CSJ. Decizia nr. 2095/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 2095/2003

Dosar nr. 2935/2002

Şedinţa de la 29 mai 2003

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

V.L. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 145/2002 emisă de Spitalul Orăşenesc Năsăud, prin care i s-a imputat suma de 5.338.044 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.

Tribunalul Bistriţa Năsăud, prin sentinţa civilă nr. 385 din 6 septembrie 2002, şi-a declinat competenţa la Colegiul jurisdicţional de pe lângă Camera de Conturi a judeţului Bistriţa, reţinând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 94/1992.

Colegiul jurisdicţional de pe lângă Camera de Conturi a judeţului Bistriţa Năsăud, prin sentinţa nr. 121 din 22 octombrie 2002, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, invocând faptul că Decizia de imputare s-a emis în sarcina unui simplu salariat, beneficiar al unor drepturi salariale necuvenite şi deci, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 94/1992. Constatând ivirea conflictului negativ de competenţă a înaintat dosarul Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă potrivit art. 50 din Legea Curţii de Conturi nr. 94/1992, modificată.

Examinând actele dosarului, se constată, în raport de obiectul contestaţiei, că în cauză, competenţa materială revine Tribunalului Bistriţa Năsăud.

Potrivit art. 41 din Legea nr. 94/1992, modificată, sunt supuse judecăţii instanţelor Curţii de Conturi contestaţiile introduse împotriva actelor de imputare de către administratorii, gestionarii, contabilii, precum şi de către ceilalţi salariaţi care au participat împreună cu aceştia la producerea pagubei cauzate persoanelor juridice prevăzute în art. 18 din lege.

Din redactarea textelor de mai sus rezultă că, în stabilirea competenţei materiale a instanţelor Curţii de Conturi, se are în vedere atât criteriul persoanei juridice indicate de dispoziţiile art. 18-20 din Legea nr. 94/1992, modificată, cât şi acela al calităţii persoanelor fizice răspunzătoare, care, potrivit art. 40 şi 41 din lege, trebuie să fie administrator, gestionar sau contabil al persoanei juridice supus controlului organelor Curţii de Conturi; alte persoane pot fi judecate de instanţele Curţii de Conturi numai în situaţia în care au participat la producerea pagubei împreună cu administratorul, gestionarul sau contabilul persoanei juridice controlate.

În cauză, Decizia de imputare priveşte un salariat din cadrul Spitalului Orăşenesc Beclean, beneficiar al unor drepturi salariale necuvenite; această persoană nu a participat în vreun mod la producerea pagubei; paguba fiind cauzată, potrivit Raportului de control intermediar din 31 mai 2002, din culpa conducerii spitalului, care a majorat în mod nelegal cu 10% salariile de încadrare a personalului din cadrul spitalului.

Aşadar, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 94/1992, modificată, întrucât contestaţia la Decizia de imputare are natura juridică a unui conflict de muncă.

În consecinţă, competenţa materială pentru soluţionarea acestui conflict de muncă revine Tribunalului Bistriţa Năsăud, nu Colegiului jurisdicţional de pe lângă Camera de Conturi a judeţului Bistriţa Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe V.L. şi Spitalul Orăşenesc Năsăud în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2095/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei