ICCJ. Decizia nr. 4171/2003. Contencios. Anulare proces-verbal D.R.V.I.BRASOV si decizie M.F. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4171/2003
Dosar nr. 3078/2002
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, la data de 5 iunie 2002, reclamanta SC M.M. SA Blejoi, a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Braşov şi Direcţia Generală a Vămilor, să se dispună anularea procesului-verbal de control nr. 52 din 2 aprilie 2002, întocmit de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Braşov şi a deciziei nr. 324 din 24 mai 2002 a Ministerului Finanţelor Publice, precum şi exonerarea reclamantei de plata sumei de 19.087.780.584 lei reprezentând majorări de întârziere aferente debitelor stabilite prin actele constatatoare nr. 183-220 din 27 martie 2002.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a efectuat operaţiuni de import în perioada 28 august 1997 – 11 martie 1998, constând în maşini, utilaje, investiţii şi diverse elemente de construcţie, pentru care a beneficiat de facilităţi vamale potrivit art. 12 din Legea nr. 35/1991, modificată prin art. 6 din Legea nr. 57/1993, aspecte consemnate în nota de constatare nr. 51 din 13 martie 2002 a Direcţiei Regionale Vamale Braşov şi a beneficiat şi de certificatul de investitor nr. 41644 din 19 februarie 1997. S-a mai susţinut că ulterior, în baza procesului-verbal de control nr. 52 din 2 aprilie 2002, acelaşi organ constatator a stabilit pentru aceleaşi importuri că societatea în cauză datorează T.V.A., în cuantum de 5.490.566.283 lei şi majorări de întârziere la plata T.V.A., în cuantum de 19.087.780.584 lei, în temeiul prevederilor art. 6 pct. B lit. a) alin. (2) din OG nr. 34/1997, însă aceste obligaţii fiscale sunt datorate, deoarece a achitat în termen de 7 zile, suma de 5.490.566.283 lei cu titlu de T.V.A. şi potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, este scutită de plata majorărilor de întârziere calculate pentru plata T.V.A., dacă suma stabilită cu titlu de T.V.A., a fost achitată în termen de 7 zile de la data stabilirii sumei.
Reclamanta a mai arătat că art. 164 din Legea nr. 141/1997 prevede că în caz de neachitare a datoriilor vamale la scadenţă, autoritatea vamală va folosi toate mijloacele de executare silită, încasând şi majorările de întârziere prevăzute de lege şi că prin datorie vamală, în concepţia legii, potrivit art. 3 lit. i) din Legea nr. 141/1997, se înţelege suma reprezentând T.V.A., pe care reclamanta a achitat-o în termenul stipulat de art. 61 pct. 3 al Legii nr. 141/1997, astfel că nu datorează majorările de întârziere.
Prin sentinţa civilă nr. 119 din 9 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M.M. SA Blejoi, a anulat în parte procesul-verbal de control nr. 52 din 2 aprilie 2002, întocmit de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Braşov şi Decizia nr. 324 din 24 mai 2002 a Ministerului Finanţelor Publice, a exonerat reclamanta de plata sumei de 19.087.780.584 lei reprezentând majorări de întârziere şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că reclamanta s-a încadrat în termenul stipulat de art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 şi este scutită de plata majorărilor de întârziere calculate pentru plata T.V.A., aceste majorări de întârziere nefiind datorate, pentru că societatea a achitat T.V.A. în termenul prevăzut de dispoziţiile legale analizate mai sus, astfel că în mod greşit, organul de control a stabilit în sarcina acesteia, plata de majorări de întârziere, în sumă de 19.087.780.584 lei şi greşit Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia atacată, a respins contestaţia formulată de reclamantă.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate au declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova, în numele Ministerului Finanţelor Publice, precum şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Braşov, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Naţională a Vămilor.
În motivarea recursurilor s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut din eroare că sumele neachitate de societatea reclamantă, care au atras obligarea acesteia la plata majorărilor de întârziere, ar reprezenta diferenţe de taxe vamale şi nu diferenţe de drepturi vamale, aşa cum este cazul în speţă şi astfel cum sunt acestea definite de art. 3 lit. i) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului şi a normelor juridice incidente în cauză se constată că recursurile sunt întemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Se reţine că pentru operaţiunile de import efectuate de către SC M.M. SA, operaţiuni supuse controlului, în urma căruia a fost încheiat procesul-verbal nr. 52 din 2 aprilie 2002, societatea în cauză a solicitat acordarea de facilităţi vamale, care i-au fost acordate potrivit art. 12 din Legea nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor străine.
