CSJ. Decizia nr. 1540/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1540/2003
Dosar nr. 1662/2002
Şedinţa publică din 15 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 86 din 20 decembrie 2001, Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi a judeţului Bihor a admis capătul nr. 3 al sesizării procurorului financiar, formulată în contradictoriu cu persoana juridică păgubită Regia Autonomă Aeroportul Oradea şi a obligat în solidar pe pârâţii L.I. şi B.V. la plata către aceasta, a sumei de 47.044.145 lei cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda de 3% pe an ,începând cu data de 30 iulie 2001, până la data lichidării debitului.
De asemenea, a obligat pe pârâţi să plătească statului, în solidar, cheltuieli de judecată în sumă de 200.000 lei şi a instituit măsuri asigurătorii asupra veniturilor, bunurilor mobile şi imobile ale acestora până la concurenţa despăgubirilor civile şi a cheltuielilor de judecată stabilite.
Cererea pârâtului L.I., pentru plata aceloraşi cheltuieli, a fost respinsă.
S-a respins în întregime actul de sesizare în ceea ce le priveşte pe pârâtele C.M. şi H.L.
Recursurile jurisdicţionale declarate împotriva acestei hotărâri de către pârâţii L.I. şi B.V., au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 140 din 11 aprilie 2002 pronunţată de Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională.
În motivarea deciziei, Curtea a reţinut că Regia Autonomă Aeroportul Oradea a calculat efectiv pe anul 2000, un impozit în sumă de 30.254.545 lei doar pentru construcţii, fără construcţii speciale. În timpul controlului s-a calculat impozitul conform O.U.G nr. 62/1998, în sumă de 89.023.767 lei, rezultând o diferenţă de 58.769.222 lei care s-a virat la bugetul local.
Pentru plata cu întârziere a impozitului s-au calculat majorări de întârziere până la data de 30 aprilie 2001 în sumă de 35.563.379 lei.
Referitor la taxa pentru terenul folosit de regie, s-a arătat că a fost achitată suma de 3.882.525 lei, deşi se datora cu acest titlu, suma de 8.563.100 lei, rezultând o diferenţă în sumă de 4.680.575 lei.
Pentru plata cu întârziere a taxei s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 2.819.869 lei.
Curtea de Conturi a concluzionat că răspunderea civilă pentru producerea prejudiciilor aparţine recurenţilor-pârâţi L.I. şi B.V. care, în explicaţiile scrise date, precum şi la interogatoriu, au recunoscut că nu au fost cuprinse în baza de calcul a impozitului pe clădiri, construcţiile speciale şi cele ce fac parte din domeniul public de interes judeţean.
Totodată, ei au recunoscut că documentaţia necesară pentru calculul taxei pe terenul folosit s-a finalizat în timpul controlului.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul B.V.
Recurentul a susţinut că acest act administrativ jurisdicţional este nelegal, deoarece:
- pregătirea sa de specialitate este cea specifică unui inginer, iar culpa încadrării sale pe un post de natură economică, anume acela de şef al biroului investiţii şi cadastru, aparţine în întregime conducerii unităţii;
- atribuţiile cu caracter strict economic financiar au revenit în perioada supusă verificării, directorului economic L.I., M.C. – referent şi L.H. – şeful biroului economic, financiar, contabilitate;
- organele Curţii de Conturi au ignorat faptul că el nu a semnat declaraţia de impunere şi în lipsa semnăturii care să ateste legalitatea şi conformitatea actului, răspunderii lui care nu putea fi
angajată;
- în realitate, întreaga responsabilitate pentru situaţia creată revine persoanelor investite cu atribuţii corespunzătoare din cadrul compartimentului financiar, contabil şi salarizare, astfel cum rezultă din conţinutul fişelor posturilor anexate în dosar;
- aceleaşi organe nu s-au pronunţat în nici un fel asupra apărării sale privind măsurile adoptate de Consiliul de Administraţie prin hotărârile nr. 49 din 11 mai 2001 şi nr. 3 din 24 august 2001;
- organele de control nu au adoptat un punct de vedere unitar asupra modului de impozitare, întrucât anterior ultimului act de control, au fost supuse impozitării un număr mai mic de construcţii.
Recursul este nefondat sub aspectul tuturor criticilor formulate.
În perioada supusă controlului financiar, recurentul B.V. a îndeplinit funcţia de şef al Biroului investiţii, economico-financiar şi salarizare din cadrul Direcţiei Economice a Regiei Autonome Aeroportul Oradea.
