CSJ. Decizia nr. 1660/2003. Contencios. Anulare decizie A.N.R.E. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1660/2003
Dosar nr. 41/2003
Şedinţa publică din 6 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 iulie 2002 SC Electrica SA, filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Oltenia Craiova - sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Piteşti a solicitat, în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990, anularea deciziei nr. 367 din 16 mai 2002 emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, cu privire la concilierea obiecţiunilor precontractuale apărute la încheierea contractului de furnizare energie electrică nr. 199409/10 noiembrie 2000 cu SC Apă Canal 2000 SA Piteşti.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că obiectul neînţelegerilor precontractuale supuse concilierii îl constituie art. 14 din contractul de furnizare a energiei electrice de la data intrării în vigoare a Legii nr. 326/2001 până la data de 14 mai 2002 dată la care a intrat în vigoare Ordinul nr. 12/2002 al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei; că pârâta, prin Decizia atacată a modificat clauza penală, deşi până la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 12/2002 al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei privind modificarea penalităţilor prevăzute în contractele cadru de furnizare a energiei electrice şi termice consumatorilor captivi, trebuiau respectate prevederile contractuale cu clauza penală în conformitate cu Decizia nr. 57/1999 a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei şi OUGnr. 29/1998.
De asemenea, reclamanta a mai susţinut şi că Legea nr. 326/2001 cu modificările ulterioare nu îşi găseşte aplicabilitatea pentru SC Electrica SA, astfel cum rezultă în principal din modificările aduse Legii nr. 326/2001 prin OUG nr. 9/2002.
Un alt motiv de nelegalitate a deciziei atacate îl constituie în opinia reclamantei şi faptul că, la data de 9 mai 2002, cu ocazia efectuării concilierii, nu s-a întocmit proces-verbal conform art. 20 alin. (5) şi (6) din Decizia nr. 22/2000 a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei în care să se menţioneze punctul de vedere al fiecărei părţi, act care trebuia să stea la baza emiterii deciziei.
În plus, reclamanta a precizat şi faptul că prin menţinerea deciziei atacate este prejudiciată, întrucât facturile de majorări emise conform clauzelor contractuale sunt refuzate la plată de consumatori, făcând imposibilă recuperarea lor în condiţiile în care Decizia respectivă nu se anulează.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1031 din 31 octombrie 2002 a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990. Aceasta întrucât, pe de o parte, după intrarea în vigoare a Legii nr. 326/2001 nu mai sunt aplicabile dispoziţiile deciziei nr. 57/1999, fiind aplicabile dispoziţiile art. 25 din lege. Pe de altă, instanţa de fond a reţinut şi că procesul verbal în care să se menţioneze punctele de vedere ale fiecărei părţi nu constituie o condiţie a legalităţii deciziei contestate, având în vedere şi că ambele părţi au depus cererea de conciliere conform proceselor verbale anexate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, SC Electrica SA, filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Oltenia Craiova - sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Piteşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs societatea recurentă susţine că sentinţa atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 326/2001 şi fără a se avea în vedere că prin art. 2 din această lege, astfel cum a fost modificat prin OUGnr. 9/2002 se defineşte sfera serviciilor publice de gospodărie comunală, printre care, însă, nu se regăseşte activitatea de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, iar iluminatul public care este un serviciu public de gospodărie comunală nu se confundă cu activitatea de furnizare a energiei electrice. Prin urmare, conchide recurenta, pornind de la considerentul greşit că reclamanta desfăşoară un serviciu de gospodărie comunală instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 326/2001 când a reţinut că aceste prevederi modifică de drept contractul de furnizare energie electrică.
Printr-o altă critică a sentinţei atacate recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a reţinut greşit că prevederile art. 25 din Legea nr. 326/2001 modifică de drept contractul de furnizare a energiei electrice încheiat cu SC Apă Canal 2000 pe motiv că legea are forţă juridică superioară faţă de Decizia nr. 57/1999 a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, fără să aibă însă în vedere principiul libertăţii contractuale prevăzut de C. com. şi de C. civ. şi lipsa unei decizii a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei de modificare a contractului cadru, (contrar deciziei Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei nr. 318/29 septembrie 2002 şi a OUGnr. 29/1998).
Totodată, recurenta-reclamantă arată şi faptul că ulterior deciziei atacate, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a emis Decizia nr. 12/22 aprilie 2002 şi Decizia nr. 22/21 august 2002 prin care modifică contractul cadru de furnizare a energiei electrice aprobat prin Decizia nr. 57/1999 cu privire la cuantumul penalităţilor datorate pentru neplata la termen a facturilor.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, probatoriul administrat în cauză şi dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 225 alin. (1) din Legea nr. 326/2001, (M. Of., nr. 359/04.07.2001) şi intrată în vigoare la 30 de zile de la publicare, nu doar persoanele fizice şi juridice beneficiare ale serviciilor de gospodărie comunală, ci şi persoanele juridice consumatoare de energie electrică, gaze naturale şi combustibili sunt obligate să achite contravaloarea facturilor reprezentând serviciile prestate, respectiv utilităţile furnizate în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, iar prin alin. (2)-(5) al aceluiaşi articol se instituie atât modalităţile de calcul şi de achitare a sumelor datorate, cât şi a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor.
Aşadar, contrar celor susţinute în motivele de recurs, legea nu distinge în raport cu statutul juridic al furnizorului, dacă este sau nu subordonat autorităţii administrative, prevederile art. 25 aplicându-se tuturor consumatorilor de energie electrică, deci şi contractelor încheiate de recurenta-reclamantă cu SC Apă Canal 2000 SA Piteşti.
De altfel, Ordinul nr. 12 din 24 aprilie 2002 a Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei privind modificarea penalităţilor prevăzute în contractele-cadru de furnizare a energiei electrice (M. Of, nr. 317/14.05.2002) a fost emis anterior deciziei atacate şi în baza dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 326/2001, iar prin OUGnr. 9/2002 au fost modificate dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 326/2001 nu cele ale art. 25 din lege.
În plus, având în vedere succesiunea actelor normative aplicabile, ierarhia şi forţa lor juridică se constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că sunt incidente pricinii dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 326/2001 potrivit cărora orice alte dispoziţii contrare prezentei legi, deci inclusiv cele contrare art. 25 din lege se abrogă. De asemenea, motivul de recurs privind nerespectarea principiului libertăţii contractuale nu poate fi primit în condiţiile în care ne aflăm în prezenţa unui contract administrativ, care printre alte caracteristici ce îl diferenţiază de celelalte tipuri de contracte are şi pe aceea referitoare la existenţa unor clauze exorbitante prevăzute de lege şi stabilite prin diverse acte normative (decizii, ordine) sau prin contracte-cadru.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC Electrica SA, filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Oltenia Craiova - sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 1031 din 31 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 166/2003. Contencios. Recalculare sume... | CSJ. Decizia nr. 1662/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
