CSJ. Decizia nr. 415/2003. Contencios. Recurs refuz solutionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 415/2003
Dosar nr. 803/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC N.J. SRL, în prezent SC N.R. SRL, la data de 18 iunie 2001, a formulat acţiune împotriva Biroului Vamal Târguri şi Expoziţii din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, prin Direcţia Generală a Vămilor. S-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie constatat refuzul nejustificat al pârâtei, de a soluţiona cererea reclamantei, cu privire la restituirea garanţiei pentru plata taxelor vamale şi T.V.A. şi să dispună obligarea aceleiaşi pârâte, să restituite suma de 1.990.396.936 lei, ce reprezintă garanţia pentru plata taxelor vamale şi T.V.A., ce a fost achitată cu O.P. nr. 215 din 18 ianuarie 2001.
În motivarea acţiunii, a menţionat reclamanta că la 18 ianuarie 2001, a derulat prin Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii, o operaţiune de import cafea solubilă C., iar pârâta a calculat cu titlu de garanţii pentru plata taxelor vamale şi T.V.A., suma de 1.990.396.936 lei, sumă formată din 823.905.795 lei, reprezentând taxă vamală calculată la diferenţa dintre valoarea de tranzacţie şi valoarea de comparaţie şi comisionul vamal şi apoi, 1.166.491.141 lei, reprezentând T.V.A.; că suma integrală a şi fost, astfel, achitată cu O.P. nr. 215 din 18 ianuarie 2001.
A mai arătat reclamanta că suma a fost calculată nelegal, nu în raport cu valoarea de tranzacţie declarată şi demonstrată, cu documentaţia ce a depus-o la 6februarie 2001 şi la 15 februarie 2001, ci în raport cu valoarea maximă statistică prevăzută în baza de date statistice privind produsul cafea.
La termenul din 18 iulie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1025/2001, a declinat cauza spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ, apreciind că sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. c) C. proc. civ., în sensul că Direcţia Generală a Vămilor nu ar constitui o autoritate a administraţiei centrale.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, criticând măsura declinării ca nelegală, Direcţia Generală a Vămilor fiind autoritate centrală a administraţiei publice a vămilor.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 3927 din 29 noiembrie 2001, a admis recursul reclamantei, a casat sentinţa nr. 1025/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, întrucât pârâta Direcţia Generală a Vămilor este o autoritate centrală a administraţiei publice şi conform art. 3 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului revine acelei instanţe.
Cauza a fost înregistrată după casare, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, cu nr. 34/2002. În urma probatoriilor administrative, prin sentinţa nr. 80 din 31 ianuarie 2002, a fost admisă în parte acţiunea, în sensul că a constatat refuzul nejustificat al Direcţiei Generale a Vămilor, de a soluţiona cererea reclamantei, privind restituirea garanţiei vamale, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi a obligat pârâta să emită un act administrativ, numai în acest sens, în baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 şi art. 77 alin. (5) din Legea nr. 141/1997. A fost respinsă cererea privind restituirea sumei reţinute cu titlu de garanţie pentru plata taxelor vamale şi T.V.A., ca prematur formulată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a răspuns reclamaţiei făcute de reclamantă, care este vătămată în drepturile sale prin acest refuz nejustificat, dar că cererea de restituire este prematur formulată, atât timp, cât pârâta nu a emis o decizie motivată, în soluţionarea reclamaţiei.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, criticând sentinţa instanţei de fond ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, prin trimiterea la prevederile OG nr. 13/2001 şi că sentinţa este dată cu încălcarea legii, respectiv art. 48 şi 16 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. A mai criticat soluţia, şi în sensul că instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra unor dovezi, hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei.
