CSJ. Decizia nr. 1542/2003. Contencios. Refuz rectificare declaratie vamala de import. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1542/2003
Dosar nr. 1803/2002
Şedinţa publică din 15 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 decembrie 1999, reclamanta SC L.R. SA Bucureşti a chemat în judecată Direcţia Generală a Vămilor, solicitând obligarea acesteia să rectifice D.V.I. nr. 2393 din 15 octombrie 1999, în sensul schimbării regimului vamal, din import definitiv, în import temporar şi prelungirea autorizaţiei de perfecţionare activă.
In subsidiar, reclamanta a cerut să se constate că refuzul acceptării rectificării D.V.I este nejustificată şi să fie obligată Direcţia Generală a Vămilor la plata unei despăgubiri în valoare de 2.163.422.522 lei, reprezentând echivalentul suprataxei achitate pentru importul cantităţii de 27.162,527 tone păcură, imposibil de recuperat prin exportul produselor, până la sfârşitul anului 1999.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că în baza autorizaţiei de perfecţionare activă nr. 1066 din 1 iulie 1999, SC L.R. SA importă păcură şi exportă ciment. Deşi potrivit licenţei de import nr. I 99 122389 din 11 octombrie 1999, reclamanta putea importa cantitatea de 200.000 tone păcură, în regim de import temporar, a întocmit D.V.I. nr. 2393 din 15 octombrie 1999, cu menţiunea de import definitiv.
La data de 19 octombrie 1999, anterior preluării mărfii din rezervoarele O.T.L Constanţa, reclamanta a solicitat rectificarea D.V.I., însă Biroul Vamal Constanţa a refuzat, cu motivarea că D.V.I semnată de importator, are valoare de declaraţie dată pe propria răspundere.
Contestaţiile formulate de reclamanţi au fost respinse de Direcţia Generală a Vămilor, prin Decizia nr. 36680 din 2 decembrie 1999.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 640 din 13 iunie 2000, a admis acţiunea şi a obligat Direcţia Generală a Vămilor să rectifice actul administrativ atacat, obligând-o la plata sumei de 39.514.000 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, pârâta Direcţia Generală a Vămilor, susţinând, în esenţă, că declaraţia vamală este un act public care poate fi modificat, numai în condiţiile prevăzute de lege. Întrucât la data depunerii declaraţiei vamale SC L.R. SA nu a depus autorizaţia de perfecţionare vamală, în mod justificat, biroul vamal i-a acordat regimul vamal de import definitiv.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3423 din 31 octombrie 2001, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în vederea verificării neconcordanţelor privitoare la cantităţile de păcură importată, pentru care s-a cerut importul temporar, pentru soluţionarea capătului de cerere privind despăgubirile reprezentând suprataxele achitate pentru importul respectiv şi pentru stabilirea datei când a fost acordat liberul de vamă şi când a fost efectuat controlul fizic al mărfurilor.
După rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 281 din 18 martie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acţiunea, reţinând, în esenţă, că rectificarea declaraţiei vamale a fost solicitată tardiv, în raport cu dispoziţiile art. 53 din Regulamentul vamal, iar la data depunerii declaraţiei vamale nu a fost depusă şi copia autorizaţiei de perfecţionare activă, astfel că nu rezultă intenţia de a solicita importul în regim de perfecţionare activă.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, reclamanta SC L.R. SA Bucureşti, susţinând în esenţă că instanţa: a interpretat eronat dispoziţiile art. 53-54 din HG nr. 626/1997, privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României; nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupraunei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi care demonstrează că refuzul autorităţii vamale de a accepta rectificarea D.V.I., este nejustificat.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
SC L.R. SA Bucureşti posedă Autorizaţia de Perfecţionare Activă nr. 1066 din 1 iulie 1999, în temeiul căreia importă păcură şi exportă ciment. Conform acestei autorizaţii şi potrivit prevederilor art. 111 alin. (1) lit. b) şi art. 112 lit. d) din Legea nr. 141/1997, privind Codul vamal al României, regimul de perfecţionare activă obligă beneficiarul să achite drepturile de import (taxe vamale şi/sau suprataxă, T.V.A. aferentă), îndreptăţându-l în acelaşi timp şi la restituirea sumelor achitate, în momentul efectuării exportului.
În temeiul Ordinului nr. 36 C, privind regimul de export şi import al mărfurilor, emis de ministrul industriei şi comerţului la data de 1 martie 1999, în Anexa nr. 4pentru importul de păcură se instituie licenţe automate.
În acest sens, recurenta-reclamantă a obţinut Licenta de import nr. I 99.122.389 din 11 octombrie 1999, pentru cantitatea totală de 200.000 tone păcură, în regim de import temporar.
