ICCJ. Decizia nr. 418/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.418
Dosar nr.1668/2003
Şedinţa publică din3 februarie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 4 aprilie 2002 reclamanta SC "C" SA a solicitat anularea deciziei nr. 227/2002 a MinisteruluiFinanţelor Publice, a procesului verbal decontrol nr. 1521/2002 emis de D.G.F.P. Hunedoara şi exonerarea de la plata obligaţiilor pe carele prevăd aceste acte, în sumă totală de 328.367.776.435 lei, plus cheltuieli de judecată.
In motivareaacţiunii s-aarătat că reclamanta nu datorează sumele reţinute cu titlul de impozit pe profit, deoarece plăţile compensatorii acordate salariaţilor disponibilizaţi în anul 2000 din fondul de salarii sunt deductibile fiscal. Suma de 1.705.521.820 lei reprezentândcontravaloarea compensaţiilor băneşti acordate personalului pensionat la cerere, reclamanta a susţinut că este de asemenea, o cheltuială deductibilă fiscal.
In ce priveşteTVApentru export, petenta a susţinut că beneficiază decota „0" de TVA urmând a se faceaplicarea Regulamentului nr. 3/1997 al B.N.R. şi a Decretului nr. 209/1976. Referitor la suma de 5.044.090.915 lei reclamanta a precizatcă aceasta a fost deja stabilită prin procesul verbal decontrol nr. 13994/2000, împotriva căruia a formulatplângere.
Prin sentinţacivilă nr. 20/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţiacomercială şi decontencios administrativ, acţiunea a fost admisă în parte pentru suma de 3.490.046.620 lei.
Instanţa a reţinut, pe bazaactelor depuse la dosar şi a expertizei contabile efectuate, căplăţilecompensatorii s-au făcut dinresurse proprii, respectiv din fondul desalarii, compensaţiile băneşti acordate personalului pensionat suntconsiderate cheltuieli deexploatare şi ca atare, toateaceste cheltuieli sunt deductibile fiscal. In ce priveşte TVAde 870.801.872 lei şi majorările de întârziereaferente, s-a reţinutcă acestea au fost stabilite printr-un proces verbal anterior împotrivacăruia reclamanta a formulat contestaţie, care este în curs de soluţionare.
Impotrivaacestei sentinţe au formulat recursuri în termen Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoaraîn numele şi pentru Ministerului Finanţelor Publice şi reclamanta SC "C" SA.
In recursul pârâtului s-a arătatîn esenţă că sumele de plata cărora a fost exonerată reclamanta nu sunt deductibile fiscal deoarece nu sunt aferenterealizării veniturilor, astfel cum prevede art. 4alin. (4)din OG nr.70/1994
In motivarea recursului reclamanteis-a arătat căinstanţa nu s-a pronunţat asupra TVA pentru exporturileîncasate în numerar,cu privire la care a solicitat acordarea cotei „0" de TVA. De asemenea, s-a precizatcă, prin procesul verbal decontrol contestat, în mod greşit s-au calculat majorări de întârziere pentru o sumă stabilită printr-un proces-verbal anterior,act a cărui executare a fost suspendată de instanţă.
Verificândcauza, în funcţie de motivele derecurs formulate de părţi, Curtea constată căambele recursurisunt nefondate.
Referitor la suma de 9.051.766.856 lei reprezentând plăţi compensatorii acordate salariaţilor disponibilizaţi, impozite, taxe şi vărsăminte asimilate, se reţin următoarele.
In anul 2000 reclamanta a constituit provizioaneîn sumă de 9.051.766.856 lei pentru plăţilecompensatorii ce urmau a fi acordate salariaţilor disponibilizaţi în urmaconcedierilorcolective.
Plăţilecompensatorii pentru personalul disponibilizat, au fost efectuate în douătranşe: ianuarie şiiunie 2001. În anul 2001 era în vigoareOUG nr. 77/2000, care a prevăzut că persoanelor disponibilizate li se potacorda compensaţii băneşti individualedin fondul desalarii. Societatea comercială, în anul 2001 aanulat provizioanele şi în conformitatecu prevederile contractului colectiv de muncă şi cu dispoziţiile legaleîn vigoare, din fondul de salarii, a acordat compensaţiile băneşti salariaţilor disponibilizaţi.
Potrivit Instrucţiunilor aprobate prin HG nr. 402/2000, art.4 lit.a), cheltuielilecu personalulse încadrează în cheltuielileefectuate pentru realizarea veniturilor şi drept urmare sunt deductibile fiscal înconformitate cu dispoziţiileart. 4 alin. (4)din OG nr.70/1994 modificată.
Suma de 9.051.766.856 lei constituită în anul 2000 cu titlul de provizioane, afost greşit calificată astfel decătre reclamantă. După cum precizează şiexpertul, greşeala a fost corectată prin anularea provizioanelorîn anul 2001, înregistrareasumei lavenituri şi trecereaplăţilor respective în conturilede cheltuieli cu personalul.
De precizat că, în anul 2000, până laapariţia OUG nr.77/2000, sumele acordate cu titlul de compensaţii persoanelordisponibilizate erau deductibile la calculul impozitului pe profit, potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (2) din OUG nr. 98/1999.
De altfel, suma de 9.051.766.856 leiformată din plăţile compensatorii, contribuţiilela bugetulasigurărilor sociale, la fondul de şomaj, impozitul pe salarii, etc. Ca atare includerea acestei sume lacheltuieli nedeductibile fiscalarconduce la o situaţie de nelegalitate, întrucâtar fi impozitate impozite şi taxe achitate desocietate.
Aşadar, reclamanta nu datorează impozitul pe profit şi majorărileaferentecalculate de organele fiscalepentru suma de 9.051.766.856 lei .
În ce priveşte suma de 1.705.521.820 lei reprezentând contravaloarea compensaţiilor băneşti acordate personaluluipensionat la cerere, impozite, taxe şi vărsăminte asimilate,Curteareţine următoarele.
Începândcu data de 15 noiembrie 1999 s-au pensionat42 salariaţi cărora, în perioada 15-17 noiembrie 1999, li s-a plătitprima tranşă din compensaţia prevăzută în contractul colectiv de muncă,în sumă de 1.778.321.425 lei (care cuprinde impozitul pe salarii, contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale şi cele la fondurile speciale). Această sumă afost considerată deductibilă fiscal decătre organele fiscale la un control anterior.
Pentru tranşa a doua de plăţi societatea a constituitîn mod greşit provizioane în anul 1999 prin contul decheltuieli excepţionale privind operaţiunile de gestiune ( nr.6718). Greşeala afost corectată în luna martie 2000, la plata tranşei a doua, cândsumade1.705.521.820 lei afost înregistrată corect în conturiledecheltuieli din grupele641, 645, 635 şi au fost anulate provizoanele prin venituri, înregistrări permise de art. 27 alin. (5) din Legeacontabilităţii, republicată.
Compensaţiileîn discuţie (tranşa a doua, ca şi prima tranşă) au fost prevăzuteîn contractul colectiv de muncă, anexa 12, astfel că dreptul de pensionare la cerere s-a născut la data la care persoanele în cauză erau încadrate înmuncăşi s-au avut în vedere pentru plăţilecompensatorii veniturile obţinutede societate în perioada în care persoanele respective aveau calitate de salariaţi. Ca urmare platacompensaţiei, efectuată în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, s-a suportat din fondul desalarii. Aceasta este o cheltuială care se încadrează în cheltuielile efectuate pentru realizareaveniturilor – astfel cum s-a arătat mai sus – şi potrivit art. 4 alin. (4) din OG nr. 70/1994 modificată, este deductibilă fiscal pentru calcularea impozitului pe profit.
Sumade 1.705.521.820 lei cuprinde şi impozitul pe salarii, contribuţia la bugetul asigurărilor sociale şi la fondurile speciale, astfel încât, încadrareaacestei sume lacheltuieli nedeductibile fiscal ar conduce la situaţia nelegală dea calcula impozit laun alt impozitşi la t axe achitate de societate.
Drept urmare, reclamantanu datorează impozitul pe profitşi majorările aferentecalculate de organele fiscale pentru suma de 1.705.521.820 lei.
Pentru considerenteleexpuse recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice va fi respins ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de SC"C" SA , Curtea reţine următoarele.
