CSJ. Decizia nr. 702/2003. Contencios. Recurs initiere demersuri pentru modificarea Codului de Procedura Civila. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 702/2003
Dosar nr. 75/2002
Şedinţa publică din 20 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17 octombrie 2001, reclamantul S.C. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei, solicitând obligarea pârâtului să iniţieze demersuri pentru modificarea Codului de procedură civilă. în sensul de a transfera o parte din actualele atribuţii ale judecătorilor. către sectorul public şi/sau privat, potrivit rezumatului expus în Anexa 2, sub forma unui „Memoriu" înregistrat la Ministerul Justiţiei şi anexat acţiunii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1468 din 5 noiembrie 2001, a admis excepţia prevăzută de art. 1 din Legea nr. 29/1990, invocată de pârât şi a respins ca inadmisibilă, acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că iniţiativa legislativă nu este act administrativ şi nu aparţine puterii judecătoreşti, ci Guvernului României.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.C., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea recursului său, S.C., susţine că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea sa. deşi „este clar că nu a chemat în judecată puterea judecătorească, ci Guvernul – prin cel mai reprezentant factor în materie de iniţiative legislative".
Totodată, a precizat că puterea judecătorească, prin Curtea Supremă de Justiţie, trebuie să oblige puterea executivă (Guvernul), în speţă, pârâtul, să ia iniţiativa propusă sau să explice de ce o refuză, în condiţiile în care Executivul nu poate asigura puterii judecătoreşti, un buget care să-i permită un număr suficient de magistraţi calificaţi şi convenabil plătiţi, asigurând astfel realizarea actului de justiţie la un nivel european satisfăcător, printr-un proces echitabil.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este adevărat că în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi publice, de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Prin urmare, având în vedere prevederile legale mai sus arătate, precum şi obiectul cererii deduse judecăţii, se constată, însă, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, că acţiunea este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, chiar dacă scopul declarat al acesteia, de a îmbunătăţi activitatea puterii judecătoreşti conţine elemente unanim recunoscute ce trebuie avute în vedere în realizarea reformei justiţiei, în concordanţă cu cerinţele nivelului european în domeniu.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 73 alin. (1) din Constituţia României, iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor precum şi unui număr de cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot, cei din urmă enumeraţi, în componenţa prevăzută de teza a II-a a respectivului text constituţional.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin (1) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, proiectele de legi se elaborează ca urmare a exercitării, potrivit Constituţiei, a dreptului de iniţiativă legislativă.
Într-adevăr, potrivit art. 5 alin. (2) din aceiaşi lege, proiectele celorlalte categorii de acte normative se elaborează de autorităţile competente să le iniţieze, potrivit legii.
În cauză, se constată, însă, că cererea recurentului-reclamant nu se referă la situaţia prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, în raport cu faptul că solicită modificarea unei legi, respectiv a Codului de procedură civilă, iar nu a altor categorii de acte normative.
Prin urmare, se constată că în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Constituţie şi cele ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
În consecinţă, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, urmează a fi menţinută şi se va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.C., împotriva sentinţei civile nr. 1468 din 5 noiembrie 2001, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 701/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 705/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
