CSJ. Decizia nr. 1628/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1628/2003
Dosar nr. 4409/2001
Şedinţa publică din 18 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Consiliul Local al municipiului Câmpina şi municipiul Câmpina, în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi Aeroclubul României, a solicitat să se anuleze parţial HG nr. 1045/2000 şi Anexa 16 ce face parte integrantă din această hotărâre, pentru suprafaţa de 20 ha situată în Câmpina, Dealul Muscel.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin HG nr. 1045/2000, pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, Guvernul României a aprobat acest inventar conform Anexelor 1-49, în Anexa nr. 16 fiind inclus terenul în suprafaţă de 20 ha, ce constituie izlazul comunal al municipiului Câmpina, aparţinând domeniului public al municipalităţii, care este în administrarea sa, cu această destinaţie.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 233 din 18 octombrie 2001, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că reclamanţii nu au făcut dovada că sunt proprietarii terenului, conform Legii nr. 213/1998.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, reclamanţii au declarat recurs şi au solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond, admiterea acţiunii.
Se arată că au făcut diligenţe pentru a fi proprietarii terenului şi cu actul nou, hotărârea nr. 85 din 16 decembrie 1999 a Consiliului Local Câmpina, fac dovada că în domeniul public al municipiului Câmpina intră suprafaţa de 249.685 mp pistă moto-cros, cuprinsă între str.Siret, drum de acces şi limita intravilanului, unde se află suprafaţa în discuţie.
Prin întâmpinarea depusă, Guvernul României solicită a se lua act că acţiunea a rămas fără obiect şi arată că prin HG nr. 1326/2001, pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, în art. 10, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă HG nr. 1045/2000, pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului (M. Of. nr. 566/15.11.2000), cu modificările ulterioare.
Recursul este fondat.
Obiectul acţiunii îl constituie anularea parţială a HG nr. 1045/2000, or cu actul nou, HG nr. 1326/2001, se face dovada că în prezent actul contestat este abrogat.
În aceste condiţii, se impune admiterea recursului în baza art. 312 pct. 2 C. proc. civ., casarea sentinţei şi în fond, respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Consiliul Local al municipiului Câmpina şi municipiul Câmpina, împotriva sentinţei civile nr. 233 din 18 octombrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea, ca fiind rămasă fără obiect.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1627/2003. Contencios. La încheierea de... | CSJ. Decizia nr. 1629/2003. Contencios → |
---|