ICCJ. Decizia nr. 676/2003. Contencios. Anulare Ordin M.J. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.676
Dosar nr.3333/2003
Şedinţa publică din17 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 decembrie 2001 reclamanta N.M.V. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei, solicitând anularea Ordinului nr. 2042/C din 1 septembrie 2001, prin care i-a fost acordat, în calitatea sa de judecător la Tribunalul Dolj, un adaos de 10% la indemnizaţia de încadrare lunară, corespunzător vechimii efective de 10 ani, ca judecător.
În motivarea acţiunii reclamanta invocă nelegalitatea acestui ordin în raport de vechimea efectivă în magistratură, care este de 29 de ani.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr. 301 din 16 mai 2003 aadmis acţiunea a anulat în parte actul administrativ atacat şi a obligat pârâtul să-i acorde reclamantei un adaos de 20% la indemnizaţia de încadrare lunară.
Instanţa a reţinut că, începând cu luna septembrie 972 şi până în mai 1986, reclamanta a funcţionat ca arbitru de stat, iar din mai 1985 şi până la 15 iulie 1999 ca judecător financiar, funcţii identice cu cea de judecător.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, susţinând, în esenţă, că, potrivit art. 5 alin. (1) din OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, magistraţii beneficiază de un adaos la indemnizaţia de încadrare lunară, în raport cu vechimea efectivă în funcţiile prevăzute de art. 42 şi art.43 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, calculat în procente la indemnizaţia brută de încadrare.
Recurenta susţine că art. 42 şi 43 alin. (2) recunosc ca vechime efectivă în magistratură, funcţiile de judecător, procuror, magistrat asistent la Curtea Supremă de Justiţie, personalul de specialitate juridică de execuţie şi conducere, inclusiv secretarul general şiadjuncţii acestuia din Ministerul Justiţiei precum şi personalul de instruire şi de conducere, de specialitate juridică din cadrul Institutul Naţional de Magistratură, nefăcându-se vorbire expres de funcţia de judecător financiar.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta a omis să observe că, la data pronunţării sentinţei atacate şi implicit la dataredactării şi declarării recursului, prevederile art. 5 din OG nr. 83/2000, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, fuseseră abrogate în mod expres prin art. 50 alin. (2) din OUG nr. 177 din 6 decembrie 2002 (aprobată ulterior prin Legea nr. 347/2003).
În această situaţie, sentinţa instanţei de fond şi recursul trebuie analizate în raport cu noua soluţie legislativă introdusă de OUG nr. 177/2002.
Potrivit art.4 alin. (1) din acest nou act normativ, magistraţii beneficiază în raport cu vechimea efectivă în funcţiile de judecător, procuror, magistratasistent la Curtea Supremă de Justiţie sau de personal asimilat magistraţilor, de majorări a indemnizaţiei stabilite potrivit art. 3 alin. (2), calculată în procente la indemnizaţia brută, după cum urmează:
- de la 5 la 10 ani – 5%
- de la 10 la 15 ani – 10%
- de la 15 la 20 ani – 15%
- peste 20 ani – 20%
Din examinarea acestui text rezultă că au fost înlăturate sintagmele „în raport cu vechimea efectivă în funcţiile prevăzute la art. 42 şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 92/1992" (prevăzută în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 50/1996) şi „vechimea în magistratură" (prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 50/1996).
Sub incidenţa noului text al legii, intră acum în noţiunea de vechime toate funcţiile de judecător şi procuror, nu numai cele menţionate de art. 42 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească.
Dispoziţiile de mai sus coroborează cu prevederile art. 39 alin. (4) din OUG nr. 177/2002 care prevăd că şi judecătorilor financiari li se aplică corespunzător prevederile art. 4, privind majorarea indemnizaţiei în raport cu vechimea, cu aceleaşi procente.
Rezultă aşadar că perioada în care intimata-reclamantă a funcţionat ca judecător financiar (preşedinte al Colegiului Jurisdicţional al Camerei de Conturi Judeţene Dolj), conform legii, trebuie avută în vedere ca vechime efectivă în funcţia de judecător.
Confirmând egalitatea de tratament juridic dintre judecătorii financiari şi judecătorii din cadrul instanţelor judecătoreşti, prin art. 5 al OUG nr.117/2003, judecătorii financiari, în funcţii la data intrării în vigoare a acestui act normativ au fost propuşi C.S.M. pentru a fi numiţi prin Decret al Preşedintelui României, în funcţii de judecători la instanţele judecătoreşti.
Aşadar, soluţia instanţei de fond în ce priveşte luarea în calcul a perioadei de vechime efectivă în funcţia de judecător financiar, este temeinică şi legală.
Instanţa de fond a reţinut însă, în mod corect şi cu respectarea legii, că şi perioada în care intimata a funcţionat ca arbitru de stat (15.06.1972 – 15.06.1985) reprezintă în fapt şi în drept vechime în funcţia de judecător, cu motivarea că funcţia de arbitru este identică şi egală cu cea de judecător la instanţele de drept comun.
Arbitrajele de stat au fost înfiinţate prin Legea nr. 5/1954, atribuţiile unui arbitru de stat fiind exclusiv atribuţii de judecător.
Prin Decretul nr. 81 din 15.03.1985 Arbitrajul de Stat a fost desfiinţat, competenţa de soluţionare a litigiilor dintre unităţile socialiste de stat revenind instanţelor de drept comun.
Prin art.10 şi 11 al acestui decret s-a decis ca personalul care trece la instanţele judecătoreşti să fie considerat transferat în interesul serviciului şi să beneficieze, în cazul în care ar fi avut salarii mai mici, de drepturile prevăzute în art. 21 din Decretul nr. 162/1973 privind stabilirea normelor unitare de structură, respectiv de aceleaşi salarii prevăzute pentru funcţiile de judecător sau procuror.
În această situaţie s-a aflat intimata, care la 15.06.1985 a fost transferată de la Arbitrajul de Stat Interjudeţean Craiova, unde funcţiona ca arbitru de stat, la Judecătoria Craiova, în funcţia de judecător, în temeiul Decretului nr.81/1985.
Hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, recursul declarat de pârât se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei, împotriva sentinţei civile nr. 301 din 16 mai 2003 a Curţii de ApelCraiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 673/2003. Contencios. Anulare rezolutie... | ICCJ. Decizia nr. 686/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
