CSJ. Decizia nr. 1900/2003. Contencios. Pensie. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1900/2003

Dosar nr. 281/2003

Şedinţa publică din 20 mai 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 23 martie 2000, reclamantul S.A. a solicitat oligarea pârâtei D.G.M.P.S. Cluj, la recunoaşterea perioadei lucrate după 18 martie 1969, ca fiind în grupa a doua de muncă, recalcularea pensiei şi plata diferenţei de pensie, de la 1 noiembrie 1999.

Prin sentinţa civilă nr. 195/2000 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea a fost admisă, însă prin Decizia nr. 2980/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, s-a admis recursul declarat de D.G.M.P.S. Cluj şi acţiunea a fost respinsă.

Prin Decizia nr. 151 din 9 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, Completul de 9 judecători, s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, s-a casat Decizia nr. 2980/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ şi s-a trimis cauza la aceeaşi instanţă, pentru rejudecarea recursului declarat de D.G.M.P.S. Cluj, în prezent Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 195/2000 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.

În considerente s-a reţinut că procedura prealabilă a fost îndeplinită, astfel încât recursul trebuie analizat pe fond.

Recurenta Casa Judeţeană de Pensii Cluj a criticat sentinţa instanţei de fond, invocând Nota nr. 1974/1999 a M.M.P.S., emisă în urma apariţiei Deciziei nr. 87 a Curţii Constituţionale (M. Of. nr. 352/26.07.1999). În Nota respectivă se prevede că persoanele care la data de 1 februarie 1990 aveau calitatea de pensionari şi şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1990, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I şi II de muncă (Ordinul nr. 50/90 în forma iniţială), beneficiază de drepturile conferite de încadrarea în grupa superioară de muncă.

În esenţă, recurenta susţine că reclamantul nu poate beneficia de grupa superioară de muncă, deoarece la data pensionării sale, reglementările legale nu prevedeau acest lucru.

Verificând cauza în funcţie de motivul de recurs, formulat în lumina dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă că reclamantul a lucrat la S.N.T.F.M. – C.F.R. M. SA, sucursala de marfă Cluj, secţia de exploatare Cluj, în locuri de muncă grele, cu condiţii deosebite, care se încadrează în grupa a II-a de muncă. Acesta s-a pensionat la data de 15 decembrie 1983.

Încadrarea în grupa a II-a de muncă a fost reţinută în mod corect de către curtea de apel, avându-se în vedere Ordinul nr. 50/90, Anexa I pct. 123 şi Ordinul nr. 129/1990.

Prin Decizia nr. 87 din 1999 a Curţii Constituţionale s-a stabilit că dispoziţiile art. 2 alin. (1) din D.L. nr. 68/1990, nu sunt constituţionale, în măsura în care se aplică diferit celor din activitate, faţă de cei pensionaţi anterior datei apariţiei actului normativ.

Faţă de aceste dispoziţii, pârâta-recurentă avea obligaţia să acorde reclamantului-intimat, grupa a II-a de muncă, pentru perioada lucrată după data de 18 martie 1969. Invocarea Notei nr. 1974/1999 a M.M.P.S. nu poate fi luată în considerare, aceasta reprezentând doar punctul de vedere al autorităţii emitente, care este contrar deciziei Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică a sentinţei, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială Cluj, în prezent Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 195 din 28 iunie 2000 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1900/2003. Contencios. Pensie. Recurs