CSJ. Decizia nr. 312/2003. Contencios. Suspendare executare ordin M.S.F. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 312/2003
Dosar nr. 3186/2002
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, reclamantul B.V. a solicitat instanţei, ca în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei, să dispună suspendarea executării Ordinului nr. R. 190 din 20 septembrie 2002, până la soluţionarea dosarului în care s-a formulat acţiunea, având ca obiect anularea acestui ordin.
În motivarea cererii de suspendare, reclamantul a arătat că punerea în executare a ordinului prin care a fost revocat din funcţia de director general al spitalului, echivalează practic cu pierderea locului de muncă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 209/1990.
Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 149/2002, a respins cererea de suspendare, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, în sensul că revocarea reclamantului din funcţia de director general al spitalului, nu echivalează cu pierderea locului de muncă, deoarece prin ordinul atacat nu s-a dispus, şi încetarea calităţii de medic chirurg a acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că:
- a făcut dovada introducerii acţiunii, prin care a solicitat anularea Ordinului nr. R. 190/2002, ordin prin care s-a dispus revocarea sa din funcţia de Director general al Spitalului municipal Constanţa;
- menţinerea ordinului contestat echivalează cu pierderea locului de muncă, deoarece nu a fost emisă o decizie prin care să-şi reia postul de medic chirurg, deţinut anterior.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304 şi ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea îl va admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 29/1990, „în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere tribunalului, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii".
În cauza dedusă judecăţii, recurentul-reclamant a făcut dovada introducerii acţiunii, prin care a solicitat anularea Ordinului nr. R. 190/2002, invocând motive de nelegalitate la emiterea lui, ordinul fiind emis pentru revocarea sa din funcţia de Director general al Spitalului municipal Constanţa.
Rezultă, deci, că prima condiţie prevăzută în textul de lege mai sus citat, respectiv „cazuri bine justificate" este îndeplinită, deoarece contestarea unui ordin (act administrativ) pentru nelegalitate, reprezintă un caz bine justificat, pentru a se solicita suspendarea executării sale.
Cât priveşte cea de-a doua condiţie, care vizează prevenirea producerii „unei pagube iminente", Curtea apreciază că şi aceasta este îndeplinită, în raport cu natura juridică şi cu consecinţele deciziei, prin care, iniţial, recurentul a fost numit în funcţia de Director general al spitalului (Decizia nr. 211 din 6 martie 2001), decizie ce a fost urmată de încheierea unui contract de administrare cu Direcţia de Sănătate Publică Constanţa.
Astfel, aşa cum rezultă din adeverinţa nr. 394 din 15 ianuarie 2003, emisă de Spitalul Clinic de Urgenţă, recurentul, medic primar chirurgie generală, a fost anngajat la această instituţie, până la data de 6 martie 2001, când prin Decizia nr. 211 din 6 martie 2001 a fost numit în funcţia de director general al Spitalului Clinic Constanţa.
Ulterior emiterii Ordinului nr. R. 190/2002, prin care a fost revocat din această funcţie, nu s-a procedat la reintegrarea sa pe postul deţinut anterior, respectiv de medic chirurg.
Este evident că în aceste condiţii, susţinerea recurentului-reclamant, în sensul că executarea ordinului contestat echivalează cu pierderea locului de muncă, este întemeiată, instanţa de fond apreciind greşit că nu sunt întrunite condiţiile art. 9 din Legea nr. 29/1990.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 312 şi 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa casată şi în fond, acţiunea admisă, în sensul suspendării executării Ordinului nr. R. 190/2002, până la soluţionarea dosarului nr. 1618/CA/2002, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, în prezent strămutat la Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.V., împotriva sentinţei civile nr. 149/CA din 7 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, dosar nr. 1618/CA/2002.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite cererea de suspendare a actului administrativ atacat, respectiv Ordinul nr. R. 190 din 20 septembrie 2002, emis de Ministerul Sănătăţii, până la soluţionarea dosarului nr. 1618/2002 al Curţii de Apel Constanţa, în prezent strămutat la Curtea de Apel Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3119/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 3121/2003. Contencios → |
|---|