Pentru operaţiunile respective, societatea era îndreptăţită să fie exceptată la plata taxelor vamale potrivit prevederilor art. 12 din Legea nr. 35/1991, republicată, privind regimul investiţiilor străine, având certificatul de investitor nr. 41644 din 19 februarie 1997.
În ceea ce priveşte, însă, T.V.A., aceasta era datorată în temeiul prevederilor art. 6 pct. B lit. a) alin. (2) din OG nr. 34/1997, privind completarea şi modificarea unor reglementări referitoare la T.V.A.
Se mai reţine că pentru un număr de 6 operaţiuni de import, din totalul de 44, au fost întocmite actele constatatoare nr. 361 din 15 mai 2000, nr. 364 din 16 mai 2000, nr. 378 din 17 mai 2000, nr. 379 din 17 mai 2000, nr. 380 din 17 mai 2000 şi nr. 381 din 17 mai 2000, pentru recuperarea T.V.A. aferentă bunurilor importate cu declaraţiile vamale aferente.
Pentru restul de 38 operaţiuni de import, organele vamale au întocmit pentru recuperarea drepturilor vamale reprezentând T.V.A., actele constatatoare nr. 183–220 din 27 martie 2002, în sumă totală de 5.490.566.283 lei, iar majorările de întârziere aferente, în sumă totală de 19.087.780.584 lei, au fost comunicate societăţii cu adresele nr. 301-338 din 27 martie 2002.
Majorările de întârziere, în sumă de 19.087.780.584 lei, ce fac obiectul contestaţiei, sunt aferente T.V.A. datorată în vamă, în sumă de 5.490.566.283 lei, stabilită de organul de control prin actele constatatoare nr. 183-220 din 27 martie 2002.
Majorările de întârziere, întâlnite ca atare în legislaţia financiar-fiscală, reprezintă sume datorate bugetului de stat, prejudiciat prin neplata în termen a obligaţiilor de către contribuabili.
Aplicarea de majorări de întârziere pentru neplata la termen a obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, reprezintă o măsură sancţionatorie şi în acelaşi timp, preventivă, instituită prin legea fiscală, în mod expres împotriva contribuabilului care nu îşi virează la timp datoriile rezultate din impozite, taxe şi contribuţii.
Potrivit art. 61 alin. (5) din Legea nr. 141/1997, „diferenţele în plus sau în minus privind alte drepturi de import se soluţionează potrivit normelor ce reglementează acestei drepturi".
Noţiunea de drept vamal la import este definită la art. 3 lit. i) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, care prevede: „drepturi de import – taxele vamale, T.V.A., accizele şi orice alte sume care se cuvin statului, la importul de mărfuri".
În temeiul prevederilor art. 61 alin. (5) din Legea nr. 141/1997 şi a principiului de drept, conform căruia legea specială derogă de la legea generală, majorările de întârziere aferente T.V.A., sunt datorate în temeiul OG nr. 3/1992, republicată, care la art. 11(a) precizează: „Pentru operaţiunile prevăzute mai jos, obligaţia plăţii T.V.A. ia naştere la data înregistrării declaraţiei vamale, în cazul importurilor de bunuri sau la data recepţiei de către beneficiari, pentru serviciile din import...".
Art. 34 din acelaşi act normativ precizează: „Pentru neplata integrală sau a unei diferenţe din T.V.A. în termenul stabilit, cota majorării de întârziere aplicată este cea prevăzută în legislaţia referitoare la calculul şi plata sumelor datorate pentru neachitarea la termen a impozitelor şi taxelor".
În ceea ce priveşte calculul majorărilor de întârziere, acesta se face din ziua lucrătoare imediat următoare expirării termenului legal de plată şi până în ziua plăţii inclusiv.
Având în vedere că stabilirea majorărilor de întârziere reprezintă o măsură accesorie în raport cu debitul, măsura dispusă de organul de control privind obligarea societăţii reclamante la plata majorărilor de întârziere, în sumă de 19.087.780.584, lei este legală, situaţie în care recursurile declarate în cauză urmează să fie admise, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi respingerii acţiunii, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova, în numele Ministerului Finanţelor Publice, precum şi de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Braşov, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Naţională a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 119 din 9 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de SC M.M. S.A. Blejoi.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 415/2003. Contencios. Recurs refuz solutionare... | ICCJ. Decizia nr. 4175/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
