CSJ. Decizia nr. 1620/2003. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1620/2003
Dosar nr. 126/2003
Şedinţa publică din 17 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC S. SA a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 4971 din 24 noiembrie 1999, emis de Ministerul Industriilor şi Comerţului, în favoarea SC M. SA Bucureşti, în ce priveşte terenul situat în Borsec, judeţul Harghita; totodată, a solicitat obligarea pârâtului să emită două noi certificate pentru atestarea dreptului de proprietate, privind incintele Borsec I şi Borsec II, în suprafaţă de 24.578,64 mp şi respectiv, de 32.576,69 mp, situate în Cariera de Travertin Borsec, judeţul Harghita.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că terenurile menţionate au fost preluate în administrarea sa, prin Ordinul nr. 8 din 10 ianuarie 1989 al fostei Centrale a Materialelor de Construcţii Bucureşti, aflată în subordinea fostului Minister al Industrializării Lemnului şi Materialelor de Construcţii, iar predarea-primirea acestor incinte a fost făcută prin proces-verbal, de la fosta Întreprindere Marmura, în prezent SC M.B. SA Bucureşti; că, faţă de împrejurarea că terenurile respective se aflau în patrimoniul său la data intrării în vigoare a HG nr. 834/1991, în mod nelegal s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, în favoarea SC M. SA Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1727/2000, a respins acţiunea, motivând că reclamanta nu a făcut dovada unui drept vătămat, respectiv a faptului că terenurile în suprafaţă totală de 40.863,53 mp, se aflau în administrarea sa şi că sunt întrunite cerinţele HG nr. 834/1991, pentru a-i fi atestat dreptul de proprietate asupra terenurilor.
În recursul reclamantei, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 3284/2001, a casat sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se stabili, pe baza unei expertize tehnice, dacă terenul ce face obiectul acţiunii, este unul şi acelaşi cu cel prevăzut în Ordinul nr. 8 din 10 ianuarie 1989, emis de fosta Centrală a Materialelor de Construcţii din cadrul fostului Minister al Industrializării Lemnului şi Materialelor de Construcţii, prin care atelierul Cariera Borsec a fost atribuit fostei Fabrici de Prefabricate din Beton Miercurea Ciuc (în prezent, parte componentă a SC S. SA).
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 926 din 14 octombrie 2002, a respins acţiunea, reţinând, pe baza actelor dosarului, inclusiv Raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată de către ing. N.M., specialitatea cadastru, topografie, următoarele:
Prin Decizia nr. 692 din 10 iunie 1966, Sfatul popular al regiunii Mureş-Autonome Maghiare a transmis o suprafaţă de 22.096 mp teren proprietate de stat, din administrarea Comitetului executiv al Sfatului popular al oraşului Borsec, în aceea a Ministerului Industriei Construcţiilor, pentru exploatarea carierei de marmură, respectiv în administrarea Întreprinderii Marmura Bucureşti, pentru deschiderea Carierei de Travertin Borsec; actul menţionat a fost intabulat în C.F. nr. 1308 din comuna Lăzanca P. II Borsec, la 21 noiembrie 1968.
O altă suprafaţă de teren, de 18.956,25 mp, situată în raza Ocolului Silvic Borsec, a fost transmisă din administrarea operativă a Inspectoratului Silvic Harghita, în administrarea operativă a Întreprinderii pentru Extragerea şi Prelucrarea Marmurei şi Pietrei Bucureşti, prin Ordinul M.E.F.M.C. nr. 1306 din 27 septembrie 1973.
Ulterior, au fost preluate de către Întreprinderea Marmura, şi alte suprafeţe de care face vorbire expertul în raportul depus şi care, alături de cele mai sus menţionate, însumează 40.864 mp, ce fac obiectul certificatului de proprietate eliberat, SC M. SA.
Prin Ordinul Centralei Materialelor de Construcţii Bucureşti nr. 8 din 10 ianuarie 1989, act invocat în apărare de SC S. SA – Atelierul Cariera Borsec, judeţul Harghita, şi-a schimbat subordinea, fiind trecut în cadrul Fabricii de Prefabricate din Beton Miercurea Ciuc.
Protocolul de predare-primire, încheiat în baza ordinului – menţionează că Atelierul Cariera Borsec din competenţa Marmura Bucureşti se predă Fabricii de Prefabricate din beton, cu activ şi pasiv, bunurile ce fac obiectul predării-primirii, urmând a fi inventariate de comisii ce se vor constitui la ambele unităţi; această inventariere nu a mai fost, însă, efectuată.
În cuprinsul raportului de expertiză, expertul tehnic identifică suprafaţa de 40.864 mp, ce face obiectul certificatului de proprietate eliberat în favoarea SC M. SA (pe baza: documentaţiei întocmită de această societate, conform HG nr. 834-1991), fără, însă, a delimita imobilul ce face obiectul Ordinului nr. 8 din 10 ianuarie 1989, cu motivarea că ordinul nu menţionează nimic cu privire la transmiterea terenului aferent, Atelierului Cariera Borsec, nu există listă de inventar a bunurilor predate şi nici schiţe topografice anexă.
S-a reţinut, apoi, în raport cu cele menţionate, precum şi cu prevederile art. 1 şi art. 5 alin. (1) din HG nr. 834/1991, că reclamanta nu a făcut dovada existenţei în patrimoniul său, la data înfiinţării, a terenului ce face obiectul acţiunii; Ordinul Centralei Materialelor de Construcţii nr. 8 din 10 ianuarie 1989, nu cuprinde menţiuni referitoare la transmiterea unei suprafeţe de teren şi nu a fost finalizat printr-o listă de inventar, neîndeplinind exigenţele actelor juridice prin care se constituie drepturi reale, în rândul acestora din urmă înscriindu-se şi dreptul de administrare directă din trecut.
Pe de altă parte, s-a reţinut că SC M. SA a făcut dovada dreptului de administrare cu acte, prin care se determină atât bunul, cât şi dreptul transcris – Decizia nr. 692/1966 a Sfatului Popular Mureş (intabulată) şi Ordinul Ministrului Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţii nr. 1306/1973.
În final, s-au reţinut ca nerelevante, apărările reclamantei, cu privire la exploatarea în fapt a unei suprafeţe de teren, întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de administrare asupra acelei suprafeţe de teren, condiţie ce rezultă din art. 5 al HG nr. 834/1991; totodată, că este nerelevantă susţinerea că, la data eliberării certificatului, SC M. SA nu mai era societate cu capital de stat, certificatul fiind un act constatator, iar nu constitutiv de drepturi; conform art. 1 din HG nr. 834/1991, Ministerul de Resort atestă prin certificat, dreptul de proprietate aflat în patrimoniul societăţii cu capital de stat, la data înfiinţării acesteia, prin hotărârea Guvernului, iar nu la momentul eliberării certificatului.
