CSJ. Decizia nr. 2811/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2811/2003
Dosar nr. 1569/2003
Şedinţa publică din 25 septembrie 2003
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 58, pronunţată la data de 10 martie 2003 în dosarul nr. 102372002/CCA, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis contestaţia formulată de reclamanta Ţ.M. în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Harghita, a anulat hotărârea nr. 60 din 15 noiembrie 2002, adoptată de Comisia pentru aplicarea OG nr. 105/1999, care a fost obligată să adopte o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantei statutul prevăzut de art. 1 lit. c) din această ordonanţă, pentru perioada mai 1940 – decembrie 1944.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că din probele administrate în cauză a rezultat că reclamanta, născută Laurenţiu, la data de 3 septembrie 1929 în comuna Corbu, judeţul Mureş, din părinţii L.A. şi L.T., s-a refugiat împreună cu familia părinţilor săi în comuna Gura Humorului, judeţul Suceava, potrivit actului cu nr. 223/2003 eliberat de Direcţia Judeţeană Suceava a Arhivelor Naţionale.
A mai reţinut că motivele refugierii din localitatea de domiciliu, aflată în Ardealul de Nord, cedat Ungariei după Dictatul de la Viena, au constat în persecuţiile ce au fost exercitate asupra lor din motive etnice.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Casa Judeţeană de Pensii Harghita susţinând, în esenţă, că instanţa a stabilit în mod greşit perioada pentru care reclamanta poate beneficia de prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aceasta putând începe cel mai devreme cu data de 6 septembrie 1940 şi în nici un caz cu luna mai 1940.
Recursul este întemeiat.
Într-adevăr, în raport cu prevederile OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945 din motive etnice, perioada stabilită de instanţă este lipsită de temei legal.
Astfel fiind, recursul va fi admis, iar sentinţa atacată va fi modificată, în sensul că perioada pentru care reclamanta va avea statutul conferit de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, va începe cu data de 6 septembrie 1940, urmând ca celelalte dispoziţii ale acesteia să fie menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Harghita, împotriva sentinţei civile nr. 58 din 10 martie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că perioada strămutării începe la 6 septembrie 1940, până în decembrie 1944.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2810/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 2817/2003. Contencios → |
---|