La data sosirii mărfii în Portul Constanţa, s-a întocmit D.V.I. nr. 2393 din 15 octombrie 1999, pentru cantitatea de 27.162,527 tone păcură, în care din eroare s-a trecut menţiunea import definitiv, în loc de import temporar, cum figura în Licenţa de import, pentru această cantitate de păcură.
Potrivit dispoziţiilor art. 53 C. vam., declarantul are dreptul să rectifice sau să retragă declaraţia vamală depusă şi acceptată de autoritatea vamală, numai până în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor. Rectificarea sau retragerea declaraţiei vamale se poate face, din iniţiativa şi pe răspunderea declarantului, dacă acesta, în conformitate cu prevederile art. 52, a cerut verificarea felului şi cantităţii mărfurilor, iar cererea a fost refuzată sau dacă deţine acte constatatoare, întocmite de organisme neutre prevăzute de lege.
Dispoziţiile enunţate recunosc dreptul conferit declarantului prin lege, de a modifica sau rectifica declaraţia vamală, drept conferit şi de prevederile art. 43 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, aprobat prin HG nr. 626/1997, potrivit cărora Autoritatea vamală poate aproba rectificarea declaraţiei vamale, în condiţiile prevăzute de Codul vamal al României, prin depunerea unei noi declaraţii, destinată să înlocuiască declaraţia iniţială.
În conformitate cu prevederile art. 55 alin. (1) C. vam., autoritatea vamală procedează la controlul documentar al D.V.I. şi poate cere declarantului să prezinte şi alte documente necesare verificării exactităţii elementelor înscrise în declaraţie.
În cazul în speţă, autoritatea vamală nu a respectat aceste dispoziţii legale, procedând doar la un control vamal documentar, fără a sesiza neconcordanţa dintre indicativul I 5240, corespunzător importului temporar, care se regăseşte în documentele anexe (licenţă, autorizaţii) şi codul 4071 care reprezintă indicele operaţiunii pentru importul definitiv.
Anterior preluării păcurii din rezervoarele O.T. Constanţa, recurenta-reclamantă a solicitat Biroului Vamal Constanţa, pe data de 19 octombrie 1999, rectificarea D.V.I., în sensul îndreptării erorii materiale menţionate.
Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă cu certitudine că la data de 1 noiembrie 1999, stocul de păcură era de 27.162.527 tone, descărcată din nava W.A. Marfa nu a fost ridicată din rezervoarele O.T. Constanţa, după obţinerea „liberului de vamă, în 15 octombrie 1999".
Acordarea liberului în vamă nu echivalează cu ridicarea mărfii şi deci, nu împiedică declarantul să rectifice sau să revoce declaraţia vamală şi mai ales, să semnaleze neconcordanţa evidentă pe care ar fi trebuit s-o sesizeze organul vamal, dacă şi-ar fi îndeplinit corect obligaţiile prevăzute de art. 55 C. vam.
Fiind în posesia Autorizaţiei de Perfecţionare Activă nr. 1066 din 1 iulie 1999, privind autorizarea importului de păcură şi a exportului de ciment, precum şi a Licenţei de import din 11 octombrie 1999, pentru cantitatea de 200.000 tone păcură, recurenta-reclamantă justifică, în cazul exportului mărfurilor importate în regim temporar, cererea de restituire a suprataxei achitate la import.
Având în vedere cele mai sus arătate, se constată că refuzul autorităţii vamale de a rectifica D.V.I., este nejustificat, motiv pentru care se va admite recursul declarat de reclamantă, în temeiul art. 304 pct. 9-10 C. proc. civ., se va modifica sentinţa atacată şi în fond, se va admite acţiunea, urmând ca pârâta să accepte rectificarea D.V.I. arătat, prin schimbarea regimului vamal din importul definitiv, în import temporar şi prelungirea autorizaţiei de perfecţionare activă. Urmează ca pârâta să-i restituie reclamantei, echivalentul suprataxei achitate pentru importul celor 27.462.527 tone păcură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC L.R. SA, împotriva sentinţei civile nr. 281 din 18 martie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea reclamantei SC L.R. SA Bucureşti.
Obligă pârâta să accepte rectificarea D.V.I. nr. 2393 din 15 octombrie 1999, prin schimbarea regimului vamal, din import definitiv, în import temporar şi prelungirea autorizaţiei de perfecţionare activă.
Obligă pârâta să restituie reclamantei, echivalentul suprataxei achitate pentru importul a 27.162.527 tone păcură.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1540/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1548/2003. Contencios → |
|---|