Împotriva sentinţei a declarat recurs SC S." SA Bucureşti, pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinându-se: întâi, că a fost trimisă cauza spre rejudecare, pentru a se efectua o expertiză care să stabilească suprafaţa de teren ce se afla în administrarea reclamantei, din 1989 şi până în prezent, precum şi dacă terenul în discuţie este acelaşi cu cel prevăzut în Ordinul nr. 8/1989; or, expertul a răspuns că prin ordinul din 1989, Atelierul Cariera Borsec a trecut în cadrul Fabricii de Prefabricate din Beton Miercurea Ciuc; acest ordin este însoţit de un Protocol de predare-primire, din care reiese că atelierul aflat până atunci în componenţa Marmurei Bucureşti, a fost predat Fabricii de Prefabricate din Beton Miercurea Ciuc, cu activ şi pasiv; apoi, această fabrică a intrat în componenţa SC S. SA, prin HG nr. 1135/1990; că terenul în discuţie este acelaşi cu cel prevăzut în Ordinul nr. 8/1989 şi, deci, trebuia anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate; în al doilea rând, că prin Decizia de casare s-a reţinut că terenul se afla în proprietatea reclamantei în momentul înfiinţării, iar instanţa de fond nu era învestită cu judecarea acestui aspect; în al treilea rând, c, dreptul de administrare directă a fost transferat în mod valabil în patrimoniul Fabricii de Prefabricate din Beton Miercurea Ciuc, potrivit Legii nr. 5/1978; în al patrulea rând, că instanţa nu s-a pronunţat asupra înscrisurilor, prin care se dovedeşte dreptul de administrare directă, cum ar fi: Protocolul de predare-primire a Atelierului Cariera Borsec, procesul-verbal din 9 februarie 1989 şi Decizia nr. 543 a Consiliului Popular judeţean Harghita.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În cauză, prin Decizia de casare s-a statuat că reclamanta, în măsura în care deţinea terenurile în patrimoniul său la data înfiinţării şi întrunea condiţiile prevăzute de HG nr. 834/1991, avea dreptul de a obţine certificatul de proprietate în favoarea sa; pentru stabilirea acestor date, a fost îndrumată prima instanţă să completeze probatoriul, prin efectuarea unei expertize tehnice.
Cu ocazia rejudecării, pentru elucidarea aspectelor menţionate în Decizia de casare, prima instanţă a dispus completarea probatoriului, prin efectuarea unei expertize tehnice.
Aşadar, prima instanţă a respectat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., în sensul că rejudecarea cauzei s-a făcut potrivit îndrumărilor date prin Decizia de casare.
Referitor la aspectele de fond, prima instanţă a făcut trimitere la Raportul de expertiză tehnică şi la răspunsul la obiecţiunile formulate, reţinând, pe baza acestora, în mod corect că, în Ordinul nr. 8/1989 nu se face vorbire în mod explicit de trecerea terenului în discuţie din patrimoniul SC M. SA Bucureşti, în subordinea Fabricii de Prefabricate din Beton Miercurea Ciuc; că acest ordin nu s-a materializat în totalitate.
Este de observat, sub acest aspect, că, deşi în Protocolul de predare-primire care reprezintă o anexă la Ordinul nr. 8/1989, se face vorbire de constituirea la ambele unităţi, a unor Comisii de inventariere a bunurilor care fac obiectul predării-primirii, comisiile nu s-au mai constituit; ca o consecinţă, este evident faptul că terenul în litigiu nu a intrat în administrarea reclamantei. De asemenea, prima instanţă a făcut referire la Decizia nr. 692 din 10 iunie 1966 a Sfatului Popular al Regiunii Mureş, la C.F. nr. 1308 din comuna Lăzanca P.II. Borsec, precum şi la Ordinul nr. 1306/1973 al Ministrului Economiei Forestire şi Materialelor de Construcţii, prin care SC M. SA a făcut dovada dreptului de administrare asupra terenului în litigiu.
Faţă de cele menţionate, prima instanţă a reţinut corect că, în privinţa reclamantei, nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 pct. 1 şi art. 5 din HG nr. 834/1991, întrucât aceasta nu a dovedit dreptul de administrare directă asupra terenului în litigiu.
În fine, se constată că prima instanţă s-a pronunţat asupra mijloacelor de apărare formulate, precum şi asupra dovezilor administrate în cauză, care sunt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, în sentinţă se face referire la Protocolul de predare-primire care reprezintă o anexă la Ordinul nr. 8/1989, iar omisiunea menţionării deciziei nr. 543, a Consiliului Popular Harghita, pe baza căreia a fost emis acest ordin, nu este hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar recursul, nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S. SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 926 din 14 octombrie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 162/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1627/2003. Contencios. La încheierea de... → |
|---|
