CSJ. Decizia nr. 656/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 656/2003
Dosar nr. 98/2002
Şedinţa publică din 18 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe data de 14 septembrie 2001, la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta SC V.I. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 1260 din 17 august 2001, a Ministerului Finanţelor Publice şi a procesului- verbal de control încheiat de către Direcţia Generală a Finanţeşor Publice şi Controlului Financiar de Stat Ilfov, la data de 30 aprilie 2001, cu privire la dispoziţia de obligarea a sa, la virarea în contul bugetului de stat, a sumelor de 191.294.342 lei, reprezentând impozit pe profit şi 971.294.342 lei, majorările aferente.
În motivarea acţiunii introductive, reclamanta a învederat că şi-a desfăşurat activitatea de producţie, pentru care beneficia de o scutire pe un interval de 5 ani, cu începere de la data de 1 ianuarie 1995, iar nu cum în mod eronat s-a reţinut de la data de 5 august 1994, astfel că pentru perioada august 1999 - decembrie 1999, nu datora impozit pe profit şi majorările aferente, în cuantumul constatat prin actul de control.
Instanţa sesizată, prin sentinţa civilă nr. 1624 din 28 noiembrie 2001, a respins acţiunea.
În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că printr-un proces-verbal înregistrat sub nr. 99670, la data de 27 decembrie 1996, s-a stabilit drept dată a începerii activităţii reclamantei, 5 august 1994, această dată fiind preluată în procesul-verbal care face obiectul prezentului litigiu, din 30 aprilie 2001 şi acceptată de către instanţă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamanta.
Prin motivele de casare formulate în scris şi susţinute oral, s-au reiterat apărările făcute în decursul procesului, afirmându-se, în esenţă că până la începutul anului 1995, au fost desfăşurate toate activităţile preparatoare declanşării producţiei - închirierea spaţiului de producţie, achiziţionarea utilajelor şi a materiei prime etc. - producţia propriu zisă, urmată de desfacerea acesteia, efectuându-se de la 1 ianuarie 1995.
Recursul este fondat.
Problema care urmează, cu precădere, a fi examinată şi soluţionată în cadrul procesului, este aceea a momentului declanşării producţiei, deci, aceea a începerii activităţii productive, de care este legată recunoaşterea facilităţilor fiscale prevăzute de lege.
Atât în faza procedurii prealabile, cât şi la prima instanţă, s-a conchis că data începerii activităţii a fost stabilită printr-un act de control din anul 1996, care nu a fost contestat de către reclamantă.
Această constatare nu poate fi reţinută, pentru următoarele considerente.
1. Procesul-verbal respectiv a fost încheiat într-un moment cu mult anterior stabilirii de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat – acelaşi care a efectuat şi controlul din prezenta cauză - a naturii activităţii desfăşurate de către reclamantă, şi care a fost recunoscută drept activitate de producţie. Contribuabilul era îndreptăţit să tragă toate consecinţele fiscale favorabile din această recunoaştere, care nu a fost sub nici o formă contestată, iar nu să i se opună o constatare făcută pe o cale „incidentată", cu patru ani în urmă, când chestiunea nu avea nici o relevanţă din punctul de vedere a regimului fiscal ulterior recunoscut. Din acea constatare a rezultat, în cele din urmă, o decădere/limitare parţială a unui drept încă nenăscut.
2. Constatarea din anul 1996, a organului fiscal, nu poate conferi caracterul unei date certe şi cu atât mai puţin, nu poate fi privită ca având o forţă irefragabilă.
3. Dacă se acceptă ideea că din acel act s-au născut efecte juridice cu privire la atestarea momentului producţiei, valorificate mai apoi prin actul de control din prezentul litigiu, primul proces-verbal poate fi tratat drept un act prealabil, actului administrativ principal – cel de impunere – şi, deci, potrivit principiilor aplicabile în această materie, atacabil o dată cu actul principal, cu care face corp comun, în ce priveşte delimitarea perioadei de timp în care se aplică facilitatea fiscală.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât reclamanta neavând un interes juridic actual la data când s-a încheiat acel proces-verbal, nu ar fi avut temeiuri să-l atace.
4. În sfârşit, data începerii activităţii reclamantei nu poate fi confundată cu data începerii activităţii de producţie. Or, consecinţele pe plan fiscal sunt determinate de acest din urmă moment.
Într-un argument subsidiar s-a susţinut că, oricum, data începerii activităţii de producţie coincide cu data facturii emise pentru achiziţionarea unei cantităţi de tablă de la A. Slatina. Acest fapt nu poate avea relevanţa care i s-a acordat, chiar cu titlu subsidiar, deoarece în acel moment nu erau încheiate activităţile pregătitoare, nu erau procurate utilajele, unitatea avea angajate numai 2 persoane; în plus, tabla fusese comandată pentru încheierea lucrărilor de amenajare la hala de fabricaţie, dovada peremptorie în acest sens constituind-o cantitatea nesemnificativă, pentru un proces de producţie, a tablei achizionate.
Prin urmare, nu există temeiuri pentru a se reţine ca bază operantă, data preluată din procesul-verbal din anul 1996.
Pe de altă parte se constată că, în afara argumentului nepertinent mai înainte analizat, nu există nici o dovadă că activitatea de producţie ar fi început înainte de anul 1995.
Dimpotrivă, din materialul probator aflat la dosarul cauzei rezultă că spaţiul de producţie a fost închiriat în luna septembrie 1994, că achiziţionarea utilajelor a luat sfârşit în noiembrie 1994, că tot în cursul acelei luni s-au încheiat lucrările de amenajare a spaţiului de producţie, că materialele şi materiile prime, necesare procesului de producţie, au fost procurate în cursul lunilor noiembrie şi decembrie 1994, că de la doi angajaţi în anul 1994, s-a trecut în anul 1995 la 18 angajaţi , precum şi că prima vânzare de produse finite a avut loc în ultima decadă a lunii ianuarie 1995.
Faţă de considerentele mai sus expuse, motivele de recurs se vădesc fondate, astfel că urmează a fi admis recursul declarat şi a se casa sentinţa atacată, iar în fond, a se anula actele atacate, numai în ce priveşte obligarea societăţii reclamante, la plata sumelor de 191.294.342 lei, cu titlu de impozit pe profit şi 971.460.586 lei, majorări de întârziere aferente, fiind exonerată aceasta de plata respectivelor sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC V.I. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 1624 din 28 noiembrie 2001, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea reclamantei SC V.I. SRL.
Anulează Decizia nr. 1260 din 17 august 2001, a Ministerului Finanţelor şi actul de control, procesul-verbal nr. 1046 din 1 aprilie 2001, numai cu privire la impozitul pe profit şi majorări de întârziere aferente, exonerând pe reclamantă de plata sumelor de 191.294.342 lei, impozit pe profit şi 971.460.586 lei, majorări de întârziere.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 653/2003. Contencios. Recurs decizie Comisie.... | CSJ. Decizia nr. 657/2003. Contencios. Recurs anulare act... → |
|---|