Analizând recursul declarat, raportat la motivele invocate şi anume, art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Urmare a operaţiunii de import cafea la data de 18 ianuarie 2001 şi conform declaraţiei de valoare în vamă depusă de reclamantă, Direcţia Generală a Vămilor şi Biroul vamal Tîrguri şi Expoziţii, i-a stabilit reclamantei cu titlu de garanţie vamală şi T.V.A. o obligaţie în valoare de 1.990.396.936 lei, pe care reclamanta-recurentă a achitat-o cu O.P. nr. 215 din 18 ianuarie 2001.
Pentru determinarea definitivă a valorii în vamă, reclamanta, la 6 februarie 2001, a depus actele necesare şi apoi la 16 februarie, a completat setul de acte, dar pârâta nu a dat curs obligaţiei legale ce o avea. Reclamanta a făcut o reclamaţie, prin care a solicitat determinarea definitivă a valorii în vamă, pe baza valorii de tranzacţie şi restituirea sumei achitate cu titlu de garanţie. Pârâta nu a răspuns în termenul de 30 zile de la înregistrarea cererii, nu a emis un act sau decizie în care să îşi justifice soluţia. Este, deci, stabilit că în cauza de judecat , instanţa de fond a constatat că reclamanta a fost vătămată în drepturile sale legale, prin refuzul pârâtei să stabilească şi să comunice motivat un răspuns asupra cererii privind dreptul de a se determina definitiv valoarea în vamă, pentru operaţiunea de import cafea din 18 ianuarie 2001, pe baza valorii de tranzacţionare sau pe altă bază şi apoi, urmare a deciziei luate, să restituie garanţia reţinută ori nu.
Curtea Europeană a Dreptului Omului a impus o serie de norme, şi în ce priveşte natura fazei prealabile a contenciosului şi anume, în procedurile administrative prealabile a fost instituită obligaţia autorităţilor administrative, de a motiva răspunsurile la recursul graţios. Aceste norme se regăsesc în legislaţia naţională, vezi art. 7 din OG nr. 13/2000 şi Legea nr. 29/1990, dar ele se încalcă, cum este cazul dedus judecăţii în prezentul dosar.
Constatând această încălcare a prevederilor legale, instanţa avea obligaţia şi îndadorirea să stăruie prin toate mijloacele, pentru aflarea adevărului şi în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, obligaţii prevăzute în art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
În acest sens, trebuie să dispună măsurile necesare, ca să i se comunice aceste răspunsuri motivate, pentru a putea soluţiona acţiunea, şi nu să respingă ca prematur formulată, cererea de restituire.
Dar chiar şi aşa, fără a se intitula decizie, prin actul cu nr. 19.824 din 13 iulie 2001, intitulat întâmpinare şi semnat de directorul A.B. şi şeful serviciului contencios juridic, este exprimat de autoritatatea sesizată, un punct de vedere referitor la reclamaţia şi cererea pârâtei.
Faţă de împrejurarea că recurenta a exercitat legal prevederile de stabilire a dreptului său, de a plăti sau nugaranţiile vamale, dar şi de a-i fi restituite, dacă se constată că a respectat normele vamale şi deci faţă de obiectul acţiunii, instanţa de fond trebuia să se preocupe pentru a soluţiona, şi capătul de cerere privind garanţia pentru plata taxelor vamale.
Cum instanţa de fond a respins greşit ca prematur formulată, această cerere, fără a depune diligenţele cerute de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., având şi poziţia oficială a pârâtei, privind reclamaţia şi cererea reclamantei, Curtea va admite recursul şi va casa hotărârea atacată, în baza art. 313 C. proc. civ. şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceiaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra cererii privind restituirea sau nu, a garanţiei reclamate.
Celelalte motive de recurs, ca şi întâmpinarea depusă în recurs, urmează a fi analizate ca susţineri şi apărări ale părţilor, în contextul soluţionării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC N.R. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 80 din 31 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, la aceiaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4140/2003. Contencios. Refuzul nejustificat al... | ICCJ. Decizia nr. 4171/2003. Contencios. Anulare proces-verbal... → |
|---|
