CSJ. Decizia nr. 1538/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1538
Dosar nr. 1389/200.
Şedinţa publică din 15 aprilie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de S.A. şi P.E. împotriva deciziei nr.74 din 19 martie 2002 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională.
La apelul nominal au lipsit recurenţii S.A. şi P.E. şi intimaţii R.L., B.N., SC „T." SAşi Curtea de Conturi a României.
Procedura completă.
S-a prezentat referatul cauzei arătându-se că, în scris, recurentul S.A. a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform dispoziţiilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Constatând litigiul în stare de judecată, Curtea l-a reţinut spresoluţionare pe fond.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.27 din 1 noiembrie 2001, pronunţată în dosarul nr.16/2001, Colegiul jurisdicţionala admis sesizarea formulată de procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi, împotriva pârâţilor S.A., B.N., P.E. şi R.L. şi, în consecinţă:
-a obligat pârâţii S.A., B.N. şi P.E. la plata în solidar, către SC „T." SA, a sumei de 3.849.335 lei – despăgubiri civile şi la plata unei dobânzi în procent de 35,47%, ce se va calcula la suma indicată, de la data producerii prejudiciului – 13 septembrie 1998, până la data achităriiacestuia;
-a obligat pârâţii S.A. şi P.E. la plata în solidar, către SC „T." SA, a sumei de 1.551.578 lei – despăgubiri civile şi la plata unei dobânzi în procent de 35,47% de la data producerii prejudiciului – 4 septembrie 1999 – până la data achitării;
-a obligat pârâtele R.L. şi P.E. la plata în solidar către SC „T." SAa sumei de14.346.125 lei – despăgubiri civile şi la plata unei dobânzi de 35,47% din sumă,calculată de la data producerii prejudiciului – 8 septembrie 2000 – până la achitare.
Prin aceeaşi sentinţă au fost obligaţi pârâţii S.A., B.N., P.E. şi R.L. la plata acâte 100.000 lei – fiecare reprezentând cheltuieli de judecată, către stat.
Totodată, a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor pârâţilor până la concurenţa sumelor la care au fost obligaţi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că urmare unui control efectuat de compartimentul de control financiar al Camerei de Conturi, la SC „T." SAîn perioada 1-24 august 2001 s-au constatat deficienţe în administrarea patrimoniului societăţii pe anul 2000.
Astfel, prin dispoziţia de imputaţie nr.3/1995 i-a fost imputată- irevocabil – de către societate suma de 4.160.135 lei unui gestionar, B.N.
Întrucât până la data de 13 septembrie 1995 nu au fost încasaţi decât 600.000 lei, dreptul de a recupera diferenţa de 3.849.735 lei s-a prescris, ceea ce acauzat unităţii un prejudiciuimputabil fostului manager S.A., fostului contabil şef B.N. şicontabilului şef P.E.
Organul de control a mai constatat că, la data de 31 decembrie 2000, în evidenţa SC „T." SAfigurau ca prescrise şi suma de 1.551.578 lei – neîncasată de la SCA „M.K." (prescrisă la 4 septembrie 1999 precum şi suma de 14.346.125 lei, datorată de SC „V.T." (prescrisă la 8 septembrie 2000).
Cele două sume mai susmenţionate s-au considerat a fi prejudiciu pentru unitate, cauzat de S.A. şi P.E. pentru prima sumă şi de R.L. – a doua sumă.
În baza actului de control, procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturia întocmit actul desesizare, solicitând stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâţilor şi obligarea acestora la plata prejudiciului, cauzat după cum s-a arătat, precum şi la plata foloaselornerealizate.
A mai reţinut instanţa că,potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958, republicat, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, se stinge prinprescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani stabilit de lege.
Având în vedere căpârâţii nu au luat măsurile necesare pentru urmărire debitelor şi executarea lor în cadrul termenului de prescripţie, se fac vinovaţi de cauzarea prejudiciului, datorând şi dobândă de la dataîmplinirii terenului de prescripţie a debitelor până la data achitării efective.
Împotriva sentinţei au formulat recursuri jurisdicţionale S.A., R.L. şi P.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Conturi – Secţia jurisdicţională, prin Decizia nr.74 din 19 martie 2002, a respins recursurile jurisdicţionale şi a obligat recurenţii la câte 50.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Înmotivarea acestei soluţii, s-a reţinut că, pronunţând sentinţa atacată, Colegiul jurisdicţional a procedat corectprin obligarea la plata despăgubirilor civile şi a foloaselor nerealizate, faptele imputabile fiind precizate cu claritate şi arătându-se în ce constă conduita culpabilă.
Decizia a fost atacată cu recursuri de cătreS.A. şi P.E.
În recursul său, S.A. a susţinut, în esenţă că, în ceea ce îl priveşte, nu au fost întrunite toate condiţiile pentru angajarea răspunderii civile, ţinând cont de faptul că a adoptat toate măsurile pentru recuperarea sumei de la debitorul Babei Nicolae, dar acesta era insolvabil. A menţionat că, la data producerii prejudiciului de către Babei Nicolae, el nu avea calitatea de manager al SC „T." SA, la momentul când a fost numit în funcţie debitorul nemaifiind angajatul societăţii.
Recurenta P.E. a arătat că,pentru prejudiciul ce i-a fost imputat, răspunderea aparţine exclusiv administratorului societăţii – R.L., recurenta deţinând doar funcţia de contabil şef.
A făcut demersuri pentru recuperarea pagubei, contactându-l personal pe debitor însă fără rezultat şi nici nu putea promova o acţiune judecătorească, nefiind abilitată în acest sens.
A mai menţionat că instanţele nu o puteau obliga şi la foloasele nerealizate acest lucru fiind admisibil conform art.103 pct.2 din Codul muncii - doar dacă fapta ar fi constituit infracţiune.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Pentru precizarea cadrului legal incident este necesar a se sublinia căîn speţă, nu a fost reţinută răspunderea materială a pârâţilor aşa cum este ea definită de dispoziţiile din cadrul muncii.
După cum s-a menţionat în actul de sesizare întocmit de procuroul financiar şi după cum s-a reţinut de către ambele instanţe ale Curţii de Conturi, natura răspunderii stabiliteeste civilă, fundamentată pe prevederile speciale ale Legii nr.94/1992.
Prin urmare, obligarea pârâţilor şi la plata beneficiului nerealizat constând în dobânda stabilită îşi găseşte suportul legal în dispoziţiile art.71 alin.3 din Legea nr.94/1992.
În ceea ce priveşte fondul acestei răspunderi, susţinerile recurenţilor sunt, de asemenea netemeinice.
Nu are relevanţă că debitorulB.N. nu mai era angajatul SC „T." SAla datanumirii recurentului S.A. în funcţia demanager sau că Decizia de imputare seemisese anterior datei respective.
În calitatea sa de manager, recurentul avea obligaţia de a verifica existenţa unor debite în patrimoniul unităţii şi de a dispune toate măsurile legale cu scopul acoperirii acestora înlăuntrul termenului de prescripţie.
Cu totul întemeiat Curtea de Conturi – prin organele sale jurisdicţionale – ahotărât că, neurmărind şi neexecutând titlul executoriu în acest termen de 3 ani, recurentul aprodus agentului economic un prejudiciu, pe care este ţinut să-l acopereîn întregime.
Şi în cazul recurentei P.E. au fost întrunite toate condiţiile răspunderii civile reţinute în ceea ce o priveşte.
Astfel, nu poate susţine că depaguba ce i-a fostimputată răspunde exclusiv administratorul, deoarece, fiind contabil şef, deţinea evidenţa debitelor, având atribuţii legale de urmărire şi încasare a lor.
În afară de demersuri telefonice şi de constatări personale -neprobate privind imposibilitatea acoperirii debitelor, recurenţii nu auîntreprins nici o măsură legală de executare a lor sau de întrerupere ori suspendare a cursului termenului de prescripţie, eventual prin constatarea - în modalităţile prevăzute de lege – a stării de insolvabilitate a debitorilor.
Stabilind corect situaţia defapt dedusă judecăţii şi aplicând corespunzător dispoziţiile legale incidente, primele instanţe au pronunţat hotărâri temeinice şi legale, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art.312 alin.1 teza a doua din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de S.A. şi P.E. împotriva deciziei nr.74 din 19 martie 2002 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1536/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1539/2003. Contencios. Anulare acte vamale.... → |
|---|
