CSJ. Decizia nr. 2820/2003. Contencios. Nulitate partiala ordin emis de Prefectul judetului Dâmbovita. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2820/2003
Dosar nr. 75/2003
Şedinţa publică din 25 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 18 august 1997 şi înregistrată sub nr. 4695 la Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta M.E. a chemat în judecată pe pârâţii Prefectul judeţului Dâmboviţa şi I.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea parţială a Ordinului nr. 129 din 18 iunie 1997 emis de primul pârât, cu referire la suprafaţa de teren de 4860 mp livadă, situat pe raza comunei Voineşti, tarlaua 77, parcela 4664, judeţul Dâmboviţa.
A susţinut reclamanta, în motivarea acţiunii sale, că în urma unui schimb de terenuri intervenit în anul 1978, între ea şi fostul Minister al Agriculturii, a predat statului în baza art. 34 din Legea nr. 59/1974, suprafaţa de 0,50 ha livadă, pentru care a primit în schimb o suprafaţă echivalentă, respectiv terenul aflat în litigiu. A mai precizat reclamanta că terenul nu a fost niciodată în administrarea Primăriei Voineşti, astfel că prin Ordinul nr. 129/1997, Prefectul a încălcat Legea nr. 18/1991 şi i-a creat o vătămare a dreptului său de proprietate.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 6 din 19 ianuarie 1998, a admis acţiunea, anulând în parte Ordinul nr. 129/1997 cu privire la terenul în suprafaţă de 4860 mp.
Împotriva acestei soluţii au formulat recursuri pârâţii, criticând hotărârea ca nelegală, recursuri admise de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2228 din 25 octombrie 1999, casată sentinţa nr. 6/1998 şi trimisă cauza pentru rejudecare. În Decizia de casare se preciza că este necesară completarea probatoriilor şi anume, trebuie stabilit dacă actul de schimb invocat este valabil din punct de vedere al condiţiilor de fond şi de formă, dacă a intrat efectiv în circuitul civil prin punerea lui în executare şi, deci, dacă a putut opera transferul între coschimbaşi.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a înregistrat dosarul în rejudecare sub nr. 212/2000 şi prin sentinţa nr. 245 din 22 septembrie 2000, a admis acţiunea reclamantei şi a anulat în parte Ordinul nr. 129/1997, privind suprafaţa de 4860 mp.
Pârâtul I.I. a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, recurs admis de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3061 din 9 octombrie 2001, casată sentinţa nr. 245/2000 şi trimisă cauza, spre rejudecare. S-a reţinut în considerentele deciziei de casare că instanţa de fond nu a respectat prevederile deciziei de casare nr. 2528/1999, că pe lângă această încălcare a prevederilor art. 315 C. proc. civ., nu s-a verificat dacă terenul din actul de schimb este acelaşi cu cel cuprins în Ordinul nr. 129/1997.
Dosarul a fost înregistrat după casare, la secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Ploieşti, sub nr. 2532/2002. În cursul rejudecării au fost introduşi în cauză moştenitorii pârâtului I.I., care a decedat şi anume, I.E., I.D.Ş., I.S.E., I.H.V. şi Ş.V. Tot în rejudecare, la 13 iunie 2002 au formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei, A.A., D.M. şi C.V., cerere care a fost admisă în principiu prin încheierea de şedinţă din 3 septembrie 2002.
Au susţinut intervenienţii că pentru terenul în suprafaţă de 1,60 ha, A.A. are dreptul de proprietate, reconstituit prin hotărârea Comisiei Judeţene Dâmboviţa, cu nr. 53 din 20 august 1991 şi a primit acţiuni pentru 1,10 ha, iar pentru diferenţa de 5000 mp, ceilalţi doi intervenienţi, susţinând că pârâtul nu putea primi terenul în litigiu, deoarece este proprietatea lor, conform contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar, deci nu era un teren în administrarea primăriei.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 151 din 6 noiembrie 2002, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei şi cererea de intervenţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa sesizată cu rejudecarea cauzei a reţinut că pentru terenul în litigiu există o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care pârâtului I.I. şi după decesul acestuia, moştenitorilor li s-a stabilit dreptul de proprietate, conform Legii nr. 18/1991, că acest teren a fost stăpânit de autorul pârâţilor şi tatăl acestuia, I.V. şi că terenul respectiv nu a fost efectiv schimbat, el rămânând în posesia şi folosinţa pârâtului I.I.
A concluzionat instanţa de fond că astfel, în executarea acelei hotărâri irevocabile, Prefectul a emis Ordinul nr. 129/1997, fiind, deci, legal ordinul respectiv.
Împotriva acestei ultime sentinţe au declarat recurs reclamanta, intervenienţii şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a judeţului Dâmboviţa.
Reclamanta-recurentă şi intervenienţii în recursul comun solicită a se constata nelegalitatea sentinţei nr. 151/2002, instanţa neobservând, sau nerăspunzând la apărările lor, privind existenţa contractelor de vânzare-cumpărare sau că terenul nu se afla în administrarea primăriei, că se menţine astfel o situaţie necorespunzătoare, pe acelaşi teren fiind mai multe titluri de proprietate.
Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a judeţului Dâmboviţa critică, la rândul ei, soluţia, ca fiind nelegală şi netemeinică, că ordinul nu putea fi emis, întrucât terenul nu se afla în administrarea primăriei, fiind deţinut în proprietate de intervenienţi şi reclamantă, conform actelor de proprietate, iar intervenientul A.A. are reconstituit dreptul de proprietate în acţiuni şi în natură, pentru 1,60 ha.
Recursul comun al reclamantei-recurente şi intervenienţilor se constată a fi fondate, pentru considerentele ce se vor expune.
Instanţa nu a stabilit în mod cert şi real care este natura juridică, situaţia juridică a terenului la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 şi anume, dacă acesta era în proprietatea statului şi se află ori nu în administrarea primăriei Voineşti, conform art. 41 din Legea nr. 18/1991, republicată.
Este necesar a avea în vedere în ideea expusă mai sus, actele de vânzare-cumpărare invocate de reclamantă şi intervenienţii, dar şi completarea probatoriilor pentru stabilirea exactă a efectelor deciziei nr. 215/1974 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Judeţean, cum ar fi datele din registrul agricol sau registrele financiare privind impozitele şi taxele pe terenuri.
Faţă de aceste considerente, se va admite recursul-reclamantei şi intervenienţilor, se va casa sentinţa şi se va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Târgovişte, în a cărei rază teritorială este situat terenul, în respectarea cerinţelor art. 53 din Legea nr. 18/1991.
Recursul Comisiei Judeţene de reconstituire a dreptului de proprietate se va respinge, întrucât se constată că această recurentă nu a fost parte în proces în faţa primei instanţe, ca fiind făcut de o persoană fără calitate procesuală în acest dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
]
Admite recursul declarat de M.E., A.A., D.M. şi C.V., împotriva sentinţei civile nr. 151 din 6 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Târgovişte.
Respinge recursul declarat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului judeţul Dâmboviţa, fiind declarat de o persoană fără calitate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2819/2003. Contencios. Conflict negativ de... | CSJ. Decizia nr. 2821/2003. Contencios. Anulare ordin M.I. Recurs → |
|---|
