CSJ. Decizia nr. 3012/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3012/2003

Dosar nr. 1422/2002

Şedinţa publică din 3 octombrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 aprilie 2002, SC E.P. SA a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 45/F/C din 8 aprilie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurenta a susţinut că hotărârea atacată nu a ţinut seama că sucursala de la Râmnicu Vâlcea este plătitoare de T.V.A. din 1995 şi că, în mod greşit, organul de control a refuzat să facă controlul numai la Piteşti, instanţa nereţinând concluziile expertizei ce s-a administrat în cauză.

La 3 aprilie 2003, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei nr. 45/F-C din 8 aprilie 2002 a Curţii de Apel Piteşti.

S-a susţinut în acest sens că reclamanta nu a făcut dovada respectării dispoziţiilor art. 26 din OG nr. 17/2000 şi, respectiv pct. 11.2 din HG nr. 401/2000, astfel încât nu poate pretinde că i s-ar fi încălcat un drept recunoscut de lege.

Intimata a mai precizat că recurenta-reclamantă nu beneficiază de facilităţile acordate de art. 4 alin. (1) sau (2) ori de art. 5 din aceeaşi lege, după caz, deoarece debitorii, persoane juridice sunt obligaţi să-şi achite integral obligaţiile provenind din impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului de stat cu termen de plată scadentă începând cu data de 13 octombrie 2000 şi până la 29 decembrie 2000, inclusiv, obligaţiile neîndeplinite de acesta.

A mai precizat intimata că recurenta-reclamantă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de OUG nr. 163/2000, motivată de faptul că la nivel de societate, la data de 31 octombrie 2000, înregistra T.V.A. de plată neachitată la bugetul de stat, iar în perioada 19 octombrie 2000 – 29 decembrie 2000, nu a achitat la termen debitele datorate cu majorările de întârziere aferente.

Intimata a susţinut că potrivit art. 25 din OUG nr. 17/2000 şi punctul 11.2 din HG nr. 401/2000, acte normative în vigoare la data controlului, subunităţile tip sedii secundare nu pot fi înregistrate ca plătitoare de T.V.A., iar dacă au fost înregistrate vor fi scoase din evidenţă în 30 de zile de la data publicării HG nr. 401/2000 în Monitorul Oficial, astfel încât începând cu 26 iunie 2000 unitatea nu mai putea fi înregistrată ca plătitoare de T.V.A. la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea (M. Of, nr. 231/26.05.2000).

Din actele cauzei se reţine că prin sentinţa nr. 45/F-C din 8 aprilie 2002, Curtea de Apel Piteşti a respins acţiunea formulată de reclamanta SC E.P. SA împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Bucureşti şi Direcţia Controlului Financiar Fiscal Argeş, ca neîntemeiată.

S-a reţinut că reclamanta SC E.P. SA nu a respectat termenele legale de plată a T.V.A. şi a majorărilor aferente nici pentru perioada anterioară datei de 31 martie 2000, nici pentru perioada 1 martie 2000 – 31 decembrie 2000.

Reţinând că expertul a evitat să răspundă dacă reclamanta a înregistrat pe total activitate (deci inclusiv subunitatea Râmnicu Vâlcea) datorii pentru bugetul de stat, deşi instanţa a dispus expres întocmirea unui supliment de expertiză cu acest obiectiv a înlăturat expertiza efectuată în cauză.

Verificându-se actele cauzei se constată că recursul este neîntemeiat şi va fi respins.

Procesul verbal din 14 martie 2001 întocmit de Direcţia Controlului Financiar Fiscal Argeş, precum şi Decizia nr. 1721 din 26 octombrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice au stabilit în mod corect că recurenta-reclamantă datorează T.V.A. şi majorări de întârziere, neputând beneficia de facilităţile prevăzute de OUG nr. 163/2001, respectiv scutirea de la plată a majorărilor de întârziere aferente T.V.A.

SC E.P. SA, la nivel de societate, la data de 31 octombrie 2000 înregistra T.V.A. neachitată, iar în perioada 19 octombrie 2000 – 29 decembrie 2000 nu a achitat la termen debitele datorate cu majorările de întârziere aferente.

De observat că societatea a depus la Administraţia Finanţelor Publice Piteşti, sub nr. 23098 din 17 noiembrie 2000, situaţia majorărilor de întârziere în conformitate cu prevederile OUG nr. 163/2000. Pe de altă parte (şi sub acest aspect recurenta ignoră art. 25 din OUG nr. 17/2000 şi punctele 11.2 din HG nr. 401/2000), recurenta are o subunitate în judeţul Vâlcea, înregistrată la registrul comerţului Vâlcea sub nr. J.38/117/1995, înregistrată ca plătitor de T.V.A., conform adresei nr. 21/3921 din 20 martie 1995, iar potrivit balanţei contabile a sediului din Piteşti înregistrată la 30 iunie 2000, societatea datorează T.V.A. pentru perioada 1 martie – 30 iunie 2000 şi majorări de întârziere.

Pentru perioada 1 iulie 2000 – 31 decembrie 2000 s-au calculat majorări de întârziere.

Deci societatea are datorii către buget, astfel că nu putea invoca OUG nr. 163/2000.

Încercarea recurentei de a obţine un control parţial, iar nu per/societate în întregul ei este nemotivată. În conformitate cu prevederile art. 25 din O.U.G nr. 17/2000 şi a punctului 11.2 din HG nr. 401/2000, subunităţile tip sedii secundare nu pot fi înregistrate ca plătitoare de T.V.A. sau după caz vor fi scoase din evidenţă în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii (M. Of. nr. 231/26.05.2000).

Hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC E.P. SA Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 45/F/C din 8 aprilie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3012/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs