CSJ. Decizia nr. 55/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 55/2003
Dosar nr. 488/2002
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, la data de 3 mai 2001, reclamanta SC V.I. SRL a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 427 din 30 martie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, iar la data de 26 iunie 2001, la cererea sa, a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă şi Garda Financiară Centrală, organ emitent al actului constatator, respectiv al procesului-verbal nr. 417 din 5 decembrie 1995.
Reclamanta a susţinut că soluţia Ministerului Finanţelor este nelegală, deoarece în mod greşit s-a reţinut că în anul 1995, societatea a prestat activitate de turism internaţional, când în realitate societatea a efectuat numai transport internaţional de persoane la nivelul anului 1995, şi pentru această activitate nu se datorează T.V.A.
Prin sentinţa civilă nr. 1569 din 20 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins ca nefondată acţiunea formulată de SC V.I. SRL Bucureşti, reţinând că în mod corect organul de control a stabilit că reclamanta a efectuat prestări de servicii în domeniul turismului, situaţie în care nu se poate aplica reclamantei cota zero T.V.A.
În privinţa sumei la care societatea a fost obligată, în temeiul art. 18 din Legea pentru combaterea evaziunii fiscale, instanţa de fond a reţinut că a fost respectată Decizia nr. 97 din1998 a Curţii Constituţionale, pentru suma neîncasată de 12.761.346 lei, contestaţia reclamantei fiind admisă.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs SC V.I. SRL, care a susţinut, în esenţă, că la data controlului Gărzii Financiare Centrale, societatea efectua numai transport internaţional de persoane, fiind, deci, exclusă activitatea de turism, iar pentru activitatea de transport internaţional de persoane nu datorează T.V.A. S-a mai susţinut că existenţa licenţei de turism din luna februarie 1995 nu înseamnă şi desfăşurarea acestei activităţi, iar transportul de turişti în Grecia nu înseamnă că societatea făcea turism, deoarece SC V.I. SRL asigura transportul internaţional de persoane, iar partenerul grec era cel care desfăşura activitatea de turism.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului şi a normelor juridice incidente în cauză, se constată că recursul este nefondat.
Urmare a verificărilor efectuate de comisari din Garda Financiară Centrală, la societatea recurentă, s-a constatat că aceasta nu a calculat, evidenţiat şi virat la bugetul statului T.V.A. aferentă activităţii de turism internaţional pe care a desfăşurat-o în perioada ianuarie – noiembrie 1995.
Contestaţia formulată de SC V.I. SRL, împotriva procesului-verbal de control a fost soluţionată pe fond o singură dată, prin Decizia nr. 427/2001, iar finalizarea târzie a soluţionării contestaţiei nu se datorează culpei pârâţilor, motivele fiind cunoscute de recurentă şi datorate necesităţii respectării unei proceduri legale de către organele administrative cu atribuţii în acest sens.
Instanţa de fond a reţinut în mod temeinic şi legal că SC V.I. SRL a efectuat, pe perioada supusă controlului, prestări de servicii în domeniul turismului internaţional.
S-a avut în vedere în acest sens Licenţa de turism nr. 530 din 20 februarie 1995, eliberată de Ministerul Turismului, precum şi nota explicativă dată de către asociatul unic al societăţii, din conţinutul căreia rezultă că oferta făcută beneficiarilor se referea la servicii din domeniul turismului internaţional.
De asemenea, în convenţia încheiată la 15 martie 1995 între Hotel A. din Kalampaka – Grecia şi reclamanta-recurentă, se precizează „... părţile au convenit ca Hotelul A. din Kalampaka să pună la dispoziţia SC V.I. SRL şi a Agenţiei de Turism V.a, locuri de cazare pentru grupurile turistice ale acesteia...".
Chiar şi cuantumul contravalorii serviciilor prestate (225 dolari SUA) sugerează faptul că obiectul acestor servicii nu se limita numai la transport internaţional de persoane cu autocarul.
Având în vedere considerentele prezentate şi reţinându-se faptul că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, iar motivele invocate de SC V.I. SRL Bucureşti nu sunt de natură să ducă la casarea acesteia, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC V.I. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1569 din 20 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 548/2003. Contencios. Recurs refuz emitere... | ICCJ. Decizia nr. 55/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
