CSJ. Decizia nr. 2084/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2084/2003
Dosar nr. 473/2003
Şedinţa publică din 29 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată de reclamanta SC B.T. SA, în prezent Compania B.T. SA, sucursala Timişoara, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, să se dispună hotărârea ce se va pronunţa, anularea deciziei nr. 230 din 22 martie 2002 şi a procesului-verbal de control nr. 4730 din 28 noiembrie 2001, precum şi exonerarea sa de plata debitelor de 20.398.512.319 lei ,impozit pe profit şi 1.313.172.444 lei, impozit pe dividende.
A susţinut reclamanta că s-a privatizat în anul 1995 prin metoda MEBO, încheindu-se cu F.P.S. contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, nr. 314 din 21 iunie 1995, în baza Legii nr. 74/1994 şi potrivit art. 50 din acest act normativ beneficiază de reducerea cu 50% a impozitului pe profit şi scutirea de la plata impozitului pe dividende, pe durata derulării contractului, respectiv până la 30 iunie 2005. A mai precizat că faţă de aceste prevederi legale, în mod greşit s-a apreciat de organele de control şi apoi de Ministerul Finanţelor Publice, că nu mai beneficiază de aceste facilităţi prin intrarea în vigoare a OUG nr. 38/1997 şi OUG nr. 88/1997.
Prin sentinţa nr. 368 din 26 noiembrie 2002, Curtea de Apel Timişoara secţia comercială şi de contencios administrativ, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de la Tribunalul Timiş, a admis în parte acţiunea şi a anulat în parte Decizia nr. 230/2002 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi procesul-verbal de control nr. 4730/2001 al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş, în ceea ce priveşte obligarea reclamantei la plata către bugetul de stat a următoarele sume: 943.988.215 lei, impozit pe profit; 319.584.563 lei, majorări întârziere aferente şi 4.719.941 lei, cu titlu de penalităţi.
A respins ca inadmisibilă cererea cu privire la suma de 1.313.172.444 lei pe dividende.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că organele de control, în mod corect, au înlăturat aplicarea facilităţilor prevăzute de art. 50 din Legea nr. 74/1994, în speţă fiind de aplicat clauzele contractului de privatizare ce a avut în vedere aceste prevederi legale la data încheierii lui, iar în ceea ce priveşte impozitul pe dividende, reclamanta nu a formulat contestaţie conform art. 4 din OUG nr. 13/2000, situaţia în care nefiind urmată procedura prealabilă, contestarea direct la instanţă este inadmisibilă.
În raport de soluţie nu s-a mai analizat şi compensarea pretinsă de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, în baza delegaţiei de reprezentare acordată de reclamantă.
În recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş declarat în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, se critică sentinţa pentru nelegalitate, considerând că instanţa a interpretat greşit aplicarea legii, dispunând anularea actului de control pentru impozitul pe profit şi a majorărilor de întârziere şi penalizării, faţă de prevederile expuse de OUG nr. 88/1997.
Reclamanta-recurentă Compania B.T. SA, sucursala Timişoara, critică soluţia ca fiind nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte impozitul pe dividende, în procesul-verbal de control nefiind dispusă vreo măsură în legătură cu acest impozit, deoarece suma era achitată.
Se mai susţine de recurenta-reclamantă în sensul art. 304 pct. 7 şi 10 C. proc. civ., ca motive de casare, că sentinţa se bazează pe o motivare contradictorie şi nu s-a pronunţat asupra cererii sale referitoare la compensarea solicitată, ca urmare a sumelor plătite în plus, deşi conform legii era scutită în perioada 1997 - 2000, adică 20.398.512.349 lei, impozit pe profit şi respectiv 1.313.172.444 lei, impozit pe dividende, după cum sentinţa este nelegală şi pentru menţinerea penalizărilor şi majorărilor aplicate la sume nedatorate.
Analizând recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş, declarat în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice, în raport de motivele invocate şi raportat la prevederile art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este fondat pentru considerentele ce se expun.
Prin actele contestate de C. B.T. SA, sucursala Timişoara, organele Ministerului Finanţelor Publice au constatat că ,în perioada 1997 - 2000, aceasta nu beneficiază de reducere impozit pe profit, în sumă de 20.398.512.349 lei şi de 1.313.172.444 lei, impozit pe dividende, că interpretarea conducerii societăţii privind compensarea cu aceste plăţi care nu le datorează, pentru că beneficiază de prevederile art. 50 din Legea nr. 77/1994, până în iunie 2005, nu este legală.