Din fişa postului depusă în dosar, rezultă că, în această calitate, el răspundea, între altele de virarea tuturor obligaţiilor faţă de bugetul de stat, de realizarea sarcinilor compartimentului şi pentru prejudiciile cauzate unităţii prin neaplicarea corectă a legislaţiei, inclusiv întârzieri la plata la datoriilor.
Împrejurarea că pregătirea de bază a recurentului este specifică unui inginer şi nu personalului cu atribuţii de natură economică financiară, este irelevantă şi nu putea constitui temei pentru exonerarea lui de răspundere civilă delictuală, faţă de îndatoririle concrete stabilite la data ocupării funcţiei, prin fişa postului.
Aşa cum corect a reţinut atât Colegiul jurisdicţional, cât şi secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, B.V. a recunoscut la interogatoriu că a întocmit declaraţia pentru stabilirea impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a taxei pentru folosirea terenului proprietate de stat, precum şi faptul depunerii ei la organul fiscal teritorial.
Depunerea s-a făcut, însă, cu mare întârziere, iar prin plata majorărilor de întârziere, în sumă de 43.585.378 lei, s-a produs un prejudiciu echivalent în patrimoniul regiei autonome.
Omisiunea pârâţilor, faţă de care acţiunea a fost admisă, de a depune în termenul legal declaraţia de impunere constituie o faptă ilicită, sancţionată conform art. 52 din Legea nr. 27/1994, republicată. Ea a fost urmată de o altă faptă ilicită, constând în necuprinderea în baza de impozitare a valorii reevaluate a clădirilor şi construcţiilor speciale, cu consecinţa diminuării obligaţiei faţă de bugetul local cu suma de 58.769.222 lei.
Dovada lipsei disponibilităţilor băneşti la termenele de scadenţă a impozitului pe clădiri nu a fost făcută pentru a se putea astfel justifica o eventuală exonerare de răspundere a persoanelor implicate.
În legătură cu despăgubirile civile echivalente majorărilor de întârziere la plata taxei pentru folosirea terenului proprietate de stat, soluţiile pronunţate sunt de asemenea corecte.
Din procesul-verbal de constatare nr. 3186 din 7 mai 2001, rezultă că pentru terenurile ocupate de construcţii şi construcţii speciale, în suprafaţă de 24.466 mp în anul 2000, Regia Autonomă Aeroportul Oradea a virat la bugetul local cu O.O. nr. 131 din 15 martie 2000 şi nr. 691 din 27 decembrie 2000, suma totală de 3.882.525 lei.
Potrivit prevederilor pct. 4 alin. (2) din anexa la Legea nr. 69/1993 şi ale HG nr. 1063/1999, pentru terenurile proprietate de stat ocupate de clădiri şi construcţii speciale, regia datora, pe anul 2000, suma de 8.563.100 lei
Prin plata majorărilor de întârziere în sumă de 3.458.767 lei, patrimoniul unităţii a fost prejudiciat şi răspunderea pentru recuperarea lui revine pârâţilor B.V. şi L.I., care au întocmit şi respectiv, semnat declaraţia de impunere şi cele două ordine de plată.
În consecinţă, fără temei, se susţine în recurs că răspunderea civilă delictuală trebuia stabilită în sarcina altor persoane, adică a pârâtelor C.M. (referent) şi H.L. (şef birou economic financiar, contabilitate, începând cu data de 2 octombrie 2000), faţă de care actul de sesizare al procurorului financiar a fost respins.
Măsurile adoptate de Consiliul de Administraţie prin hotărârile nr. 49 şi 3/2001, menţionate în recurs, nu sunt de natură a exonera pe pârâţii L.I. şi B.V. de răspunderea civilă pentru prejudiciul a cărui existenţă nu a fost negată pe tot parcursul desfăşurării litigiului.
Pe de altă parte, pretinsa practică neunitară a organelor de control relativă la modul de stabilire a impozitului pe construcţii, nu justifică nici ea reformarea soluţiei pronunţate de Curtea de Conturi, în sensul cerut de recurent şi însuşit de intimatul-copârât L.I.
Având în vedere considerentele expuse, urmează a se respinge recursul declarat de pârâtul B.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.V., împotriva deciziei civile nr. 140 din 11 aprilie 2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 154/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1542/2003. Contencios. Refuz rectificare... → |
|---|
