CSJ. Decizia nr. 3371/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.3371
Dosar nr.1956/2003
Şedinţa publică din 21 octombrie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr.149/CA/2003-P din 7 aprilie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
La apelul nominal au lipsit recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi intimata-reclamantă LM.
Procedura completă.
S-a referit de către magistratul asistent că prin motivele de recurs s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în condiţiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta LM a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Bihor, pentru ca instanţa prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea Hotărârii nr.4332/2003 emisă de pârâtă şi să o oblige pe aceasta să-i recunoască calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute în Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în perioada când părinţii săi erau refugiaţi ca urmare a cedării părţii de nord a Ardealului şi că s-a întors la domiciliul iniţial după retrocedarea teritorului.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr.169/2003 a admis acţiunea, a dispus anularea hotărârii nr.4332/2003 şi a obligat-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, calitatea de refugiat este un statut al persoanei care întruneşte condiţiile prevăzute de art.1 lit.c din OG nr.105/1999 şi că de acest statut beneficiază şi copiii născuţi în refugiu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că intimata-reclamantă nu poate beneficia de prevederile art.1 lit.c din Legea nr. 189/2000, deoarece ea s-a născut în perioada refugiului părinţilor ei, ceea ce presupune că nu aveau un domiciliu la data strămutării.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile art.304-3041 Cod procedură civilă, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art.14 din Decretulnr.31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinţii săi, iar potrivit art.100 din codul familiei, copilul minor locuieşte la părinţii săi.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, de educaţie, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt enumerate generic în conţinutul art.101, 105, 107 ş.a. din codul familiei, texte aflate sub Titlul III privind "Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor persoane" din Codul Familiei.
În raport cu dispoziţiile legale mai sus citate ca şi, în general, cu economia reglementărilor aduse prin codul familiei, care impun în mod imperativ o conduităjuridică de protecţie, ajutor şi pază a părinţilor faţă de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască de regulă alături de părinţii săi precum şi că orice separare de aceştia nu este validă decât în cazuri de excepţie, anume prevăzute de lege şi reglementate prin lege. Despărţirea copilului de părinţi, afară de asemenea cazuri de excepţie, este un act imoral şi antisocial, după cum şi instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărţire de statutul juridic al părinţilor care-l au în îngrijire, constituie în aceeaşi măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurent că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă nu împărtăşeşte situaţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinei publice şi bunelor moravuri ( art.5 din codul civil).
Soluţia ca şi motivarea adusă de prima instanţă hotărârii pronunţare sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect şi uman de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Faţă de considerentele mai sus expuse recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva Sentinţei civile nr.149/CA/2003-P din 7 aprilie 2003 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1900/2003. Contencios. Pensie. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1901/2003. Contencios. Refuz raspuns cereri... → |
|---|
