ICCJ. Decizia nr. 3873/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3873/2003

Dosar nr. 2391/2003

Şedinţa publică din 13 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul S.V. a formulat acţiune împotriva pârâtei Casa judeţeană de Pensii Braşov şi a solicitat ca în contradictoriu cu aceasta, să se dispună anularea hotărârii nr 589/2003 şi să fie obligată pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să se constate că perioada 1 iunie 1951 – 10 octombrie 1953 se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002, în această perioadă efectuând stagiul militar în detaşamente de muncă.

A susţinut reclamantul că stagiul militar este dovedit cu livretul militar, în care se menţionează ca fiind făcut în detaşament de muncă şi că se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002.

Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 339/F din 8 aprilie 2003, a admis acţiunea reclamantului, a dispus anularea hotărârii nr. 589/2003 emisă de pârâtă şi a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să constate că reclamantul în perioada 1 iunie 1951 – 10 octombrie 1953 a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă, conform Legii nr. 309/2002.

Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a dovedit cu livretul militar că a efectuat stagiul, ca muncitor constructor în detaşament de muncă la Fabrica de ciment Bicazul Moldovenesc.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Casa judeţeană de Pensii Braşov, în care se critică sentinţa ca fiind nelegală, prin interpretarea şi aplicarea greşită a legii, instanţa pronunţând o hotărâre, fără a lămuri aspectele invocate de pârâtă sau pretinse de reclamant.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Prin Legea nr. 309/2002 se recunosc şi se acordă unele drepturi pentru persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961.

În conformitate cu prevederile art. 6 din această lege, stabilirea drepturilor acordate prin acest act normativ se face la cerere, pe baza înscrisurilor din livretul militar, deci adeverinţele efectuate de centrele militare judeţene, de U.M. nr. 02405 Piteşti sau Arhivele Militare ori Arhivele Naţionale.

Curtea constată că în livretul militar se face menţiunea „detaşament de muncă", dar fără nici o altă menţiune şi în principal, nu rezultă dacă înregistrarea este făcută de Direcţia Generală a Serviciului Muncii ori Serviciul Muncii şi nici nu este nominalizat.

Fiind aceste neclarităţi, se impunea ca instanţa de fond să lămurească cu certitudine dacă această perioadă de stagiu militar trebuie avută în vedere ca fiind sub incidenţa Legii nr. 309/2002, în sensul de a pretinde reclamantului să îşi completeze probatoriul cu acte provenind de la instituţiile menţionate în adresa nr. 4087/2002, pe care pârâta o invocă în întâmpinarea de la dosar.

Nefiind, astfel, în mod real şi cert aceste aspecte lămurite, sentinţa este nelegală, urmând a se admite ca fondat recursul, se va casa sentinţa recurată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă, pentru a proceda în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei nr. 61/F din 8 aprilie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3873/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs