ICCJ. Decizia nr. 4502/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4502/2003
Dosar nr. 2823/2003
Şedinţa publică din 9 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta B.S. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, pentru ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea hotărârii nr. 808/2002 şi să o oblige pe pârâtă să-i stabilească drepturile ce i se cuvin în conformitate cu prevederile OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că soţul său s-a născut în perioada în care părinţii lui erau refugiaţi.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 257/2003, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 808/2002 şi a obligat-o pe pârâtă, să-i recunoască reclamantei calitatea de soţie supravieţuitoare a defunctului B.Ş., aflat în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în privinţa copiilor născuţi în perioada de refugiu a părinţilor acestuia, dobândesc acelaşi statut de refugiat, având domiciliul la părinţii lor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că nu beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, copiii născuţi în perioada de refugiu a părinţilor lor, deoarece nu aveau un domiciliu de unde să fie strămutaţi.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de prevederile art. 304şi 3041 C. proc. civ., îl va respinge pentru următoarele considerente:
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinţii săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuieşte la părinţii săi.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului şi asigurarea nemijlocită de către părinţi a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, de educaţie, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt enumerate generic în conţinutul art. 101, 105, 107 ş.a. C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor persoane" C. fam.
În raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, ca şi, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecţie, ajutor şi pază a părinţilor faţă de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască de regulă alături de părinţii săi, precum şi că orice separare de aceştia nu este validă decât în cazuri de excepţie, anume prevăzute de lege şi reglementate prin lege. Despărţirea copilului de părinţi, afară de asemenea cazuri de excepţie, este un act imoral şi antisocial, după cum şi instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărţire de statutul juridic al părinţilor care-l au în îngrijire, constituie în aceeaşi măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurent că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinei publice şi bunelor moravuri (art. 5 C. civ.).
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă hotărârii pronunţare sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect şi uman de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Faţă de considerentele mai sus expuse recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei nr. 257/CA/2003 - P din 16 iunie 2003 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 450/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 4505/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