De asemenea, actele de control au contestat alte obligaţii neachitate, în total suma fiind 28.196.787.299 lei. Curtea de Apel Timişoara secţia comercială şi de contencios administrativ, în soluţia sa, a considerat că măsurile luate de organele de control şi măsurile dispuse sunt nejustificate şi nelegale, în ceea ce priveşte nerecunoaşterea de către acestea ca fiind aplicabile reducerile de impozit pe profit cu 50%, prevăzute de art. 50 din Legea nr. 77/1997.
Soluţia astfel pronunţată este nelegală, iar critica adusă de recurenta-pârâtă, întemeiată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 44 din OUG nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale, pe data intrării în vigoare a acesteia a fost abrogată Legea nr. 77/1994 şi alte acte normative.
În conformitate cu prevederile art. 78 şi 107 alin. (4) din Constituţie, legile, ca şi hotărârile şi ordonanţele guvernului intră în vigoare din momentul publicării lor în Monitorul Oficial sau prin excepţie, la o dată prevăzută în textul actului normativ. Din momentul intrării în vigoare, ele sunt de imediată aplicabilitate, ceea ce confirmă principiul neretroactivităţii, consfinţit şi în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.
Supravieţuirea vechii legi, constituie o derogare de la dreptul comun de aplicare imediate a legii noi şi ca atare, ea trebuie precizată expres de către legiuitor.
În speţă, abrogarea facilităţilor fiscale de care a beneficiat reclamanta-recurentă în temeiul art. 50din Legea nr. 77/1994, a fost expresă şi a privit în întregime prevederile acestei legi, exprimând fără echivoc voinţa legiuitorului de a înlătura beneficiul aplicării lor pentru viitor.
A considera că pentru situaţiile juridice născute sub imperiul legii abrogate se continuă aplicarea acestor facilităţi, echivalează cu o ultractivitate a unor norme abrogate.
Legile fiscale, ca şi facilităţile fiscale ce constituie un beneficiu al unor asemenea legi, menţinerea sau înlăturarea lor rămâne la aprecierea exclusivă a legiuitorului.
Astfel, din momentul intrării în vigoare a OUG nr. 88/1997, facilităţile prevăzute în art. 50 din Legea nr. 77/1994, şi-au încetat aplicabilitatea pentru viitor.
Prin această măsură nu se încalcă principiul tempus regit actum, pentru că ea se aplică situaţiilor juridice obiective legale, al căror conţinut este stabilit de lege şi asupra cărora legea nouă are un efect imediat. Astfel fiind, în raport de aceste considerente, se constată că recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş, în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice, declarat împotriva sentinţei nr. 368/2002 este fondat şi pe cale de consecinţă, Curtea îl va admite, va casa acea sentinţă, iar pe fond va respinge acţiunea reclamantei Compania B.T. SA, sucursala Timişoara.
În ceea ce priveşte recursul reclamantei-recurente, acesta este nefondat.
În ceea ce priveşte aplicarea pretinsă de către aceasta, a facilităţilor prevăzute de art. 50 din Legea nr. 77/1994, este stabilit că prin OUG nr. 88/1997, legea în întregul ei a fost abrogată, astfel că necuprinzând nici o prevedere pentru aplicarea pe viitor a unor scutiri şi facilităţi, soluţia organului de control din procesul-verbal şi din Decizia nr. 230/2002 este legală, iar instanţa de fond nu putea acorda compensări.
Pentru a fi acordate compensări în materie fiscală trebuiau stabilite cert obligaţiile legale, nu obligaţii sau facilităţi pentru care există interpretare.
Critica adusă sentinţei, pentru respingerea ca inadmisibilă a cererii de anulare pentru suma de 1.313.172.444 lei nu este justificată, instanţa de fond menţinând că nu s-a formulat, conform art. 4 din OUG nr. 13/2001, contestaţie, astfel că instanţa nu poate trece la soluţionarea acestei cereri, fără îndeplinirea procedurii prealabile.
Nu se pot reţine nici motivele privind contradictorialitatea considerentelor, instanţa reţinând greşit, însă, că ar fi aplicabile prevederile art. 50 din Legea nr. 77/1994, urmare a convenţiei părţilor, chiar dacă OUG nr. 88/1997 a abrogat pentru viitor efectele convenţiei.
Aşa fiind, se constată că toate criticile reclamantei-recurente sunt nefondate, recursul său urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, în numele Ministerului Finanţelor şi în nume propriu, împotriva sentinţei civile nr. 368 din 26 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de Compania B.T. SA, sucursala Timişoara, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2082/2003. Contencios. Daune de întârziere.... | CSJ. Decizia nr. 2086/2003. Contencios. La încheierea de... → |
|---|
