CSJ. Decizia nr. 1630/2003. Contencios. Anulare Hotarâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1630/2003
Dosar nr. 2216/2002
Şedinţa publică din 18 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea, înregistrată la 1 august 2002, la Curtea de Apel Bucureşti, P.R.M. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 701 din 27 iunie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, în dosarul nr. 364/2002.
În motivarea recursului, recurenta, a precizat că prin acţiunea formulată la Curtea de Apel Bucureşti, a solicitat anularea HG nr. 1206/2001, privind aprobarea normelor de aplicare a dispoziţiilor privitoare la dreptul cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale, de a folosi limba maternă în administraţia publică locală, cuprinsă în Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi a Normelor metodologice cu anexele sale, pe care aprobă.
S-a precizat de recurent că această hotărâre este nelegală, încălcând principiul constituţional al supremaţiei legii, fiind contrar art. 13 din Constituţia României şi modificând ca act juridic de valoare ulterioară, Legea nr. 2/1968, privind organizarea administrativă a teritoriului, repusă în vigoare de Decretul-lege nr. 38/1990, ce se aplică şi în prezent.
Recurentul a susţinut că denumirile în limba maghiară nu reprezintă traducerea denumirilor româneşti, prin aceste norme conferindu-se, de fapt, alte denumiri, impusă prin Legea ungară IV 1898 şi în perioada ocupaţiei hortyste, ca urmare a Dictatului de la Viena.
S-a mai precizat că în acelaşi timp, denumirile au fost acordate în lipsa unui criteriu legal, al recesămîntului, prevăzut de Legea nr. 215/2001.
Reclamantul a menţionat că prin Decizia atacată, s-a respins acţiunea, considerându-se în esenţă că în concret, reclamanul, în raport cu actul administrativ contestat, nu are, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, un drept recunoscut de lege, vătămat într-un anumit mod de actul administrativ contestat.
S-a motivat nelegalitatea deciziei Curţii de Apel Bucureşti, prin invocarea art. 8 alin. (2) din Constituţie (partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la expirarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei ) şi a art. 1 din Legea nr. 27/1996 (partidele politice sunt asociaţii ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie. Ele sunt persoane juridice de drept public).
Recurentul a susţinut că în condiţiile în care calitatea de persoane juridice de drept public constă în îndeplinirea unei misiuni publice, se legitimează calitatea procesuală a partidelor în orice acţiune, privind vătămarea cu caracter general a drepturilor tuturor cetăţenilor.
În cauză, actul normativ atacat îşi produce efectele asupra tuturor cetăţenilor, iar nelegalitatea lui este în raport cu atingerile aduse drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, astfel cum sunt prevăzute în Constituţie.
Prin întâmpinare, intimatul Guvernul României a solicitat respingerea recursului, întrucât reclamantul nu are un drept propriu recunoscut de lege, care să fi fost vătămat.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiţie reţine următoarele: prin sentinţa civilă nr. 701 din 27 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de P.R.M., în contradictoriu cu Guvernul României şi intervenientul Ministerul Administraţiei Publice, ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei atacate, instanţa a reţinut că: „reclamantul nu are un drept propriu, recunoscut de lege" şi care să fi fost vătămat prin actul atacat, iar normele cuprinse în hotărârea de guvern au fost adoptate în conformitate cu art. 13 din Constituţia României.
Recursul declarat este întemeiat şi urmează a fi admis, urmând a se proceda la casarea sentinţei atacate, cu trimitere spre rejudecare, pentru ca instanţa să se pronunţe pe fondul cauzei.
Este de necontestat că potrivit art. 2 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, „Prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice şi stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri, potrivit legii".
Mai mult conform art. 3 din aceeaşi lege: pot funcţiona ca partide politice, numai societăţile cu caracter politic, constituite potrivit legii şi care militează pentru respectarea suveranităţii naţionale, a independenţei, şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale, a ordinii de drept şi a principiilor democraţiei constituţionale.
În aceste condiţii, avându-se în vedere şi programul politic al P.R.M., acest partid fiind înregistrat legal, deci recunoscîndu-i-se ca atare, programul politic, ca fiind legal, avându-se în vedere şi invocarea de către această persoană juridică de drept public, a art. 13 din Constituţia României, conform căreia în România, limba oficială este limba română, nu se poate susţine că recurentul nu are dreptul de a cere verificarea legalităţii actului administrativ contestat. Vătămarea derivă din însăşi faptul că în raport cu misiunea sa publică (aşa cum se desprinde din programul şi statulul său, legal înregistrate), invocând vătămarea cu caracter general a drepturilor cetăţenilor, acţiunea este admisibilă în principiu, urmând, însă, ca instanţa, în raport cu probele cauzei, să stabilească dacă acţiunea este întemeiată sau nu, respectiv dacă actul administrativ atacat este abuziv sau nu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.R.M., împotriva sentinţei civile nr. 707 din 27 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată cu trimitere spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1629/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1631/2003. Contencios → |
|---|
