CSJ. Decizia nr. 550/2003. Contencios. La revizuire (refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 550/2003
Dosar nr. 2119/2002
Şedinţa publică din 11 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă din 12 septembrie 2001, reclamantul U.A. a solicitat în contradictoriu cu Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială a judeţului Maramureş, actualmente Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, să se dispună anularea hotărârii nr. 2912 din 10 iulie 2001, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate în perioada 1940 – 1945, conform Legii nr. 189/2000, pentru aprobarea OG nr. 105/1999.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că, în urma instaurării în anul 1940, a regimului horthyst în Ardealul de Nord, a fost obligat să se refugieze împreună cu familia sa şi să se stabilească pe teritoriile româneşti, pentru a scăpa de persecuţiile exercitate de acest regim asupra populaţiei române şi, deşi a probat cu acte starea de fapt, cererea de aplicare a dispoziţiilor OG nr. 105/1999, i-a fost respinsă.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, analizând cauza venită prin declinarea de competenţă de la Tribunalul Maramureş, s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 536 din 12 decembrie 2001, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, beneficiază de drepturile stabilite prin OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care a suferit persecuţii din motive etnice, prin strămutare în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Sensul legii este acela de a fi despăgubiţi cetăţenii români care au suferit persecuţii exercitate de vreunul din guvernele instaurate în acea perioadă, datorită apartenenţei la o anumită etnie, şi nu pentru persecuţiile exercitate de alte regimuri sau de armata de ocupaţie.
Situaţia de evacuat, expulzat sau refugiat din teritoriile aflate temporar sub ocupaţia maghiară, nu se regăseşte în nici una din situaţiile limitativ prevăzute de art. 1 din lege.
Forma de persecuţie reclamată, strămutarea forţată pe motive etnice, nu s-a produs din culpa Statului român şi a autorităţilor româneşti, ci a autorităţilor maghiare care au impus etnicilor români, printre care şi reclamantul, să-şi părăsească localitatea de domiciliu.
Împotriva sentinţei astfel pronunţate, reclamantul U.A. a formulat o cerere de revizuire, înregistrată la data de 18 aprilie 2002. la Curtea de Apel Cluj. secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care a solicitat schimbarea în întregime a hotărârii, în sensul admiterii acţiunii, pe motiv că noul act normativ, respectiv HG nr. 127/2002, prevede şi situaţia de refugiat, în care s-a aflat.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 181/2002, în sensul respingerii cererii de revizuire, pe motiv că actul nou invocat de reclamant, respectiv HG nr. 127/2002 nu poate fi asimilată înscrisului la care face referire această dispoziţie legală. Pentru aceasta, instanţa a avut în vedere că o hotărâre de guvern nu poate fi asimilată unui înscris doveditor, deţinut de partea potrivnică şi descoperit după darea hotărârii, precum şi faptul că actul normativ nu era publicat la data pronunţării hotărârii, a cărei revizuire s-a cerut.
Împotriva soluţiei pronunţate a declarat recurs U.A., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului astfel declarat, recurentul a arătat că în intervalul 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, a fost refugiat din Transilvania de Nord, în Timişoara, aşa cum rezultă din certificatul seria C nr. 564/2001, eliberat de Arhivele Statului, Direcţia Judeţeană Timiş.
Recursul este nefondat, pentru cele ce urmează.
Prin art. 2 din HG nr. 127/2002, a fost definită noţiunea de „persoană care a fost strămutată din altă localitate", în această categorie fiind incluse şi persoanele care s-au refugiat.
Hotărârea criticată a fost dată, însă, după pronunţarea sentinţei, iar actul normativ, respectiv HG nr. 127/2002, nici nu era publicat la data pronunţării hotărârii, a cărei revizuire se cere, aşa cum corect a relevat şi instanţa de fond.
Pe de altă parte, faţă de condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., şi anume, revizuirea, se poate cere conform art.322 pct.5 Cod procedură civilă: „dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Or, în raport cu condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., actul nou invocat, respectiv HG nr. 127/2002, nu poate fi asimilată înscrisului, la care face referire această dispoziţie legală.
Recursul se priveşte nefondat, hotărârea Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.A., împotriva sentinţei civile nr. 181 din 23 mai 2002, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 55/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 552/2003. Contencios. La revizuire (refuz... → |
|---|
