CSJ. Decizia nr. 3090/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3090/2003
Dosar nr. 1765/2003
Şedinţa publică din 8 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 februarie 2003, la Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantul S.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Prahova, anularea în parte a hotărârii nr. 1 din 15 noiembrie 2002, în sensul de a i se recunoaşte şi perioada 1 ianuarie 1958 – 7 aprilie 1958, ca fiind sub incidenţa art.,1 din Legea nr. 309/2002, urmând să beneficieze de drepturile acordate prin aceiaşi lege.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că în mod greşit i s-au acordat drepturile, numai pentru perioada 4 aprilie 1956 – 31 decembrie 1957, deşi şi în intervalul 1 ianuarie 1958 – 7 aprilie 1958, a prestat muncă într-o unitate în subordinea Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, analizând cauza, s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 41 din 13 martie 2003, prin care a respins contestaţia ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere prevederile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002, care stipulează că împotriva hotărârii emise de Casa judeţeană de pensii, persoana interesată poate face contestaţie la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit Legii nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.
Întrucât hotărârea nr. 1 din 15 noiembrie 2002, emisă de intimată, i-a fost comunicată reclamantului la data de 19 noiembrie 2002, acesta avea posibilitatea să formuleze contestaţie până la 19 decembrie, inclusiv.
Or, reţine instanţa, contestaţia a fost depusă la 19 februarie 2002, conform datei poştei aflată pe plicul de expediere a corespondenţei, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002.
Împotriva sentinţei astfel pronunţată, reclamantul S.G. a declarat recurs, solicitând casarea sentinţei atacate, ca fiind nelegală şi neîntemeiată.
Recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit instanţa a respins ca tardivă contestaţia formulată în raport cu data comunicării hotărârii nr. 1 din 15 noiembrie 2002, fără a ţine, însă, seama de Decizia de revizuire nr. 1 din 17 februarie 2003, cât şi de memoriul său din 5 martie 2003, în raport cu care acţiunea era în termen.
Reclamantul a arătat că i-a fost recunoscută ca fiind sub incidenţa Legii nr. 309/2002, şi perioada 1 ianuarie 1958 – 7 aprilie 1958, însă solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul va fi respins pentru cele ce urmează:
Prin hotărârea nr. 1 din 15 noiembrie 2002, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Prahova, s-a constatat că perioada 4 aprilie 1956 – 31 decembrie 1957 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/1992, drepturile acordându-se începând cu data de 1 septembrie 2002.
Ulterior, ca urmare a cererii reclamantului, formulată în temeiul art. 7 din Legea nr. 309/2002, s-a emis Decizia de revizuire nr. 1 din 17 februarie, prin care a fost modificată hotărârea nr. 1 din 15 noiembrie 2002, în sensul că, s-a constatat că perioada în care contestatorul se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, este 4 aprilie 1956 – 7 aprilie 1958, astfel că a fost luată în calcul întreaga perioadă solicitată şi înscrisă în livretul militar seria GE Nr. 010649, respectiv 2 ani şi 3 zile.
Hotărârea nr. 1 din 15 noiembrie 2002, revizuită, a fost pusă în executare de către pârâtă prin Decizia de pensie nr. 2478021 din 20 februarie 2003, în care este evidenţiată perioada de 2 ani şi 3 zile, care se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002.
În acest fel, solicitarea reclamantului de a i se admite şi perioada 1 ianuarie 1958 – 7 aprilie 1958, a fost satisfăcută, recursul apărând astfel ca lipsit de interes.
Cât priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către reclamant, se constată că această cerere nu este justificată, nefăcându-se dovezi în cauză.
Faţă de cele de mai sus, Curtea constată că sentinţa atacată este temeinică şi legală, urmând a se dispune respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.G., împotriva sentinţei civile nr. 41 din 13 martie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 309/2003. Contencios. Anulare partiala... | CSJ. Decizia nr. 3091/2003. Contencios. Anulare decizie... → |
|---|
