ICCJ. Decizia nr. 4495/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4495/2003
Dosar nr. 987/2003
Şedinţa publică din 9 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 februarie 2002, reclamanta SC I.C.S.H. SA Hunedoara a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, solicitând anularea în parte a procesului-verbal de control nr. 4309, încheiat de către pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Hunedoara la data de 12 septembrie 2001 şi a deciziei nr. 109/2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, cu consecinţa exonerării de la plata obligaţiilor fiscale stabilite prin actele de control a căror anulare se cere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în mod greşit, organele de control au stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a T.V.A., a majorărilor de întârziere aferente fondului special de solidaritate pentru persoanele cu handicap, cât şi a fondului special de susţinere a învăţământului de stat, precum şi faptul că prin Decizia atacată, nu s-a elucidat situaţia repatrierii valutei, cu toate că întreaga valută ce se cuvenea reclamantei, s-a reîntors în România, potrivit prevederilor legale.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 212 din 11 decembrie 2002, a admis acţiunea reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a anulat în parte Decizia nr. 109 din 30 ianuarie 2002 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, cât şi procesul-verbal de control nr. 4309 din 12 septembrie 2001 încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, cu privire la suma de 1.103.061.143 lei T.V.A.; 1.605.570.024 lei majorări de întârziere aferente; suma de 483.686.135 lei reprezentând majorări de întârziere aferente fondului special de solidaritate pentru persoanele cu handicap şi suma de 202.619.505 lei reprezentând majorări de întârziere aferente fondului special de susţinere a învăţământului de stat, cum şi, concluziile privind repatrierea valutei, exonerând pe reclamantă de plata obligaţiilor fiscale mai sus arătate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 4 din OUG nr. 17/2000, prestările de servicii sunt impozabile în România, când locul prestării se consideră a fi România, în conformitate cu criteriile de teritorialitate stabilite prin normele de aplicare ale ordonanţei de urgenţă.
În cauză, aşa cum rezultă din actele dosarului, relaţia comercială dintre societatea reclamantă în calitate de furnizor şi firma germană în calitate de beneficiară, a fost intermediată de o altă firmă germană care a avut calitatea de mediator între primele două firme.
Produsele care au făcut obiectul contractului, au fost executate de către societatea reclamantă pe baza desenelor de execuţie şi a nomenclatoarelor puse la dispoziţia furnizorului de către firma germană, prin intermediul mediatorului L.
SC I.C.S.H. SA Hunedoara nu a făcut nici o plată către firma L. din Germania, întrucât aceasta din urmă nu a prestat vreun serviciu în favoarea furnizorului I.C.S.H. Hunedoara. Faptul că L a încasat c/val serviciilor prestate de la H Germania este de natură a demonstra că aceasta a acţionat exclusiv în interesul lui H care se află în poziţia de beneficiar al produselor I.C.S.H. Hunedoara.
În atare situaţie, reclamanta nu datorează T.V.A. stabilit de către organele de control şi nici majorările de întârziere aferente acestora.
Cu privire la majorările de întârziere calculate la fondurile speciale pentru persoanele cu handicap şi pentru învăţământ, instanţa de fond a reţinut că acestea nu sunt datorate, întrucât reclamanta, aflându-se în procedură de reorganizare, potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, nivelul creanţelor rămân stabilite la valoarea lor din momentul deschiderii procedurii, fără a li se mai putea adăuga o altă sumă.
Referitor la constatările organelor de control vizând repatrierea valutei, instanţa de fond a constatat că prin procesul-verbal nr. 5000/2002 Cap. II, organul de control din Direcţia Controlului Financiar a judeţului Hunedoara a concluzionat că, în urma verificărilor dispuse prin Decizia nr. 109/2001 a Ministerului Finanţelor Publice, reclamanta nu înregistrează întârzieri în repatrierea valutei aferentă operaţiunilor de export.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele da casare prevăzute de art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate în scris şi susţinute oral, recurenţii au criticat hotărârea pe considerentul că instanţa de fond, dând o interpretare greşită a textului legal aplicabil speţei, respectiv prevederile OUG nr. 13/2002, a anulat pct. 2 din Decizia contestată, fără a ţine seama de faptul că acest punct din contestaţia reclamantei a fost respins ca nemotivat, situaţie în care instanţa de fond urma să respingă acest capăt de cerere ca inadmisibil.
Recurenţii au mai susţinut că hotărârea atacată nu este motivată în fapt şi în drept, bazându-se numai pe concluziile raportului de expertiză care şi acestea nu cuprind o argumentare juridică în ceea ce priveşte exonerarea reclamantei de la plata T.V.A. - ului şi a majorărilor aferente.
Hotărârea atacată a fost dată şi cu încălcarea competenţei altei instanţe, în sensul că instanţa de fond nu avea competenţa să anuleze actul de control în ceea ce priveşte concluziile vizând repatrierea valutei, competenţa materială revenindu-i instanţei judecătoreşti ,potrivit dispoziţiilor Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în contractul comercial încheiat cu firma germană A.G. GmbH – H. – societatea reclamantă, SC I.C.S.H. SA Hunedoara, are calitatea de furnizor, iar firma L. din Germania, de mediator, care a acţionat în interesul şi pentru firma beneficiară H., care a găsit în reclamantă executantul produselor solicitate de H. Germania.
Mediatorul L., persoană juridică străină cu sediul în Germania, a prestat servicii firmei H., iar contravaloarea acestor prestaţii i-au fost achitate direct de către acesta din urmă, reclamanta neefectuând nici o plată către firma mediatoare, întrucât acesta nu a prestat vreun serviciu în favoarea reclamantei furnizoare I.C.S.H. Hunedoara.
Firma L. a plătit statului german atât impozitul pe profit, cât şi T.V.A. pentru sumele încasate pe baza contractului cu firma H.
În atare situaţie, reclamanta nu datorează T.V.A. şi nici majorări de întârziere aferente cum, în mod corect, a reţinut instanţa de fond.
Cu privire la sumele datorate la fondul de solidaritate pentru persoanele cu handicap şi fondul special de susţinere a învăţământului de stat, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1995, „nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţelor garantate de la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare".
În contextul acestor prevederi legale, majorările şi penalităţile de întârziere sunt asimilate dobânzilor sau cheltuielilor, având aceeaşi natură şi finalitate.
Prin urmare, dispoziţiile legale impun ca nivelul creanţelor unui debitor aflat în procedura de faliment şi reorganizare judiciară să rămână stabilită la valoarea lor din momentul deschiderii procedurii, fără a li se mai putea adăuga alte sume, în afara cazului în care, prin programul de plată al creanţelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la prevederile legale.
Cum organul de control a fost de acord cu planul de reorganizare, iar în programul de plată al creanţelor au fost cuprinse sumele datorate cu titlu de fond special de solidaritate pentru persoanele cu handicap şi fond special de susţinere a învăţământului de stat, în mod greşit şi cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei, organele de control au adăugat la aceste sume majorări de întârziere, consemnate în actele a căror anulare a fost dispusă temeinic şi legal, de către instanţa de fond.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică şi cu privire la anularea constatărilor referitoare la repatrierea valutei, întrucât afirmaţia recurenţilor că organul administrativ jurisdicţional nu s-a pronunţat cu privire la contestaţia referitoare la acest aspect nu este reală, atâta timp cât prin procesul-verbal nr. 5000/372 din 5 martie 2002, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a constatat eroarea din procesul-verbal din 14 septembrie 2001 şi a apreciat că reclamanta nu a încălcat dispoziţiile legale privind repatrierea valutei.
Susţinerea recurenţilor că instanţa de fond a încălcat prevederile legale privind competenţa materială nu poate fi primită, întrucât singura competentă să soluţioneze contestaţia împotriva constatărilor organelor de control vizând repatrierea valutei, era instanţa de contencios administrativ.
În raport de cele ce preced, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 212 din 14 decembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4491/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 450/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei → |
|---|