In ce priveşteTVAîn sumă de 593.953.976 lei,majorările de întârziere de 238.878.463 lei, şi penalităţi de întârziere de29.295.119 leiseconstată că sumele sunt datorate de reclamantă.
SC "C" SA a exportat în perioadele octombrie-decembrie 2000 şi ianuarie – noiembrie 2001, ciment, var, clinker, pentru care aemis facturi externe acărorcontravaloare a fostîncasată înnumerarprin depunerea sumelor decătre partenerul extern, prin persoane fizice din România, la casieria BRD Deva în contul societăţii.
Cota „0" de TVA se aplică – potrivit art.17lit. B pct.a) din OUG nr.17/2000 – pentru exportul debunuriefectuat de contribuabilii din România, acărui contravaloare se încaseazăîn valută în conturi bancare deschise la bănciautorizate de B.N.R.
Normele deaplicarea OUG nr.17/2000 aprobate prin HG nr. 401/2000, menţionează la pct. 9.2 alin. (2) că, pentru operaţiunile prevăzute de art. 17 lit. B pct. a) din OUG nr. 17/2000, nu beneficiază decota „0" de TVAcontribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale. In acelaşi sens sunt şi dispoziţiilepct. 9.9 din Norme.
Cumreclamanta nu a respectataceste dispoziţiinormative, în modcorect organele fiscale au apreciat că nu beneficiază decota „0" de TVA.
În cauzănu sunt aplicabile actele normative invocate de recurentă (Regulamentul B.N.R. nr.3/1997 şi Decretul nr. 209/1976), deoarece deductibilitatea TVAşi condiţiile aplicării cotei „0" de TVAsunt prevăzuteîn actele normative mai sus analizate.
Chiar dacă instanţa de fond nu a motivat respingerea cererii de anulare aactelor contestate prin acţiune în ce priveşte TVAde 593.953.976 lei (plusmajorări de întârziere de 238.878.463 lei şi penalităţi de întârziere de 29.295.119 lei), pentru considerentele expuse, recursul reclamantei nu poate fi admis,întrucât capătul de cerere este neîntemeiat.
Referitor la TVAstabilită suplimentarîn procesul-verbal nr. 13994/20 decembrie 2000, în cuantum de 870.801.872 lei plus majorări aferente de 55.410.989 lei, Curtea reţine că în mod corect curtea de apel a respins cererea reclamantei.
Aceste debite au fost stabilite printr-un proces-verbal decontrol anterior - nr.13994 din 20 decembrie 2000. Prin procesul-verbal decontrol nr. 1521 din 13 februarie 2002 aceste sume au fost nominalizate ca obligaţii restante ale societăţii către bugetul de stat, ceea ce nu înseamnă că acelaşi debit a fost stabilit de două ori prin două acte decontrol distincte. Dispoziţiile art. 19 din OG nr. 70/1997, modificată, nu au fost încălcate,întrucâtprin ultimul act de control au fost actualizate majorări de întârziere pentru debitul stabilit anterior de 870.801.872 lei, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 şi 13 din OG nr.11/1996 modificată.
Procesul verbal nr. 13994/2000 a fost contestat dereclamantă şi formează obiectul unui alt dosar însă, până la soluţionarea irevocabilă a acelei cauze, sumelereprezintă obligaţii de plată în bazaart. 10 alin. (2) din OG nr.11/1996, modificată. Susţinerearecurentei, în sensul căexecutareaactului de control anterior a fostsuspendată nu poate fi primită pentru soluţionarea cauzei în sensul solicitat. La data emiterii procesului verbal decontrol nr. 1521/2002 nus-a făcut o astfel de dovadă şi oricum suspendareaexecutării actului nu reprezintă o măsură de anulare, astfel încâtdebitul exista şi penalităţile de întârziere erau datorate în temeiul legii.
Având în vedere cele mai sus analizate, seconstată că şi al doilea motiv de recurs formulat de reclamantă este nefondat.
Pe cale de consecinţă ambele recursuri vor fi respinse, în cauză neexistând motivede recurs care să poate fi analizate din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice şi de SC "C" SA împotriva sentinţei civile nr. 20 din 5 februarie 2003 a Curţii de ApelAlba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi3 februarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 4176/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4184/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
