, a stabilit că datorează bugetului de stat următoarele sume, cu titlu de majorări de întârziere.
- 432.636.356 lei, reprezentând majorări de întârziere şi penalităţi aferente impozitului pe salariu;
- 123.470.112, majorări de întârziere aferente contribuţiei la asigurările sociale de sănătate, datorate de angajator;
- 122.063.595 lei, majorări de întârziere aferente contribuţiei la asigurările sociale de sănătate, datorate de angajat;
- 9.515.949 lei, majorări de întârziere aferente fondului de susţinere a învăţământului, precum şi măsura recalculării provizioanelor specifice de risc, de credit şi încadrarea la cheltuieli nedeductibile fiscal.
Contestaţia formulată de reclamantă împotriva notei de constatare nr. 2652/2001 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, a fost respinsă de către Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 1848 din 19 noiembrie 2001.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 242/F din 27 martie 2002, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, care prin sentinţa civilă nr. 687 din 26 iunie 2002, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, ca fiind sediul reclamantului.
Primind cauza spre soluţionare, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 147 din 29 octombrie 2002, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de B.R.C.R. – C.B. SA Bucureşti.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa a reţinut că majorările şi penalităţile calculate potrivit OG nr. 11/1996, care sunt aferente creanţelor bugetare, nu pot intra sub incidenţa art. 37 din Legea nr. 64/1995, fiind datorate de debitor, chiar dacă acesta, se află în stare de faliment.
De asemeni, s-a mai reţinut că potrivit art. 1725 C. civ., fiscul are privilegiul de a-şi spori creanţa cu cuantumul majorărilor şi penalităţilor de întârziere.
Împotriva soluţiei sus-menţionate a declarat recurs B.R.C.R. – C.B. SA, considerând-o nelegală şi netemeinică.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esenţă, că în temeiul dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995 şi a Normelor Băncii Naţionale a României nr. 3/1996, date în aplicarea Legii nr. 64/1995, suspendarea curgerii dobânzilor sau adăugirii altor cheltuieli în procedura falimentului băncilor, operează faţă de toate creanţele asupra băncii garantate sau negarantate.
S-a menţionat că prin conţinutul şi scopul lor, dobânzile şi penalităţile, legale sau convenţionale, sunt asemănătoare, ceea ce ar justifica o egalitate de tratament juridic, astfel că neincluderea în textul art. 37, şi a majorărilor de întârziere, nu poate conduce la concluzia că acestea ar fi exceptate de legiuitor.
Examinând sentinţa recurată în raport cu critica formulată, probele administrate şi dispoziţiile legale incidente, în cauză se constată că recursul nu este fondat.
Prin actele administrative, a căror anulare s-a solicitat, s-au stabilit în sarcina reclamante,i majorări şi penalităţi de întârziere aferente impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat în perioada 1 ianuarie 1998 – 31 iulie 2000.
Prin sentinţa civilă nr. 7211 din 2.11.2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a dispus sistarea calculului dobânzilor la creanţele negarantate, conform art. 87 din Legea nr. 64/1995.
La data efectuării controlului, art. 37 din Legea nr. 64/1995 dispunea că nici o dobândă ori cheltuială nu pot fi adăugate crenţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate, de la data deschiderii procedurii, în afara cazului în care, prin programul de plată a creanţelor cuprinse în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile de mai sus.
Or, penalităţile şi majorările de întârziere, calculate potrivit OG nr.1 1/1996, nu constituie „dobânzi sau cheltuieli", în sensul art. 37 din Legea nr. 64/1993.
Ele reprezintă o sancţiune pentru neplata la termen a unor obligaţii către stat, fapt pentru care nu există interdicţia legală de a fi adăugate creanţelor societăţii comerciale aflate în reorganizare.
Potrivit art. 1725 C. civ., coroborat cu art. 71 din OG nr. 11/1996, cu modificările ulterioare, creanţele statului sunt creanţe garantate cu privilegii, iar nu creanţe negarantate sau părţi de creanţe negarantate.
Invocarea de către recurentă a dispoziţiilor OG nr. 11/1996, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 108/1996 şi a celorlalte acte normative care privesc executarea creanţelor bugetare, nu au legătură cu cauza şi nu sunt aplicabile în speţă.
În consecinţă, soluţia instanţei de fond fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte ca nefondat şi urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.R.C.R. – C.B. Bucureşti, prin lichidator SC B.D.O. SA, împotriva sentinţei civile nr. 147 din 28 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 153/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1533/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
