CSJ. Decizia nr. 1551/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1551/2003

Dosar nr. 3259/2002

Şedinţa publică din 15 apilie 2003

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 29 din 16 mai 2002, Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi a judeţului Arad a admis sesizarea Procurorului financiar, obligând pe pârâţii G.E., K.M., F.G., B.I. şi T.I. să plătească. în solidar. părţii civile SC T. SA Sebiş, suma de 21.800.000 lei, cu titlu de cheltuieli nelegale, plus dobânzile aferente, de 17.444.180 lei, calculate până la 15 februarie 2002 şi în continuare, de la 16 februarie 2002, în cotă de 32,2% an, până la lichidarea debitului.

De asemenea, a obligat pe pârâtele G.E. şi K.M.a să plătească în solidar aceleiaşi părţi civile. suma de 4.500.000 lei, reprezentând cheltuieli nelegale, plus dobânzile aferente în cuantum de 2.422.948 lei. calculate până la 15 februarie 2002 şi în continuare. de la 16 februarie 2002. până la plata efectivă a creanţei, în cotă de 32,2% an.

În sfârşit, s-a prevăzut obligarea pârâţilor să plătească statului câte 50.000 lei. cheltuieli de judecată fiecare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, colegiul jurisdicţional a reţinut că în Consiliul de administraţie al societăţii comerciale s-a aprobat subvenţionarea cu 50% a taxei de şcolarizare la Universitatea „Vasile Goldiş" Arad – Secţia marketing Sebiş şi Secţia asistenţă socială Sebiş, pentru un număr de 5 studenţi, salariaţi ai societăţii, suma achitată fiind de 21.800.000 lei.

Prin luarea acestor hotărâri (nr. 26 din 24 noiemmbrie 1998 şi respectiv, nr. 54 din 19 noiembrie 1999) s-au nesocotit prevederile art. 67 din Contractul colectiv de muncă, conform cărora, salariaţii trimişi la o şcoală, cu scoaterea din producţie, trebuie să încheie un act adiţional la contractul menţionat şi să se oblige să lucreze în unitate cel puţin 3 ani.

S-a apreciat că răspunzători pentru crearea prejudiciului, sunt membrii Consiliului de Administraţie, cu privire la care s-a făcut sesizarea.

Curtea de Conturi a României, secţia jurisdicţională, prin Decizia nr. 492 din 4 octombrie 2002, a respins ca nefondate, recursurile declarate în cauză de pârâţii G.E., K.M., F.G. şi B.I.

Totodată, a obligat pe recurenţi la câte 50.000 lei fiecare, cheluieli de judecată.

Curtea a reţinut că dispoziţia cuprinsă în art. 67 din Contractul colectiv de muncă, era obligatorie pentru toţi membrii Consiliului de Administraţie şi prin nerespectarea ei s-a creat prejudiciul în patrimoiul societăţii comerciale, pentru care aceştia trebuie să răspundă civil.

Datorită nefinalizării studiilor universitare şi neîncheierii actelor adiţionale la Contractul colectiv de muncă, nu a fost posibilă recuperarea prejudiciului de la beneficiari.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs, Procurorul general financiar şi pârâţii F.G., B.I., G.E. şi K.M.

Recurenţii au susţinut că în cauză nu s-a verificat apărarea pârâţilor, potrivit căreia societatea comercială a fost restructurată de mai multe ori şi datorită acestor operaţiuni, un număr de trei persoane nu au mai continuat studiile, părăsind unitatea.

Pe de altă parte, nestabilind o situaţie reală în legătură cu motivele pentru care beneficiarii subvenţiilor au abandonat cursurile universitare şi trei dintre ei au părăsit societatea, Colegiul jurisdicţional a concluzionat greşit că paguba s-ar fi produs, ca urmare a neîncheierii actelor adiţionale, iar Curtea de Conturi, că dispoziţia nr. 67 din Contractul colectiv de muncă, trebuia aplicată întocmai, pentru a se preveni producerea pagubei, în situaţia în care studenţii nu au continuat studiile şi nici nu au restituit taxele plătite de societate.

Criticile sunt întemeiate.

În sprijinul afirmaţiilor din actul de sesizare al procurorului financiar au fost ataşate la dosar, statutul SC T. SA Sebiş, nota de constatare nr. 3022 din 18 februarie 2002, întocmită de controlorii financiari, procesul-verbal de constatare nr. 3021, din aceiaşi dată, notele explicative date de pârâţii K.M., G.E., F.G., B.I. şi T.I., precum şi hotărârile nr. 26 din 24 noiembrie 1998 şi nr. 54 din 19 noiembrie, ale Consiliului de Administraţie, prin care s-a aprobat subvenţionarea cu 50% a taxei de şcolarizare, pentru un număr de 5 salariaţi ai societăţii.

Numai că aceste probe nu sunt, însă, suficiente pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

Atât în faţa colegiului jurisdicţional, cât şi în recursurile jurisdicţionale, aceştia s-au apărat, invocând inexistenţa prejudiciului, cu următoarele argumente:

- chiar dacă studiile universitare nu au fost finalizate, studenţii au contribuit prin activitatea desfăşurată efectiv, la bunul curs al societăţii;

- nefinalizarea studiilor s-a datorat imposibilităţii agentului economic, de a suporta parţial taxele de şcolarizare, situaţie provocată de multiplele restructurări dispuse de Consiliul Local al oraşului Sebiş;

- un număr de 2 beneficiari ai subvenţiei sunt angajaţi ai societăţii comerciale şi pot să continue studiile în folosul acesteia.

Apărările respective nu au fost analizate prin cele două hotărâri pronunţate, a căror considerente se referă doar la omisiunea de încheiere a unor acte adiţionale la Contractul colectiv de muncă.

Procedând în acest mod, organele Curţii de Conturi au pronunţat hotărâri care nu se fundamentează pe un probatoriu complet şi convingător, fiind de natură a prejudicia pe pârâţi.

Pentru stabilirea situaţiei de fapt reale şi verificarea pe baza unor mijloace de probă concludente, a tuturor apărărilor formulate de pârâţi, precum şi a susţinerilor Procurorului general financiar, urmează a se admite recursurile.

Pe cale de consecinţă, vor fi casate hotărârile atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi Arad.

Văzând şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Procurorul general financiar, G.E., K.M., F.G. şi B.I., împotriva deciziei nr. 492 din 4 octombrie 2002, a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.

Casează Decizia atacată şi sentinţa nr .29 din 16 mai 2002, a Colegiului jurisdicţional Arad şi trimite cauza spre rejudecare, la Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi Arad.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1551/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs