CSJ. Decizia nr. 701/2003. Contencios. Refuz eliberare document de calatorie tip pentru persoane cu protectie umanitara conditionata. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia r. 701
Dosar nr. 51/2003
Şedinţa publică din 7 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 24 iunie 2002, reclamantul A.D., cetăţean din Sierra Leone a chemat în judecată Ministerul de Interne, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, solicitând obligarea acestuia la eliberarea unui document de călătorie tip pentru persoane cu protecţie umanitară condiţionată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a susţinut că printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, Judecătoria sector 4 i-a acordat protecţie umanitară condiţionată în temeiul dispoziţiilor art. 5 lit. b) din OG nr. 102/2000. Cu toate acestea, în mod abuziv, pârâtul i-a refuzat eliberarea documentului de călătorie solicitat.
Prin sentinţa civilă nr. 981 din 23 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să elibereze reclamantului documentul solicitat stabilind termen de executare la 2 decembrie 2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Ministerul de Interne reprezentat prin Oficiul Naţional pentru refugiaţi care a susţinut în esenţă că instanţa fondului nu a avut în vedere imposibilitatea eliberării acestor documente din lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat.
Prin întâmpinarea depusă, reclamantul intimat a confirmat primirea documentului solicitat, situaţie în care recursul declarat de Ministerul de Interne urmează a fi apreciat ca fiind lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul de Interne, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, împotriva sentinţei civile nr. 981 din 23 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ .
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1017/2003. Contencios. La revizuire (refuz... | ICCJ. Decizia nr. 102/2003. Contencios. Anulare act control... → |
---|