CSJ. Decizia nr. 3011/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3011/2003
Dosar nr. 877/2002
Şedinţa publică din 3 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC C.P. SA Timiş, în contradictoriu cu Administraţia Financiară Timiş. Direcţia Generală, a Finanţelor Publice Timiş şi Ministerul Finanţelor, a solicitat anularea ca nelegale a procesului-verbal din 25 august 2000, a hotărârii nr. 231 din 20 septembrie 2000 emise de prima pârâtă, a dispoziţiei nr. 135 din 9 noiembrie 2000 emisă de cea de a doua pârâtă şi a deciziei nr. 140 din 20 februarie 2001 emisă de ultimul pârât şi exonerarea de plata sumei de 269.212.047 lei achitată cu titlu de obligaţii fiscale.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1 din 8 ianuarie 2002, a admis acţiunea, a anulat actele contestate şi a obligat pârâţii să restituie reclamantei suma de 269.212.047 lei încasată în baza actelor anulate şi 8.076.361 lei cheltuieli de judecată, aceasta având în vedere concluziile expertizei şi răspunsul la obiecţiuni.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs şi a solicitat în principal admiterea lui şi casarea sentinţei cu trimitere spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.
S-a arătat că Decizia Ministerului Finanţelor nr. 140 din 20 februarie 2001, este de dezînvestire, precizându-se că dispoziţia nr. 135 din 9 noiembrie 2000 se va ataca în 15 zile la Tribunalul Timiş.
În subsidiar, dacă se consideră că instanţa a fost legal sesizată, se arată că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi pe fond respingerea acţiunii, întrucât soluţia instanţei s-a bazat pe o expertiză neconcludentă şi pe o interpretare eronată a dispoziţiilor legale, actele contestate fiind legale.
Recursul este fondat.
Prin acţiune, reclamanta solicită anularea unor acte de control prin care s-a stabilit că are obligaţii fiscale de 269.212.047 lei reprezentând: 33.410.628 lei impozit pe profit, 70.738.254 lei majorări impozit pe profit, 5.778.666 lei T.V.A., 5.280.837 lei majorare T.V.A., 46.499.999 lei impozit pe dividende şi 107.503.663 lei, majorări impozit pe dividende, perioada verificată fiind octombrie 1996 – iunie 2000.
În urma controlului efectuat s-a constatat că au fost încălcate prevederile OG nr. 70/1994, resp. art. 4, art. 15 alin. (3) cu modificările şi completările ulterioare a Legii nr. 31/1990, republicată, art. 205 alin. (2) al Legii nr. 195/1997, pct. 39 alin. (3) din Normele metodologice privind determinarea gradului de utilizare a mijloacelor fixe necesare stabilirii valorii amortizării incluse în cheltuielile de exploatare pe anii 1996 – 1998.
Astfel, după recalcularea impozitului pe profit s-a stabilit că reclamanta are de achitat suma de 33.410.628 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere în valoare totală de 65.628.260 lei.
S-a constatat că societatea nu a ţinut cont la calculul profitului impozabil de costul mărfurilor degradate, nedeductibil fiscal. În conformitate cu prevederile art. 4 din OG nr. 70/1994 s-au reţinut ca nedeductibile fiscal cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune sau degradate.
În temeiul art. 20 pct. 10.14 din HG nr. 3/1992 s-a stabilit T.V.A. în sumă de 5.778.666 lei, cu majorări de 5.280.837 lei.
Impozitul pe dividende în sumă de 46.499.999 lei, cu majorări în sumă de 107.503.663 lei, a fost calculat în baza constatării că s-au încălcat prevederile art. 157 şi 158 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în sensul că societatea şi-a majorat capitalul social din profitul net realizat pe anii 1996/1997 şi 1998, fără a calcula această categorie de impozit.
În calea prealabilă de contestare fiscală, soluţia a fost de respingere, iar la instanţă, de admitere şi anulare a actelor contestate şi exonerarea de răspundere.
Curtea de apel a fost competentă cu soluţionarea cauzei, întrucât acţiunea a fost introdusă la 31 ianuarie 2001, or, modificarea Codului de procedură civilă, prin OUG nr. 59/2001, a intervenit la 27 aprilie 2001.
Art. 725 pct. 2 C. proc. civ. prevede că procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţei legal învestite vor continua să fie judecate la acele instanţe.
Astfel, primul motiv de recurs nu poate fi primit.
Criticile pe fondul cauzei sunt întemeiate şi urmează a fi reţinute pe următoarele considerente.
Instanţa a încadrat cheltuielile privind bunurile de natura atacurilor constatate lipsă din gestiune sau degradate şi neimputate, ca fiind deductibile fiscal, aceasta prin încălcarea art. 4 alin. (2) din OG nr. 70/1994 care prevede „cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor", dovada inexistentă în cauză.
Fără suport legal, instanţa a reţinut ca neimputabile mărfurile distruse de inundaţii sau de acţiunea rozătoarelor.
Societatea şi instanţa însuşindu-şi expertiza nu au considerat amortizarea aferentă gradului de neutilizare a mijloacelor fixe de bază în anii 1996 – 1998, cheltuială nedeductibilă la calculul impozitului pe profit, precizând că toate mijloacele fixe au fost considerate de bază de Consiliul de Administraţie.
S-a conchis că toate mijloacele fixe se află în funcţiune, lucru ce nu-şi găseşte justificare, întrucât normele metodologice care precizează modul de calcul al gradului de utilizare pentru perioada supusă verificării, prevăd că agenţii economici vor include în cheltuielile de exploatare amortizarea calculată în directă corelaţie cu gradul de utilizare a mijloacelor fixe de bază, indiferent de regimul de amortizare utilizat.
Procedeul folosit de organul de control este cel legal, întrucât la calculul gradului de neutilizare nu a luat în calcul toate mijloacele fixe, deşi considerate „de bază" de către societate.
Amortizarea aferentă gradului de neutilizare s-a calculat numai pentru mijloacele fixe specificate în anexă la Normele Metodologie nr. 18845 din 13 februarie 1997, ca fiind de bază. Astfel, în balanţa de verificare de la 31 decembrie 1996, valoarea mijloacelor fixe din soldul contului 212 „mijloace fixe" este de 107.189.107lei, deci care s-a calculat amortizarea aferentă gradului de neutilizare numai pentru mijloace fixe în sumă de 25.409.601 lei.
La 31 decembrie 1997, soldul contului 212 „mijloace fixe" era de 128.590.866 lei, iar amortizarea aferentă gradului de neutilizare s-a calculat numai pentru mijloace fixe în valoare de 27.565.823 lei.
Amortizarea în contabilitate în contul 682 „amortizarea mijloacelor fixe" la 30 septembrie 1998 era de 222.823.270 lei, din care 77.110.270 lei aferentă mijloacelor aflate în sold la 31 decembrie 1997, la care s-a calculat indicele de neutilizare de 88,54% în sumă de 68.273.433 lei, conform HG nr. 587 din 14 septembrie 1998.
La sfârşitul anului calculul s-a făcut pe baza Normelor metodologice nr. 359249m din 15 februarie 1999, stabilindu-se amortizarea nedeductibilă fiscal pentru anul fiscal 1998 în sumă de 17.079.044 lei, ce corespunde unui indice de neutilizare de 27,43%. Faţă de amortizarea înregistrată în contul 681 la 31 decembrie 1998 în sumă de 353.644,741 lei, s-a calculat amortizarea aferentă gradului de neutilizare în sumă de 62.218.741 lei, aferentă mijloacelor fixe în sold la 31 decembrie 1997, conform art. 1 alin. (3) al Normelor metodologice nr. 350249 din 15 februarie 1999, pentru mijloacele fixe puse în funcţiune în anul 1998 amortizarea se include pe costuri integral în cheltuielile de exploatare.
Normele metodologice arătate sunt de aplicare a Legii nr. 15/1994 şi OG nr. 54/1997, privind amortizarea şi nu de modificare a acestei legi, au putere juridică.
Calculul T.V.A. - ului şi a majorărilor de întârziere la T.V.A., raportat la impozitul pe profit stabilit, de asemenea, a fost calculat legal de organul de control, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că aceste bunuri ar fi fost sub forţa majoră.
Diferenţa de T.V.A. în sumă de 5.778.666 lei şi majorări de întârziere în sumă de 5.280.837 lei s-au stabilit legal, întrucât societatea nu a respectat prevederile OG nr. 3/1992, republicată, HG nr. 512/1998 art. 20 pct. 10.14, unde se precizează că, „pentru bunurile lipsă sau depreciate calitativ, imputabile, precum şi pentru bunurile constatate lipsă la inventar, peste normele legale, neimputabile, se datorează T.V.A., în vigoare la data constatării".
Nici exonerarea societăţii de la plata impozitului pe dividende nu se justifică întrucât reclamanta, în mod nelegal, a constituit fondul de rezervă legal peste limita de 5% prevăzut de OG nr. 70/1994.
Depăşirea s-a făcut din majorarea capitalului social din fondul de rezervă legal.
Organul de control justificat a reţinut o diferenţă de impozit pe dividende în sumă de 46.499.999 lei şi majorări de întârziere de 107.503.663 lei, pentru că societatea a încălcat prevederile Legii nr. 31/1990 art. 157 şi art. 158 şi OG nr. 26/1995, aprobată prin Legea nr. 101/1996 art. 2, şi-a majorat capitalul social din profitul net realizat în perioada 1996 – 1998, fără a calcula, evidenţia şi vira la buget impozit pe dividende.
În baza art. 6 din OG nr. 26/1995 s-au calculat majorările de întârziere.
Susţinerea instanţei că organul de control prin invocarea OUG nr. 117/2000 pentru perioada supusă controlului 1996 – 1998 duce la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, nu poate fi primită întrucât temeiul legal l-a constituit OG nr. 70/1994 şi nu textul invocat.
Art. 1 alin. (4) din OG nr. 70/1994, republicată, prevede că orice majorare a capitalului social din profitul net sau rezerve constituite din profitul net se impozitează cu o cotă de 10% pentru a se împiedica transferul din proprietatea societăţii comerciale în cea a acţionarilor sau a asociaţilor ca subiecţi de drept. Aceştia pot intra în proprietatea unei cote din profit doar sub forma dividendelor.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile legale mai sus arătate, se reţine că expertiza efectuată în cauză nu este concludentă, astfel în mod greşit instanţa şi-a întemeiat soluţia pe concluziile ei. Recursul fiind fondat, urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., a se casa sentinţa şi în fond, se va respinge acţiunea, actele contestate fiind legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 1/CA din 8 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 301/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 3012/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
